1.Natura juridicǎ.
Apelul este singura cale ordinarǎ de atac prin care se urmǎreşte reexaminarea
cauzei și a judecǎții anterioare.
Apelul are caracter devolutiv, pentru că în această fază
procesuală se pot administra probe, fǎrǎ desființarea hotărârii pronuntate de
instanta de fond. Numai după ce au fost epuizate toate probele cerute de părți
și încuviințate, instanța de apel se pronunțǎ asupra admiterii sau respingerii
apelului.
2. Titularii apelului. Potrivit art. 409 NCPP, pot face apel:
a) procurorul - în ce privește latura penală și latura civilă;
b) inculpatul
-în ce privește latura penalǎ și latura civilă. De asemenea, inculpatul poate
face apel împotriva sentinței de achitare sau de încetare a procesului penal,în
ceea ce priveste temeiurile achitării sau încetării procesului penal;
c) persoana vǎtǎmatǎ - în ce
privește latura penală;
d) partea civilǎ și partea responsabilǎ civilmente - atât sub
aspectul laturii penale, cât și
sub aspectul laturii civile. Partea civilǎ și partea responsabilǎ civil-mente
pot exercita apelul cu privire la latura penalǎ, în mǎsura în care soluția pe
latura penală a influențat soluția pe latura civilă2);
e) martorul,
expertul, interpretul şi apǎrǎtorul -
în ce priveste cheltuielile
judiciare, indemnizațiile cuvenite acestora și amenzile judiciare aplicate;
f) orice altǎ
persoanǎ ale cǎrei drepturi legitime au fost vǎtǎmate nemijlocit printr-o mǎsurǎ sau printr-un act al
instanței, în ceea ce
priveste dispozițiile care au provocat asemenea vătămare.
Potrivit art. 409 alin. (2) NCPP, apelul poate fi declarat
pentru toate aceste per-soane (cu excepția procurorului) și de cǎtre
reprezentantul legal sau de cǎtre apărǎtor, iar pentru inculpat și de cǎtre
soțul acestuia.
3.Termenul de apel este de 10 zile, dacǎ legea nu
dispune altfel. Termenul de apel curge de la data comunicării copiei minutei.
În ce priveste apelul declarat de martor, expert,
interpret sau apǎrǎtor, privitor la cheltuielile judiciare, indemnizațiile
cuvenite acestora și amenzile judiciare,acesta poate fi exercitat de îndatǎ
dupǎ pronunțarea încheierii prin care s-a dispus asupra cheltuielilor
judiciare, indemnizațiile și amenzile judiciare și cel mai târziu în 10 zile de
la pronunțarea sentinței prin care s-a soluționat cauza [art. 410alin. (2)
NCPP].
Pentru persoanele fizice sau juridice ale cǎror drepturi
legitime au fost vătămate printr-o mǎsurǎ sau printr-un act al instantei,
termenul de apel va curge de la data la care au aflat despre actul sau măsura
care a provocat vătămarea [art. 410alin. (3) NCPP].
În condițiile art. 270 NCPP, dacǎ cererea de apel este
depusă înăuntrul termenului prevǎzut de lege la administrația locului de
deținere - în cazul celor arestați, la unitatea militarǎ - în cazul militarilor
sau la oficiul postal prin scrisoare recomandatǎ, apelul este considerat ca
fǎcut în termen.
Înregistrarea sau atestarea fǎcutǎ de cǎtre administrația
locului de detinere pe actul depus, recipisa oficiului poştal, precum și
înregistrarea ori atestarea fǎcută de unitatea militară pe cererea de apel
depusă servesc ca dovadă a datei depunerii actului
Dacǎ cererea de apel a fost comunicată sau transmisă, din
necunoastere ori dintr-o greşeală văditǎ a expeditorului, înainte de expirarea
termenului, unui organ judiciar care nu are competență, se consideră cǎ a fost
depusǎ în termen,chiar dacǎ cererea de apel ajunge la organul judiciar
competent după expirarea termenului fixat.
Actele efectuate de procuror sunt considerate ca făcute în
termen dacă data la care au fost trecute în registrul de iesire al parchetului
este înăuntrul termenului cerut de lege pentru efectuarea actului. Aceasta
regulă nu se aplică, însǎ, cererii de apel, pentru cǎ nu ar fi justificat sǎ se
creeze un avantaj justificat procurorului sub aspectul exercitǎrii cǎilor de
atac.
Nedeclararea apelului în termenul prevǎzut de lege atrage
decǎderea din exercitarea dreptului de a formula apel, cu consecința
respingerii acestuia ca tardiv introdus [art. 268 alin. (1) NCPP].
Termenul de apel se socoteste pe zile libere [art. 269
alin. (2) NCPP], fǎrǎ a se lua în calcul nici ziua de la care începe să curgă
termenul, nici ziua în care acesta se împlineste. Astfel, partea care declară
apel are la dispoziție 12 zile. Dacă ultima zi a termenului cade într-o zi
nelucrǎtoare, acesta se prelungește pânăla sfârşitul primei zile lucrǎtoare
care urmeazǎ [art. 269 alin. (4) NCPP].
A fost înlǎturat remediul procesual al exercitării cǎilor
de atac peste termen.Partea ce nu a exercitat apelul în termen are
posibilitatea de a solicita repunerea în termen în condițiile art. 411 NCPP.
Repunerea în termen implică existența unor motive temeinice ce au determinat
întârzierea exercitării cǎii de atac1). Termenul de exercitare de 10 zile
aferent depunerii cererii de repunere în termen curge,însǎ, de la momentul
încetării cauzei temeinice de împiedicare.
4.Obiectul apelului.
Potrivit art. 408 NCPP, pot fi atacate cu apel sentințele pronunțate în primǎ
instanțǎ, cu excepția sentințelor pronunțate în materia executǎrii hotǎrârilor
penale, precum și cele privind reabilitarea.
Încheierile pronunțate în primǎ instanțǎ pot fi atacate cu
apel numai odatǎcu fondul [art. 408 alin. (2) NCPP]. Printre asemenea încheieri
se pot mentiona:încheierile prin care se dispun anumite mǎsuri procesuale,
încheieri prin care se dispun mǎsuri pentru buna administrare a justitiei
(respectiv admiterea sau respingerea judecǎrii împreună a mai multor cauze pe
motiv de indivizibilitate sau conexitate) etc.
Instituirea procedurii camerei preliminare a condus în mod
inevitabil la înlǎturarea opțiunii instanței de apel de a dispune restituirea
cauzei la procuror în vederea refacerii urmǎririi penale. Au fost restrânse și
situațiile de rejudecare a cauzei de cǎtre prima instanță ca urmare a
restrângerii cauzelor de nulitate absolutǎ prin noua reglementare a acestora
din art. 281 NCPP.
5.Motivele apelului.
Apelul se formulează și se motivează în scris aşa cum rezultă din dispozițiile
art. 412 NCPP. Nu mai există posibilitatea expresă de motivare
oralǎ a apelului, prevǎzutǎ anterior de art. 374
C.proc.pen. din 1968. Motivarea oralǎ a apelului, cu ocazia judecării cǎii de
atac, nuatrage însǎ nicio sancțiune procedurală. Instanța de apel se va
pronunța asupra tuturor motivelor de apel invocate, asa cum prevede art. 420
alin. (10) NCPP, nefiind restrânsǎ motivarea doar cu privire la mmotivele
învederate în conditțiile art. 412 alin. (4) NCPP. Instanta de apel este, de
asemenea, obligatǎ sǎ se pronunțe și cu privire la chestiunile noi ivite cu
ocazia dezbaterilor.
6.Semnǎtura. Cererea de apel se semnează de persoana care face
declarația.Pentru persoanele care nu pot semna cererea poate fi atestată de un
grefier de la instanța a cǎrei hotǎrâre se atacă sau de apărător.
Potrivit art. 412 alin. (3) NCPP, cererea de apel
nesemnată ori neatestatăǎ poate fi confirmatǎ în instanțǎ de parte ori de
reprezentantul ei la primul termen de judecatǎ cu procedura legal îndeplinitǎ.
7.Instanta competentǎ. În
noul Cod de procedurǎ penalǎ apelul a devenit singura cale ordinarǎ de atac ce
poate fi exercitată împotriva tuturor hotărârilor pronuntate în primǎ instanțǎ.
Curtea Militarǎ de Apel și curțile de apel sunt,de regulǎ, competente sǎ
soluționeze apelul [cu excepția apelurilor formulate împotriva hotărârilor
penale pronuntate de curțile de apel și de secția penalǎ a instantei penale, în
condițiile art. 40 alin. (2) NCPP].