1.Natura juridicǎ. Strǎmutarea este instituția procesualǎ prin intermediul cǎreia se urmǎreste înlǎturarea unor situații care stânjenesc normala desfǎşurarea a unui proces penal la instanța sesizată cu judecarea acestuia, prin trecerea cauzei la o altǎ instanță egalǎ în grad.

Se va arǎta instanța pe rolul căreia se află dosarul spre solutionare, indiferent de stadiul în care acesta se aflǎ (fond, apel, recurs).

De asemenea, potrivit art. 76 NCPP, strǎmutarea poate fi cerutǎ chiar înaintea sesizǎrii instanței, în cursul urmăririi penale, de cǎtre procurorul care efectueazăsau supravegheazǎ urmǎrirea penalǎ. Această formă de strămutare are o denumire legală distinctă ce se raportează la efectul strămutării, constând în desemnarea altei instante pentru judecarea cauzei. Procurorul de caz are, astfel, posibilitatea de a pune la dispozitia instantei supreme sau curții de apel competente înscrisuri ce pot demonstra cǎ existǎ indicii de potențială pǎrtinire a instanței sau de risc de tulburare a ordinii publice. Acest procuror ar fi și cel care ar putea sǎ argumenteze cel mai adecvat o astfel de cerere, având oportunitatea ca pe parcursul derulării anchetei să afle circumstante relevante ce ar putea determina strǎmutarea cauzei.

Această strǎmutare specială se soluționează în camera de consiliu, nu presupune înştiințarea pǎrților și nici comunicarea de informații de cǎtre presedintele instanței ierarhic superioare sau de la presedintele curții de apel.

Partea interesatǎ sau procurorul de caz au posibilitatea, conform art. 326 NCPP,sǎ solicite, în baza unei cereri motivate pe considerente similare cu cererea de strǎmutare, trimiterea cauzei aflate în stare de urmǎrire penală la o altă unitate de parchet. Conducǎtorul Ministerului Public, precum și procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, are obligatia sǎ se pronunte cu privire la o astfel de cerere prin admiterea sau respingerea acesteia. Chíar dacǎart. 326 NCPP prevede cǎ trimiterea cauzei la un alt parchet se face din oficiu, în practică se poate face un referat de cǎtre procurorul de caz prin care sǎ se solicite ca procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sǎ aprecieze cu privire la necesitatea unui astfel de demers.

2.Titularul cererii. Cererea putea fi fǎcutǎ de partea interesatǎ, de procuror sau de ministrul justiției în reglementarea anterioară. În prezent ministrul justiției nu mai are o astfel de posibilitate.

3.Motivare. Cererea de strǎmutare trebuie motivată și însoțitǎ, eventual, de înscri-surile pe care se sprijinǎ, când acestea sunt deținute de partea care cere strǎmutarea.

Art. 71 NCPP prevede două cazuri care pot constitui temei al strǎmutǎrii,respectiv:

- în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împreju-rǎrilor cauzei sau calitǎții pǎrților;

- când existǎ pericolul de tulburare a ordinii publice.

Precizǎm cǎ, potrivit art. 72 alin. (7) NCPP, strǎmutarea cauzei nu poate fi cerutǎdin nou, afarǎ de cazul când noua cerere se întemeiază pe îmmprejurǎri necunoscute Înaltei Curți de Casație și Justiție sau curții de apel competente la soluționarea cererii anterioare sau ivite dupǎ aceasta.

4.Instanta competentǎ. Cererea se adresează Înaltei Curți de Casație si Justiție, singura competentǎ sǎ soluționeze astfel de cereri, conform art. 71 NCPP, în situația în care se solicită strǎmutarea unei cauze de la o curte de apel competentǎteritorial la o altǎ curte de apel. Strǎmutarea unei cauze de la un tribunal sau de la o judecǎtorie se soluționează de cǎtre curtea de apel în circumscripția cǎrora se aflǎ aceste instante. Curtea Militară de Apel este competentă să dispună asupra strǎmutǎrii unor cauze aflate în competența instanțelor militare.

Prin noul Cod de procedurǎ penalǎ s-a exclus situația de strǎmutare motivată de legătura de rudenie cu judecătorii, procurorii, asistenții judiciari sau grefieri. In functie de situația concretă, o astfel de împrejurare poate fi valorificată fie ca un motiv de strǎmutare motivată de afectarea imparțialității judecǎtorilor ca urmare a calităji pǎrților, fie ca un motiv de recuzare în condițiile art. 64 alin. (1) lit. f) NCPP.

Competența materială a curților de apel și a instanței supreme a rǎmas aceeasi în privința cererilor de strǎmutare.

Inapoi