1.Natura juridică.
Plângerea suspectului sau inculpatului împotriva măsurii reținerii pe o duratǎ
de 24 de ore ori împotriva măsurilor de control judiciar este o cale de atac aflatǎ
la îndemâna acestuia atunci când consideră că aceste măsuri nu se justificǎ ori
s-au luat cu încălcarea prevederilor legii, fiind abuzive.
2.Persoana
care poate face plângerea. Suspectul, personal, este persoana care
poate sǎ facă plângere împotriva mǎsurii reținerii, acesta putând, însǎ, sǎ
man-dateze și pe unul din apărătorii săi să facă acest lucru; împotriva mǎsurii
controlului judiciar se poate face de cǎtre suspect sau inculpat, personal sau
prin mandatar.
3.Termenul de introducere. Împotriva ordonanței
organului de cercetare penalǎ sau a procurorului prin care s-a luat măsura
preventivă a reținerii se poate face plângere înainte de expirarea celor 24 de
ore de la luarea mǎsurii, iar împotriva ordonanței procurorului prin care se dispune
luarea mǎsurii controlului judiciar se poate face plângere în termen de 48 de
ore de la comunicare.
4. Obiectul plângerii. Se va indica actul
procedural împotriva cǎruia se îndreaptǎ plângerea, respectiv ordonanța organului de cercetare
penalǎ sau a procurorului prin care s-a luat mǎsura preventivă a reținerii sau,
după caz,ordonanța procurorului prin care s-a dispus luarea măsurii controlului
judiciar sau a controlului judiciar pe
cauțiune.
5.Motivare. Plângerea trebuie motivatǎ atât în fapt, cât și în drept
și trebuie sǎconvingă judecătorul de drepturi și libertăți (în cazul
contestării măsurii controlului judiciar sau a controlului judiciar pe
cauțiune) în sensul cǎ nu se impunea luarea mǎsurii respective, fapt ce impune
revocarea ei. Printre argumentele care ar putea fi invocate: pericolul concret
redus al faptei săvârșite și conduita bună pe care petiționarul a avut-o
anterior săvârșirii acesteia, lipsa antecedentelor penale,greutăți familiale
etc.
De asemenea, nelegalitatea mǎsurii se poate motiva prin
neîndeplinirea vreuneia din condițiile prevăzute cumulativ de lege pentru
luarea măsurii respective [și anume cele prevǎzute de art. 202 NCPP în cazul
reținerii și măsurii controlului judiciar, precum şi a art. 202 NCPP şi art.
223 alin. (1) şi (2) NCPP pentru mǎsura controlului judiciar pe cauțiune.
6.Organul competent.
Plângerea împotriva ordonanței organului de cercetare penalǎ prin care s-a luat
mǎsura preventivă a reținerii se introduce la procurorul care supravegheazǎ
cercetarea penală, iar împotriva ordonanței procurorului prin care s-a luat
aceastǎ mǎsurǎ la prim-procurorul parchetului sau, dupǎ caz,la procurorul
ierarhic superior, în condițiile art. 339 alin. (1) şi (2) NCPP care
reglementează plângerea împotriva actelor procurorului.
Ca și în Codul de procedură penală din 1968, noul Cod de
procedură penalăprevede cǎ plângerea împotriva ordonanței de reținere emise de
cǎtre organele de cercetare penalǎ va fi soluționată de cǎtre procuror.
Plângerea împotriva ordonanței de reținere emise de cǎtre procuror va fi
soluționată de cǎtre procurorul ierarhic superior. Perioada strict necesară
conducerii suspectului la sediul organului judiciar nu se va mai deduce din
perioada reținerii. Această perioadă trebuie să aibă însǎo durată rezonabilă, în
care să nu intervină perioade nejustificate de inactivitate ale organelor de
urmǎrire penală.
Plângerea împotriva ordonanței procurorului privind
mǎsurile preventive prevǎzute de art. 211 si art. 216 NCPP, și anume controlul
judiciar și controlul judiciar pe cauțiune, se introduce de cǎtre suspect sau
inculpat la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar
reveni competența să judece cauza în primǎ instanțǎ.
Încheierile prin care fie judecǎtorul, fie instanța de
judecată în cursul urmăririi penale admite plângerea împotriva ordonanței
procurorului prin care se dispune luarea, prelungirea, revocarea mǎsurii
preventive a obligării de a nu pǎrǎsi localitatea prevǎzute de art. 145
C.proc.pen. din 1968 ori a mǎsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara
prevăzută de art. 1451 C.proc.pen. din 1968 sunt supuse cǎii ordinare de atac a recursului,
în condițiile art. 140 C.proc.pen. din 19681).Interpretarea art. 140
C.proc.pen. din 1968 nu permitea atacarea încheierii prin
care se respingea cererea de revocare a mǎsurii preventive. Această încheiere
avea caracter definitiv, recursul formulat împotriva acesteia fiind respins ca
inadmisibil.
Art. 213 alin. (7) NCPP prevede cǎ dosarul cauzei se
restituie procurorului în termen de 48 de ore de la pronuntarea încheierii.
Art. 140 C.proc.pen. din 1968 conținea o prevede similarǎ de restituire a
dosarului la procuror în termen de 24 de ore de la soluționarea plângerii.
Noul Cod de procedură penalǎ, înainte de modificarea sa
prin Legea de punere în aplicare, instituise regula luării măsurii controlului
judiciar de către judecătorul de drepturi și libertǎți prin procedura prevăzută
de art. 213 NCPP. Alin. (6) al art. 213 NCPP, în forma sa anterioarǎ, prevedea
expres cǎ dosarul cauzei se va restitui organului de urmǎrire penalǎ, în termen
de 24 de ore de la expirarea termenului de formulare a contestatiei. În mod
excepțional, procurorul putea lua mǎsura controlului judiciar pe o duratǎ de 5
zile, urmând ca această măsură să fie ulterior confirmată de instanță prin
încheiere motivată. În acest caz, se menționa expres în art. 212 alin. (10)
NCPP cǎ dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la
pronunțarea încheierii.
Art. 204 alin. (1) NCPP prevede expres cǎ împotriva
încheierilor prin care judecǎtorul de drepturi și libertăți dispune asupra
mǎsurilor preventive, inculpatul şi procurorul pot formula contestație.
Art. 202 NCPP prevede expres cadrul general în care se pot
lua mǎsuri preven-tive. Orice mǎsură preventivă presupune existența unei
suspiciuni rezonabile de sǎvârşire a unei infracțiuni bazate pe mijloace de
probǎ.
Art. 202 NCPP prevede tipurile de mǎsuri preventive și
condițiile în care acestea pot fi luate. Mǎsurile preventive vor fi
proporționale cu gravitatea acuzației și trebuie sǎ fie necesare pentru
atingerea celor trei obiective alternative: buna desfăsurare a procesului
penal, împiedicarea persoanei acuzate de a se sustrage de la procesul penal sau
prevenirea săvârşirii unor noi infracțiuni.
Mǎsura controlului judiciar a înlocuit opțiunea de a se
dispune liberarea provizorie sau pe cauțiune a persoanei arestate preventiv
(mǎsura procesuală ce presupunea în fosta reglementarea menținerea temeiurilor
arestǎrii preventive),cât și mǎsurile preventive constând, fie în obligarea de
a nu părăsi localitatea, fie în obligarea de a nu pǎrăsi tara.
Desi initial se dorise ca și această măsura să fie luată
de către judecătorul de drepturi şi libertǎți, varianta finalǎ a NCPP a oferit
aceasta atribuție procurorului care va dispune luarea acestei măsuri prin
ordonanță. Judecătorul de drepturi și libertǎți este implicat în verificarea
legalității și temmeiniciei acestei mǎsuri în cadrul procesual oferit de
soluționarea plângerii la ordonanța procurorului. Dupǎ trimiterea în judecată,
judecǎtorul dde cameră preliminară și instanța de judecată se vor pronunța cu
privire la menținerea mǎsurii controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cautiune.