1. Natura juridicǎ. Este o acțiune realǎ prin care
se urmǎreste fie împǎrțirea,în tot sau în parte, a bunurilor comune ale
soților, fie lichidarea regimului matrimonial care s-a aplicat sotilor sau foştilor
soți.
În prima ipotezǎ, bunurile care sunt împǎrțite în timpul
cǎsătoriei și al aplicării unui anumit regim matrimonial pot fi în devǎlmǎşie
sau în coproprietate.
În a doua ipotezǎ enunțatǎ mai sus, lichidarea regimului
matrimonial poate avea loc în timpul cǎsǎtoriei, în cazul schimbǎrii regimului
matrimonial aplicabil prin convenție matrimonială sau pe cale judiciară (prin
instituirea regimului separației judiciare de bunuri, în baza art. 370 C.civ.).
Lichidarea regimului matrimonial presupune împǎrțirea
bunurilor comune ale sotilor, acestea devenind, în urma partajului, bunuri
proprii ale fiecǎruia dintre ei,precum și stabilirea creanțelor pe care acestia
și le datorează între ei.
În cazul în care obiectul partajului îl constituie bunuri comune
în devălmășie,instanța va trebui să stabilească și cotele de contribuție ale
fiecăruia dintre soți,in timp ce în cazul bunurilor comune aflate în
coproprietate pe cote-pǎrți, cotele sunt deja stabilite, instanța fiind chematǎ
doar să stabilească existența și valoarea bunurilor şi să facă lotizarea și
atribuirea acestora.
2. Calitate procesuală activă are
oricare dintre soți sau, dupǎ caz, tertul creditor al unuia dintre soți, a
cǎrui creanță nu a putut fi acoperită din bunurile proprii ale sotului-debitor.
3. Calitate procesuală pasivă are
celălalt sot, care nu este titularul acțiunii sau, după caz, ambii soți, dacă
acțiunea a fost pornită de terțul creditor al unuia dintre soti.
4. Obiectul actțiunii. Cererea de împǎrțire a
bunurilor comune ale soților se poate formula în timpul comunității în
urmǎtoarele condiții:
- acțiunea poate fi promovată fie în cazul în care
cǎsătoriei pǎrților i s-a aplicat un regim matrimonial de comunitate legală sau
convențională (într-un astfel de regim matrimonial existând bunuri comune în
devălmășie), fie atunci când regimul aplicabil a fost unul de separație de
bunuri sau participare la achiziții și există bunuri în comunitate pe
cote-părti;
- se poate cere împǎrțirea tuturor bunurilor comune dobândite de soți până la data partajului sau numai a unei pǎrți din aceste bunuri, astfel cum este prevǎzut de art. 358 C.civ., fǎrǎ a mai fi nevoie de a se dovedi existenta unor motive temeinice;
|
|
- în cazul lichidării regimului matrimonial, pǎrțile vor
putea solicita și consta-tarea existentei între ei a unor creante contractate
în timpul aplicării regimului matrimonial;
- valoarea bunurilor supuse partajǎrii este cea de la data
introducerii acțiunii,iar nu cea de la data naşterii stării de devălmășie sau
de coproprietate;
- cheltuielile de judecată se suportǎ de ambele părti,
proporțional cu cota lor de proprietate, astfel încât, la finalul judecății, se
va ajunge la compensarea,totală sau parțialǎ, a cheltuielilor efectuate de
pǎrți cu ocazia procesului, aceasta deoarece procesul de partaj se
caracterizeazǎ prin aceea cǎ dǎ nastere la o judecată dublǎ, pǎrțile având
dublǎ calitate - reclamantul având în acelasi timp și calitatea de pârât, iar
pârâtul având în același timp și calitatea de reclamant.
5. Motivele de fapt. Se va menționa:
a) calitatea de soți
a pǎrților,
sens în care se va indica data încheierii căsătoriei și, după caz, data
desfacerii acesteia;
b) regimul
matrimonial aplicabil cǎsǎtoriei, întrucât regimul juridic al
bunurilor sotilor este diferit în funcție de acesta;
c) bunurile comune supuse partajului pe care
soții le-au dobândit în perioada aplicării regimului matrimonial al comunitǎții
legale sau conventionale,individualizate, cu indicarea valorii lor și a locului
unde se aflǎ, precum și persoana care le deține sau le administreazǎ;
d) dacă este
cazul, împrejurǎrile din care rezultǎ
contribuția majoratǎ a unuia dintre
soți la dobândirea bunurilor comune în devǎlmǎşie supuse împǎrtelii. În
acest sens se poate invoca, de exemplu, obținerea unor venituri mult mai mari
de cǎtre reclamant, faptul cǎ soțul-pârât nu a avut serviciu deloc sau o
perioadǎîndelungatǎ, cǎ a plǎtit pensie de întreținere copilului său din altă
căsătorie,contribuția importantă la creșterea și educarea copiilor din
căsătorie etc.;
e) creante existente între soți
(dacă este cazul).
6. Temeiul de drept
îl constituie dispozițiile art. 357, 358,360,362 şi 367C.civ. (după caz),
coroborate cu art. 979 și urm. C.proc.civ., iar dacă acțiunea se porneste de
creditorul personal al unuia dintre soți și dispozițiile art. 353 C.civ.
7. Probe:
a) înscrisuri -
pǎrtile vor depune la dosar, în mod obligatoriu, certificatul de cǎsătorie și,
dacă este cazul, convenția matrimonială şi/sau hotărârea judecä-toreascǎ sau certificatul
constatator al divorțului, precum și orice alte înscrisuri de naturǎ sǎ
dovedească existența bunurilor comune supuse împărțelii și dreptul de
proprietate al soților asupra acestora, cotele de contribuție ale fiecăruia
dintre soti,datoriile pe care unul dintre soți le are față de celălalt, cum ar
fi titluri de proprietate,certificatul de nastere al copilului unuia dintre
soți dintr-o altă cǎsătorie, acte medicale care atestà boala grava de care
suferă acesta, certificat de la administrația financiarǎ din care rezultă că
nici copilul și nici părintele acestuia nu realizeazǎvenituri impozabile şi nu
au bunuri imobile în proprietate, carnetul de muncă al fiecăreia dintre părți,
contracte, titlul de creanță al reclamantului-creditor împotriva unuia dintre
soți, precum și orice alte înscrisuri care atestă cǎ satisfacerea acestei
creanțe nu s-a putut realiza integral din bunurile proprii ale sotului-debitor
etc.;
b) interogatoriul
pârâtului - pe aspectul dobândirii în
timpul căsătoriei a bunurilor indicate prin acțiune ca fiind bunuri comune, al
cotei de contribuție a soților la dobândirea acestora și al valorii actuale a
acestora;
c) martori - pe
aspectul dobândirii în timpul căsătoriei a bunurilor supuse partajului, al
cotei de contribuție a soților la dobândirea acestora, precum și pe aspectul
motivelor invocate ca temei al împǎrțelii în timpul cǎsǎtoriei, ce se
constituie în împrejurări de fapt;
d) expertize tehnice de specialitate - pentru
evaluarea bunurilor supuse împǎr-telii, dacă valoarea acestora nu este
acceptată de ambele pǎrți.
În funcție de probele solicitate se vor avea în vedere
dispozițiile art. 194 lit. e)C.proc.civ.
8. Timbrajul.
Taxa judiciară de timbru în materia partajului judiciar se stabileşte potrivit
dispozițiilor art. 5 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Astfel, în funcție de obiectul cererii, taxele de timbru sunt:
- pentru stabilirea bunurilor
supuse împǎrtelii - 3% din valoarea acestora;
- stabilirea calitǎții de coproprietar și stabilirea
cotei-pǎrți ce se cuvine fiecărui coproprietar - 50 lei pentru fiecare
coproprietar;
- creante pe care coproprietarii le au unii față de alții,
născute din starea de pro-prietate comunǎ - 3% din valoarea creanțelor acǎror
recunoastere se solicită;
- cererea de partaj propriu-zis, indiferent de modalitatea
de realizare a acestuia - 3% din valoarea masei partajabile.
Dacă cererile în materia partajului judiciar prezentate
mai sus se formuleazǎ în cadrul aceleiași acțiuni, aceasta se taxează cu o
singură taxă de 5% din valoarea masei partajabile.
9.Instanta competentǎ:
a) teritorial -
competenta apartine instanței de la domiciliul pârâtului, potrivit dreptului
comun [art. 107 alin. (1) C.proc.civ.], afarǎ de cazul în care, printre
bunurile comune supuse împǎrțelii figurează și un imobil, caz în care devine
competentă instanța în a cǎrei circumscripție este situat imobilul, conform
art. 117 C.proc.civ. (competență teritorială absolutä);
b) material -
este competentă întotdeauna judecǎtoria, indiferent de valoarea bunurilor
supuse împărțelii, conform art. 94 alin. (1) lit. i) C.proc.civ.
În cazul în care imobilul este situat în circumscripțiile
mai multor instante,competenta apartine instanței de la domiciliul sau
reşedința pârâtului, dacăaceasta se aflǎ în vreuna dintre aceste
circumscripții, în caz contrar, oricare dintre instantele în circumscripțiie
cǎrora este situat imobilul.