1. Natura juridicǎ. Este o acțiune personalǎ, cu caracter patrimonial, prin care se urmǎreste obținerea de cǎtre salariat a anumitor drepturi bǎneşti derivând din raportul de muncǎ.

1.1. Termenul în care poate fi formulată o astfel de acțiune este cel prevǎzut în art. 268 alin. (1) lit. c) C.muncii republicat, respectiv 3 ani de la data naşterii dreptului la acțiune.

În acelaşi sens sunt și prevederile art. 171 C.muncii republicat, potrivit căruia ,,(1) Dreptul la actiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. (2) Termenul de prescripție prevǎzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în careintervine o recunoastere din partea debitorului cu privirela drepturile salariale sau derivând din plata salariului”.

1.2. Procedura prealabilǎ. Potrivit prevederilor art. 601 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 192/2006, ,,în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncǎ, pǎrțile și/sau partea interesatǎ, dupǎcaz, sunt ținute sǎ facă dovada cǎ au participat la sedința de informare cu privire la avantajele medierii”. Sancțiunea neîndeplinirii de cǎtre reclamant a obligației de a participa la sedința de informare privind medierea este cea prevǎzută de art. 2 alin. (12) din acelaşi act normativ, respectiv respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilǎ1).

2. Calitate procesuală activă (reclamant) are persoana salariată care doreste recuperarea anumitor sume de bani reprezentând drepturi cuvenite și neacordate de cǎtre angajator, derivând din raportul de muncǎ.

3. Calitate procesuală pasivă (pârât) are angajatorul care nu și-a respectat obligațiile pecuniare care îi incumbă potrivit legii sau contractului individual ori colectiv de muncǎ.

 
 

4. Obiectul acțiunii. Pe calea acestei acțiuni salariatul poate solicita obligarea angajatorului la plata unor sume de bani reprezentând, după caz:

- contravaloarea salariului la care avea dreptul și care nu a fost plǎtit la termenul stabilit; potrivit art. 159 C.muncii republicat, salariul cuprinde salariul de bazǎ,indemnizațiile, sporurile, precum şi alte adaosuri;

Astfel, în afara salariului de bazǎ, pe această cale se poate solicita plata sporurilor la care salariatul era îndreptǎțit (spor de vechime, spor de noapte, spor pentru condiții deosebite de muncă etc.), precum și a oricǎror alte adaosuri care au fost convenite fie prin contractul individual de muncă, fie sunt stipulate în contractul colectiv de muncǎ aplicabil;

- contravaloarea anumitor indemnizații cuvenite şi neachitate [indemnizatia de concediu - art. 150 C.muncii republicat; indemnizația care trebuie acordatăpe durata întreruperii temporare a activității angajatorului (aşa-numitul şomaj tehnic) - art. 53 C.muncii republicat; indemnizatia de delegare sau de detaşare -art. 44 alin. (2) şi art. 46 alin. (4) C.muncii republicat etc.];

-contravaloarea orelor suplimentare efectuate de cǎtre salariat și pentru care fie nu a fost acordat timp liber plătit corespunzător, fie nu au fost plătite prin adăugarea unui spor la salariu, astfel cum prevede art. 123 C.muncii republicat;

- compensații datorate ca urmare a suspendǎrii repaosului sǎptǎmânal, în condițiile art. 138 C.muncii republicat;

- orice alt drept de natură salarială care derivă fie din contractul individual de muncǎ, fie din contractul colectiv aplicabil.

De asemenea, pe lângǎ contravaloarea drepturilor cuvenite și neachitate, se vor solicita și daune-interese pentru recuperarea prejudiciului suferit de salariat ca urmare a întârzierii în executarea respectivei obligații de cǎtre angajator. Fiind vorba de plata unor sume de bani, de regulǎ daunele-interese vor consta în actualizarea sumei cu rata inflației, precum1 și dobânda la suma respectivă.

Potrivit art. 166 alin. (4) C.muncii republicat,,,întârzierea nejustificatǎ a plǎții salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului”.

5. Motivele de fapt. Se va menționa temeiul pretențiilor salariatului, precum şi cuantumul estimativ al acestora (în practică, de regulă se solicită efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea cuantumului exact al drepturilor solicitate prin acțiune).

Totuşi, pentru celeritatea procesului, este recomandat sǎ nu se apeleze la o expertizǎ, deoarece cuantumul concret al respectivelor drepturi poate fi stabilit cu ocazia executării hotărârii, fie de bunăvoie, fie prin executare silitǎ.

6. Temeiul de drept. Se vor indica prevederile din Codul muncii sau din con-tractul colectiv de muncă aplicabil care fundamentează pretenția reclamantului.

Astfel, în funcție de obiectul concret al acțiunii, se poate indica ca temei de drept: art. 166 C.muncii republicat, în ceea ce privește plata salariului; art. 123C.muncii republicat, în cazul în care se solicită contravaloarea orelor suplimentare efectuate etc.

Având în vedere că de cele mai multe ori drepturile prevăzute în Codul muncii au caracter minimal, prin contractele colective aplicabile acestea fiind semnificativ mai mari, ca urmare a negocierilor dintre partenerii sociali, se va indica ca temei de drept atât prevederea din Codul muncii, cât și cea din contractul colectiv aplicabil,care este mai favorabilă salariatului.

7. Probe. Spre deosebire de dreptul comun, în litigiile de muncǎ sarcina pro-bei este inversatǎ, revenindu-i angajatorului, potrivit art. 272 C.muncii republicat.

Tot potrivit aceluiași articol, angajatorul este obligat sǎ depună dovezile în apǎrarea sa până la prima zi de înfǎțisare. Cum în reglementarea Noului Cod de procedură civilă nu mai există instituția primei zi de înfǎțisare, aceasta trebuie înteleasǎ ca fiind primul termen la care pǎrțile sunt legal citate, avândîn vedere prevederile art. 2 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a noului Cod de procedură civilǎ.

Acest text trebuie corelat cu prevederile art. 205 C.proc.civ., în sensul cǎ anga-jatorul, prin întâmpinare, este obligat să își formuleze apărările pe toate aspectele invocate prin contestație și sǎ depunǎ toate dovezile în apărare. Sancțiunea nerespectǎrii acestei obligații este cea prevăzută de art. 208 alin. (2) C.proc.civ.,și anume decǎderea din dreptul de a mai propune probe, cu exceptia situațiilor reglementate de art. 254 alin. (2) C.proc.civ.

Se poate observa o contradictie între cele douǎ texte - art. 272 C. muncii republicat si art. 208 C.proc.civ. - în ceea ce priveste depunerea dovezilor în apǎ-rarea sa de cǎtre angajator. Regula stabilită în noul Cod de procedură civilă este aceea ca probele să fie propuse prin întâmpinare, pe când dispoziția din Codul muncii stabilește cǎ angajatorul poate depune dovezile în apărarea sa până la primul termen de judecatǎ când pǎrtile sunt legal citate.

Desi aceasta reprezintǎ o necorelare regretabilă, considerǎm cǎ nu s-ar putea aplica sancțiunea decǎderii angajatorului din dreptul de a propune probe,dacă acesta nu a fǎcut-o prin întâmpinare, având în vedere prevederile art. 254alin. (1) C.proc.civ., potrivit cǎrora ,,Probele se propun, sub sancțiunea decǎderii,de cǎtre reclamant prin cererea de chemare în judecatǎ, iar de cǎtre pârât prin întâmpinare, dacǎ legea nu dispune altfel”. Or, în cazul litigiilor de muncă, legea dispune altfel, prin art. 272 C. muncii republicat.

Totuşi, dacǎ sunt anumite aspecte ce se invocă în acțiune și de care reclamantul întelege sǎ se foloseascǎ în dovedirea temeiniciei pretenției sale, acesta este obligat sǎ le indice prin acțiune și să se conformeze dispozițiilor art. 194C.proc.civ., în sensul de:

- a depune înscrisurile doveditoare, în dublu exemplar, anexate acțiunii (spre exemplu copie de pe contractul individual de muncă, cât și de pe cel colectiv aplicabil, unde sunt prevăzute drepturile solicitate, pontaje, e-mail-uri etc.);

- de a indica martorii care pot dovedi situația de fapt reală și de a depune lista cu numele și adresa acestora (spre exemplu pentru efectuarea de ore suplimentare);

- de a solicita interogatoriul intimatei, cu privire la același aspect pentru1 care se poate solicita și proba cu martori și de a ataşa întrebǎrile pentru interogatoriu contestației, dacă intimata este o persoană juridică;

- de a solicita proba cu expertiza, motivat, și de a arǎta obiectivele acesteia;

8. Timbrajul. Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 270 C.muncii republicat.

9. Instanța competentǎ:

a) teritorial - potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 republicatǎ,este competentă instanța din circumscriptia unde își are domiciliul sau locul de muncǎ reclamantul;

În ceea ce priveste noțiunea de domiciliu în sens procedural, Înalta Curte de Casatie și Justiție, în considerentele unei decizii de speță prin care soluționa un regulator de competențǎ"), a statuat în sensul cǎ ,,prin domiciliu în sens procesual urmeazǎ a se înțelege acela pe care o persoanǎ şi l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trǎieste, deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca pǎrțile aflate în litigiu sǎ poatǎ fi înştiintate de existenta procesului,pentru a da eficiențǎ dreptului la apǎrare".

De asemenea, în doctrinǎ s-a arǎtat constant cǎ ,,noțiunea de domiciliu trebuie luatǎ într-un sens mai larg, interesând nu atât locuința statornicǎ sau principalǎ a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuieste efectiv”.

Asocierea explicitǎ pe care legiuitorul o face, în definiția domiciliului din Codul civil, cu locuința principalǎ nu semnifică o îndepǎrtare de concepția domiciliului ca locuință ,,efectivă”; dimpotrivă, confirmă ,,ideea de domiciliu ca situație de fapt, susceptibilǎ de probare prin orice mijloc de probațiune și lǎsatǎ la aprecierea suveranǎ a instantei, nu ideea de domiciliu ca noțiune juridicǎ".

În acelasi sens este si norma de competență teritorială cuprinsă în art. 269alin. (2) C.muncii republicat, neabrogatǎ în mod expres, care are în vedere și instanta de la reşedința reclamantului.

În situatia în care acțiunea este promovată prin intermediul sindicatului din care face parte salariatul contestator, competența teritorială aparține instanței de la sediul sindicatului, în acest sens fiind considerentele Deciziei I.C.C.J., Sectiile Unite, nr. 1/2013 pronuntate în solutionarea unui recurs în interesul legii.

b) material - este competent tribunalul, potrivit dispozițiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011 republicatǎ.

Inapoi