1. Natura juridicǎ. Este o acțiune personală, cu
caracter patrimonial, prin care se urmăreste obținerea de cǎtre fostul salariat
a indemnizației de neconcurențǎ,dacă în contractul său de muncă sau într-un act
adițional la acesta a fost stipulatăo clauză de neconcurențǎ, în condițiile
art. 21 C.muncii republicat.
1.1. Termenul în
care poate fi formulată o astfel de acțiune este cel prevăzut în art. 268 alin.
(2) C.muncii republicat, respectiv 3 ani de la data naşterii dreptului la
acțiune.
Potrivit art. 22 alin. (1) C.muncii republicat, clauza de
neconcurentǎ îsi poate produce efectele pentru o perioadǎ de maximum 2 ani de
la data încetării contractului individual de muncă.
Cum este o obligatie cu caracter succesiv, termenul de
prescripție se calculeazăpentru fiecare indemnizație lunară în parte.
1.2. Procedura prealabilǎ. Potrivit prevederilor art.
601 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea
profesiei de mediator, ,,în litigiile de muncǎ izvorâte din încheierea,
executarea și încetarea contractelor individuale de muncă, pǎrțile și/sau partea
interesată, după caz, sunt ținute să facă dovada căau participat la sedinta de
informare cu privire la avantajele medierii”. Sancțiunea neîndeplinirii de
cǎtre reclamant a obligației de a participa la sedința de informare privind
medierea este cea prevăzutǎ de art. 2 alin. (12) din acelasi act
normativ,respectiv respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.
Chiar dacă clauza de neconcurență îsi produce efecte
ulterior înçetării raporturilor de muncǎ, fundamentul acesteia rezidǎ în însesi
prevederile contractului individual de muncă, fiind o clauzǎ a acestuia, astfel
că acțiunea intrăsub incidența prevederilor art. 601 alin. (1) lit. e) din
Legea nr. 192/2006.
2. Calitate procesuală activă (reclamant) are fostul salariat în al cǎrui contract
individual de muncǎ sau într-un act adițional la acesta este stipulată o clauză
de neconcurență, în condițiile art. 21 C.muncii republicat.
3. Calitate procesualǎ pasivǎ (pârât) are angajatorul care nu și-a respectat obligația de
plată a indemnizației de neconcurențǎ.
4. Obiectul actiunii. Pe calea acestei acțiuni
fostul salariat solicită plata indem-nizației de neconcurență, în cuantumul
prevǎzut în contractul individual de muncǎ,pentru perioada cât aceasta nu a
fost achitată de către angajator.
Potrivit art. 21 alin. (3) C.muncii republicat,
indemnizatia de neconcurențǎlunarǎ datoratǎ salariatului nu este de natură
salarială, se negociază și este de cel putin 50% din media veniturilor
salariale brute ale salariatului din ultimele 6luni anterioare datei încetării
contractului individual de muncă sau, în cazul în care durata contractului
individual de muncă a fost mai micǎ de 6 luni, din media veniturilor salariale
lunare brute cuvenite acestuia pe durata contractului.
Deoarece, potrivit textului mentionat anterior,
indemnizația de neconcurențǎnu este un drept de natură salarială, nu sunt
incidente dispozițiile art. 166alin.(4)C.muncii republicat, potrivit căruia
întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate
determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea
prejudiciului produs salariatului. Astfel, pentru solicitarea dobânzii legale,
este necesar ca pârâtul să fie pusǎ în întârziere, conform prevederilor Codului
civil.
Obligatia angajatorului de a plǎti, precumn și de a reține
și vira impozitul pe venit şi contribuțiile de asigurări sociale (atât cele
datorate de angajator, cât și cele datorate de cǎtre salariat) este prevăzută
în dispozițiile Codului fiscal, care asimileazǎ, în vederea impunerii,
indemnizația de neconcurență cu un venit de naturǎ salarialǎ.
5. Motivele de fapt.
Se va menționa temeiul pretențiilor salariatuului, precum şi cuantumul
estimativ al acestora (în practică, de regulă, se solicită efectuarea unei
expertize contabile pentru stabilirea cuantumului exact al drepturilor
solicitate prin acțiune).
Totusi, pentru celeritatea procesului, este recomandat să
nu se apeleze la o expertizǎ, deoarece respectivele drepturi pot fi
cuantificate cu ocazia executării hotǎrârii, fie de bună voie, fie în cadrul
executării silite.
6.Temeiul de drept. Se vor indica prevederile art.
21 C.muncii republicat si clauza din contractul individual de muncă sau din
actul adițional la acesta.
7. Probe. Singura
probă pertinentă în acest caz este cea cu înscrisuri, respectiv contractul
individual de muncă sau actul aditional în care este inserată clauza de
neconcurențǎ.
Deoarece, potrivit art. 272 C.muncii republicat, în
litigiile de muncă sarcina probei revine angajatorului, acesta este cel care
trebuie să dovedeascǎ plata indemnizației de neconcurențǎ, în condițiile art.
art. 205 C.proc.civ.
Tot potrivit aceluiași articol, angajatorul este obligat sǎ depună dovezile în apǎrarea sa până la prima zi de înfățiçare. Cum în reglementarea Noului Cod de procedură civilă nu mai există instituția primei zi de înfățișare, aceasta trebuie inteleasă ca fiind primul termen la care pǎrțile sunt legal citate, având în vedere revederile art. 2 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Noului Cod le procedurǎ civilǎ.
|
Acest text trebuie corelat cu prevederile art. 205
C.proc.civ., în sensul cǎ angaja-orul, prin întâmpinare, este obligat să își
formuleze apărǎrile pe toate aspectele nvocate prin contestație și să depună
toate dovezile în apărare. Sancțiunea aerespectării acestei obligații este cea
prevăzută de art. 208 alin. (2) C.proc.civ.,si anume decǎderea din dreptul de a
mai propune probe, cu exceptia situațiilor reglementate de art. 254 alin. (2)
C.proc.civ.
Se poate observa o contradicție între cele douǎ texte -
art. 272 C. muncii repu-blicat şi art. 208 C.proc.civ. - în ceea ce priveste
depunerea dovezilor în apǎrarea sa de cǎtre angajator. Regula stabilitǎ în Noul
Cod de procedurǎ civilǎ este aceea ca probele sǎ fie propuse prin întâmpinare,
pe când dispoziția din Codul muncii stabileşte cǎ angajatorul poate depune
dovezile în apǎrarea sa până la primul termen de judecată când pǎrțile sunt
legal citate.
Deşi aceasta reprezintă o necorelare regretabilă,
considerǎm cǎ nu s-ar putea aplica sancțiunea decăderii angajatorului din
dreptul de a propune probe, dacǎacesta nu a fǎcut-o prin întâmpinare, având în
vedere prevederile art. 254 alin. (1)C.proc.civ., potrivit cǎrora ,,Probele se propun, sub sancțiunea
decǎderii, de cǎtre reclarnant prin
cererea de chemare în judecatǎ, iar de cǎtre pârât prin întâmpinare,dacǎ legea nu dispune altfel". Or, în cazul litigiilor de
muncǎ, legea dispune altfel,prin art. 272 C.muncii republicat.
8. Timbrajul.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 270
C.muncii republicat.
9. Instanța competentǎ:
a) teritorial -
potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 republicată,este
competentă instanța din circumscripția unde își are domniciliul sau locul de
muncǎ reclamantul;
În ceea ce privește noțiunea de domiciliu în sens
procedural, Înalta Curte de Casație și Justiție, în considerentele unei decizii
de spețǎ prin care soluționa un regulator de competențǎ"), a statuat în
sensul cǎ,,prin domiciliu în sens procesual
urreazǎ a se înțelege acela pe care o
persoanǎ şi l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trǎieste, deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la
dorniciliu este acela ca pǎrtile
aflate în litigiu sǎ poatǎ fi înstiintate de existența procesului, perttru a da
eficiențǎ dreptului la apǎrare".
De asemenea, în doctrină s-a arătat constant cǎ ,,noțiunea de domiciliu trebuie luatǎ într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința statornica sau
principald a pârâtului, ci adresa
unde pârâtul locuieşte efectiv.
Asocierea explicită pe care legiuitorul o face, în definiția domiciliului din Codul civil, cu locuința principalǎ nu semnifică o îndepărtare de concepția domiciliului ca locuințǎ ,,efectivǎ”; dimpotrivǎ, confirmǎ ,,ideea de domiciliu ca situație de fapt, susceptibilǎ de probare prin orice mijloc de probațiune și lǎsatǎ la aprecierea suveranǎ a instanței, nu ideea de domiciliu ca noțiune juridicǎ”1).
|
În același sens este și norma de competențǎ teritorialǎ
cuprinsǎ în art. 269alin. (2) C.muncii republicat, neabrogatǎ în mod expres,
care are în vedere și instanța de la reşedinta reclamantului.
b) material -
este competent tribunalul, potrivit dispozițiilor art. 208 din Legea nr.
62/2011 republicatǎ.