1. Natura juridică. Este o acțiune cu caracter
patrimonial, prin care se urmǎ-reste valorificarea dreptului la despăgubiri
născut în patrimoniul angajatorului ca urmare a prejudiciului cauzat acestuia
de cǎtre angajat, cu ocazia derulării raporturilor de muncǎ.
1.1. Termen de formulare.
Acțiunea poate fi formulată în termenul de prescripție prevǎzut de art. 211
lit. c) din Legea nr. 62/2011 republicatǎ, respectiv 3 ani de la data
producerii pagubei.
1.2. Procedura prealabilǎ. Potrivit prevederilor art.
601 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea
profesiei de mediator, ,,în litigiile de muncǎ izvorâte din încheierea,
executarea și încetarea contractelor individuale de muncă, pǎrțile și/sau partea
interesată, după caz, sunt ținute să facă dovada cǎau participat la sedința de
informare cu privire la avantajele medierii”. Sancțiunea neîndeplinirii de
cǎtre reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind
medierea este cea prevăzută de art. 2 alin. (12) din același act
normativ,respectivrespingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilǎ.
2. Calitate procesualǎ activă (reclamant) are angajatorul care a suferit un prejudiciu din
culpa salariatului, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în
legătură cu serviciul.
3. Calitate procesualǎ pasivǎ (pârât) are persoana salariată
care a produs un prejudiciu patrimonial unitǎții reclamante, în timpul
îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
4. Obiectul acțiunii. Pe
aceastǎ cale angajatorul care a suferit o pagubǎcauzată de cǎtre un salariat
poate solicita instanței obligarea acestuia din urmǎ la acoperirea
prejudiciului produs.
Spre exemplu prejudiciul poate fi cauzat ca urmmare a
sustragerii unor bunuri de cǎtre salariat, ca urmare a cauzării unor defecțiuni
ale instalațiilor sau utilajelor angajatorului din culpa salariatului, ca
urmare a nerespectării de către salariat a obligațiilor care derivǎ din
raporturile de muncă, cauzând astfel pagube materiale angajatorului etc.
5. Motivele de fapt. Se vor menționa
urmǎtoarele aspecte:
a) calitatea pârâtului de salariat al reclamantei;
b) existența unui prejudiciu
patrimonial produs reclamantei de
cǎtre angajatul pârât. Se va menționa în ce constă acest prejudiciu și
cuantumul sǎu;
c) în ce anume
constǎ fapta culpabilǎ a pârâtului prin
care s-a produs un prejudiciu
unitǎții reclamante;
d) faptul cǎ
prejudiciul cauzat unitǎții a fost produs în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legăturǎ cu
serviciul;
Potrivit dispozitiilor art. 254 alin. (2) C.muncii
republicat, salariații nu rǎspund de pagubele provocate în caz de forță majoră
sau de alte cauze neprevăzute și .
care nu puteau fi înlăturate și nici de pagubele care se
încadreazǎ în riscul normal al serviciului;
e) legǎtura de cauzalitate dintre fapta salariatului şi producerea
prejudiciului.
Potrivit art. 255 C.muncii republicat, când paguba a fost
produsă de mai mulți salariați, cuantumul rǎspunderi fiecăruia se stabileste în
raport cu măsura în care a contribuit la producerea ei. Dacǎ mǎsura în care s-a
contribuit la producerea pagubei nu poate fi determinată, rǎspunderea fiecăruia
se stabileste proportional cu salariul său net de la data constatării pagubei
și, atunci când este cazul, și în funcție de timpul efectiv lucrat de la
ultimul său inventar.
6. Temeiul de drept
îl constituie dispozițiile art. 254 C.muncii republicat,potrivit cǎrora
salariații rǎspund patrimonial, în temeiul normelor si principiilor rǎspunderii
civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina
și în legătură cu munca lor.
7. Probe:
a) înscrisuri -
pentru a proba calitatea de salariat, fapta culpabilǎ a pârâtului,cuantumul
prejudiciului. Acestea ar putea consta, spre exemplu, în procesul-verbal de
constatare a prejudiciului, rezultatul inventarului, fişa postului,
procesul-verbal de instructaj etc.;
b) interogatoriul
pârâtului - pe aspectul cuantumului
pagubei, vinovăției sale,legăturii de cauzalitate între prejudiciu și fapta sa;
c) martori -
pentru situațiile de fapt care probează susținerile angajatorului reclamant;
d) expertizǎ -
se poate folosi expertiza tehnicǎ de specialitate pentru a se determina
existența pagubei, a vinovǎției pârâtului și a legǎturii de cauzalitate între
prejudiciu și fapta pârâtului.
8. Timbrajul.
Actiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 270
C.muncii republicat.
9. Instanta competentǎ:
a) teritorial -
potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 republicatǎ,coroborat cu
art. 269 alin. (2) C.muncii republicat, este competentă instanța din circumscriptia
unde îsi are sediul reclamantul;
b) material -
este competent tribunalul, potrivit dispozițiilor art. 208 din Legea nr.
62/2011 republicatǎ.