1.Natura juridicǎ. Potrivit art. 222 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 republicatǎ, reprezentativitatea organizațiilor patronale sau sindicale poate fi contestatǎ în instanțǎ de cǎtre organizațiile patronale ori sindicale corespondente la nivel national, de sector de activitate, grup de unitǎți sau de unitǎți, înconditiile în care nu mai sunt îndeplinite unul ori mai multe dintre criteriile prevǎzute de lege, pe baza cǎrora a fost obținutǎ reprezentativitatea în cauzǎ.

Astfel, acțiunea în contestarea reprezentativitǎții este o acțiune în sens invers celei pentru constatarea reprezentativități.

Menționǎm faptul cǎ, potrivit art. 221 din Legea nr. 62/2011 republicată, verifi-carea mentinerii condițiilor de reprezentativitate se face din 4 în 4 ani. Astfel, o hotǎrâre de reprezentativitate are o valabilitate limitatǎ, respectiv prezumǎ existența condițiilor de reprezentativitate pentru o perioada de 4 ani.

Cu toate acestea, pe durata celor 4 ani se pot schimba situațiile de fapt ce au stat la baza recunoaşterii judiciare a reprezentativității. Astfel, legiuitorul a reglementat o actiune prin care sǎ anihileze prezumția de reprezentativitate instituită prin hotǎrârea de reprezentativitate, dacǎ între timp nu mai sunt îndeplinite condițiile legale1).

Menționǎm cǎ hotǎrârea prin care se constatǎ reprezentativitatea este datǎîntr-o procedură necontencioasă, astfel că aceasta nu beneficiazǎ de autoritate de lucru judecat, potrivit prevederilor art. 535 C.proc.civ.

Interesul promovării unei astfel de acțiuni rezidǎ în prevederile art. 222 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 republicatǎ, potrivit cǎrora ,,în cazul în care o organizație patronalǎsau sindicalǎ semnatarǎ a unui contract colectiv de muncǎ îsi pierde calitatea de organizație reprezentativǎ, orice parte interesatǎ îndreptǎțitǎ sǎ negocieze respectivul contract colectiv de muncǎ are dreptul sǎ solicite renegocierea contractului colectiv de muncǎ în cauzǎ, anterior termenului de expirare a acestuia (...)”.

2.Calitate procesualǎ activă au, potrivit art. 222 alin. (1) din Legea nr. 62/2011republicată, organizațiile patronale ori sindicale corespondente la nivelul la care s-a constatat reprezentativitatea ce se contestǎ.

Astfel, în funcție de nivelul la care se contestă reprezentativitatea, distingem:

a) la nivel de unitate - se poate contesta doar reprezentativitatea unui sindicat,calitate procesuală activă putând avea fie unitatea (angajatorul) la nivelul cǎreia s-a constatat reprezentativitatea, fie un at sindicat din cadrul respectivei unități;

Deşi art. 222 din lege foloseste noțiunea de organizație sindicală/patronalǎcorespondentǎ, la nivel de unitate partenerulde dialog social este angajatorul (care nu este o organizație patronalǎ). Cu toată această formulare deficitară,apreciem cǎ intenția legiuitorului nu a fost în sensul de a exclude pe angajator de la posibilitatea promovǎrii unei astfel de acțiuni, acesta având în cele mai multe cazuri interesul în contestarea reprezentativitǎții sindicatului constituit la nivelul unitǎții sale.

La acest nivel nu se poate contesta reprezentativitatea angajatorului, deoarece aceasta nu se obține pe cale judiciarǎ, ci este una de drept, potrivit art. 72 alin. (1)lit. C din Legea nr. 62/2011 republicată.

b) la nivel de grup de unitǎți - se poate contesta doar reprezentativitatea unei federații sindicale, deoarece numai aceasta poate dobândi reprezentativitate la acest nivel. Calitate procesuală activǎ pot avea fie angajatorii din cadrul grupului de unitǎtila nivelul căruia s-a constatat reprezentativitatea pârâtei (sau o asociatie a acestora, dacǎ s-a constituit în mod legal), fie o altǎ federație sindicalǎ care are membrii în cadrul respectivului grup de unități;

c) la nivel de sector de activitate - se poate contesta atât reprezentativitatea unei federații sindicale, cât și cea a unei federații patronale. Calitate procesualǎactivă poate avea orice altă federație sindicală sau patronalǎ corespondentǎ, din cadrul sectorului respectiv de activitate;

d) la nivel national - se poate contesta atât reprezentativitatea unei confederații sindicale, cât și cea a unei confederații patronale. Calitate procesuală activă poate avea orice altǎ confederație sindicală sau patronală corespondentă din cadrul sectorului respectiv de activitate.

3.Calitate procesualǎ pasivǎ. Calitatea procesuală pasivă o are organizația sindicală sau patronală a cărei reprezentativitate se contestă în cadrul acestei actiuni.

Menționǎm cǎ, spre deosebire de acțiunea în constatarea reprezentativității,acțiunea în contestare prezintǎ un caracter contencios, nefiind aplicabile prevederile referitoare la procedura necontencioasă.

4.Obiectul cererii. Actiunea are ca obiect contestarea reprezentativitǎții organizației sindicale/patronale pârâte.

5. Motivele defapt. Se vor învedera care anume dintre condițiile prevǎzute de art. 51 alin. (1) lit. A-C, respectiv de art. 72 alin. (1) lit. A şi B din Legea nr. 62/2011republicatǎ") nu mai sunt îndeplinite la momentul promovǎrii contestației.

6.Temeiul de drept îl constituie dispozițiile art. 222 din Legea nr. 62/2011republicatǎ.

7. Probe. În principal, se va utiliza proba cu înscrisuri, în condițiile în care înseși probele administrate pentru constatarea reprezentativitǎții sunt tot înscrisurile.

Astfel, în funcție de condițiile care se aratǎ cǎ nu mai sunt îndeplinite, se vor depune înscrisurile corespunzătoare. Spre exemplu, este posibilă modificarea

 

numărului de salariațiai unei societăți, astfel încât sindicatul pârât sǎ nu mai aibǎ la acest moment ca membri 50% plus unul din numărul total al salariatilor,nemaifiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 52 alin. (1) lit. C din Legea nr. 62/2011 republicatǎ (în acest sens se poate depune o nouă adeverință eliberatǎde cǎtre angajator, cu numărul actual de salariați).

Sau se poate modifica numǎrul salariaților dintr-un sector de activitate, astfel încât sǎ nu mai fie îndeplinite pragurile prevǎzute de art. 52 alin. (1) lit. B sau,dupǎ caz, art. 72 alin. (1) lit. B din Legea nr. 62/2011 republicatǎ, caz în care se vor depune informațiile actualizate de la Institutul Național de Statisticǎ.

8.Timbrajul. Cererea se timbreazǎ cu 20 lei, conform prevederilor art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

9.Instanta competentă este, potrivit art. 222 alin. (2) din Legea nr. 62/2011republicată, instanța judecătorească care a acordat reprezentativitatea.

Inapoi