1. Natura juridicǎ. Este o acțiune în realizare,
patrimonialǎ, personalǎ, prin care tertul pǎgubit solicită despăgubiri din
partea societății asigurătoare a per-soanei rǎspunzǎtoare de producerea
accidentului pentru pagubele cauzate prin producerea accidentelor de vehicule.
2.Calitate procesuală activă (reclamant) are terțul pǎgubit.
Aceastǎ calitate rezultǎ expres din dispozițiile art. 2226 C.civ., potrivit
cǎrora asigurǎtorul plǎteste despǎgubirea direct terței persoane prejudiciate,
în mǎsura în care aceasta nu a fost despăgubită de cǎtre asigurat.
Despǎgubirea se plǎteste asiguratului numai în cazul în
care acesta dovedeste cǎ a despăgubit-o pe terța persoană prejudiciată.
Potrivit alin. (2) al aceluiași text,creditorii asiguratului nu pot urmǎri
despǎgubirea.
3. Calitate procesualǎ pasivǎ (pârât), în cazul în care accidentele sunt produse de
vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România,are
asigurǎtorul de rǎspundere civilǎ, în limitele obligației acestuia, cu citarea
obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzǎtoare de producerea accidentului in
calitate de intervenienți fortați, conform art. 54 alin. (1) din Legea nr.
136/1995,cu modificările ulterioare.
Astfel, art.2223 alin. (1) C.civ., ca si art. 49 din Legea
nr. 136/1995, dispune cǎ, în cazul asigurǎrii de rǎspundere civilă,
asigurǎtorul se obligă sǎ plǎteascǎ o despǎgubire pentru prejudiciul de care
asiguratul rǎspunde potrivit legii fațǎ de tertele persoane prejudiciate și
pentru cheltuielile fǎcute de asigurat în procesul civil. Alin. (2) al
aceluiasi articol prevede cǎ prin contractul de asigurare pǎrțile pot conveni
sǎ cuprindă în asigurare și răspunderea civilă a altor persoane decât contractantul
asigurǎrii.
Art. 2224 alin. (2) C.civ. prevede cǎ asigurǎtorul poate
fi chemat în judecatăde persoanele păgubite în limitele obligațiilor ce îi
revin acestuia din contractul de asigurare.
Drepturile persoanelor pǎgubite prin accidente produse pe
teritoriul României de vehiculele aflate în proprietatea persoanelor asigurate
în străinătate se exercitǎ împotriva asigurǎtorului prin reprezentantele de
despǎgubiri sau prin Biroul Asigurǎrilor de Autovehicule din România, după caz,
dacă sunt îndeplinite condițiile prevǎzute la art. 48 alin. (2), potrivit art.
54 alin. (2) din lege.
4. Cuantumul despǎgubirii. Dacă nu se prevede altfel
prin lege, despǎgubirea se stabileste prin convenție încheiată între asigurat,
terța persoană prejudiciatǎsi asigurǎtor sau, în caz de neînțelegere, prin
hotărâre judecǎtoreascǎ, în confor-mitate cu art. 2225 C.civ.
5.Motivele
de fapt. Se va arǎta cǎ tertul a fost prejudiciat prin accidentul de
vehicul produs din culpa deținătorului sau conducătorului vehiculului şi
cãacesta îsi valorifică pretențiile față de asigurǎtor, cu distincțiile avute
în vedere de
art. 54 alin. (1) şi (2) din lege, în condițiile în care
nu s-au stabilit despăgubirile în conformitate cu art. 43 și 49, pe baza contractului
de asigurare. Prejudiciul poate consta în avarierea sau distrugerea bunurilor,
vǎtămarea corporală sau decesul persoanelor.
Se considerǎ cǎ sunt întrunite elementele răspunderii
civile față de terte per-soane și se acordǎ despǎgubiri când sunt întrunite
cumulativ mai multe condiții:
a) sǎvârşirea unei
fapte ilicite de cǎtre deținǎtorul sau conducǎtorul vehiculului care a produs
accidentul, ca, de exemplu:
nerespectarea regulilor de circulație,acte de neglijență în conducerea sau paza
vehiculului etc.;
b) existența unui
prejudiciu produs persoanei pǎgubite; dacǎ despăgubirea s-a stabilit prin convenție încheiată între asigurat,
terța persoană prejudiciatǎ și asigurǎtor, în conformitate cu art. 2225 C.civ.,
se va indica existenta convenției;
c) existenta unui
raport de cauzalitate între prejudiciul suferit de persoana pǎgubitǎ şi fapta ilicitǎ a deținǎtorului
sau conducǎtorului vehiculului care a produs
accidentul;
d) culpa
deținǎtorului sau conducătorului vehicuulului în sǎvârşirea faptei
ilicite,cauzatoare a accidentului. Este în culpă cel care
sǎvârșeste fapta cu intenție, din neglijență sau imprudentǎ.
6.Temeiul de drept îl constituie dispozitiile art.
48-58 din Legea nr. 136/1995privind asigurǎrile şi reasigurările în România, cu
modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 2223-2226 C.civ.
Aplicarea asigurării obligatorii de răspundere civilǎ
auto, limitele teritoriale de despǎgubire, nivelul despăgubirilor, condițiile
de plată, facilitățile și penalizările aplicabile asiguraților, durata
asigurǎrii, celelalte elemente ale asigurǎrii se stabi-lesc prin norme adoptate
în baza legii de Comisia de Supraveghere a Asigurǎrilor1),potrivit art. 53 din
Legea nr. 136/1995, cu modificǎrile și completǎrile ulterioare.
7.Probe. Sunt aplicabile dispozițiile art. 2200 C.civ., potrivit
cǎrora, pentru a putea fi dovedit, contractul de asigurare trebuie să fie
încheiat în scris. Contractul nu poate fi probat cu martori, chiar atunci când
existǎ un început de dovadǎscrisă. Dacă documentele de asigurare au dispărut
prin forță majoră sau caz fortuit și nu existǎ posibilitatea obținerii unui
duplicat, existența şi conținutul lor pot fi dovedite prin orice mijloc de
probă. Încheierea contractului de asigurare se constată prin polița de
asigurare sau certificatul de asigurare emis și semnat de asigurǎtor ori prin
nota de acoperire emisă și semnată de brokerul de asigurare.Documentele care
atestǎ încheierea unei asigurări pot fi semnate și certificate prin mijloace
electronice.
În afara acestor dispoziții speciale, sunt aplicabile
normele de drept comun,respectiv proba cu înscrisuri, martori (pentru a proba,
spre exemplu, producerea accidentului, nu însă și pentru proba contractului),
prezumțiile, mǎrturisirea, expertiza tehnică pentru evaluarea prejudiciului. Se
depun, obligatoriu, dovada încheierii contractului de asigurare (polita de
asigurare), procesul-verbal de constatare a pagubelor (eventual procesul-verbal
suplimentar de constatare a pagubelor), dosarul de daunǎ, precum și celelalte
înscrisuri necesare stabilirii despăgubirilor și care sunt prevăzute de norme.
Societǎții de asigurări îi sunt, de asemenea, aplicabile
dispozitiile art. 277C.proc.civ. cu privire la înscrisurile întocmite de
profesionisti, cele privind înscrisul sub formǎ electronicǎ, reglementat de
Legea nr. 455/2001 privind semnǎtura electronicǎ, care are valoarea unui
înscris sub semnǎtura privatǎ, cele privind înscrisurile pe suport informatic
(art. 282-284 C.proc.civ.) și alte categorii de înscrisuri (art. 289-291
C.proc.civ.) şi cele ale art. 280 C.proc.civ. cu privire la registrele profesionistilor,
ca și cele referitoare la proba datei înscrisului (art. 277C.proc.civ.).
Se anexeazǎ, obligatoriu, dovada participǎrii la sedința
de informare cu privire la avantajele medierii. Dovada participării la sedința
de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de
informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea și se depune la
dosarul cauzei1).
8. Timbrajul. Taxa judiciarǎ de timbru se calculeazǎ
la valoarea obiectului pricinii, conform art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013 privind
taxele judiciare de timbru2).
9. Dovada
participǎrii la sedința de informare cu privire la avantajele medierii.
Potrivit art. 601 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea
profesiei de mediator, astfel cum a fost modificat prin art. Il din Legea nr.
115/2012şi prin art. VIII din O.U.G. nr. 4/2013, partea interesatǎ este ținută
să facă dovada cǎ a participat la sedinta de informare cu privire la avantajele
medierii, în litigiile civile a cǎror valoare este sub 50.000 lei, cu excepția
litigiilor în care s-a pronunțat o hotărâre judecǎtorească executorie de
deschidere a procedurii de insolvențǎ,a acțiunilor referitoare la Registrul
Comerțului și a cazurilor în care pǎrțile aleg să recurgă la procedurile
prevǎzute la art. 999-1018 C.proc.civ. Prin urmare,dacǎ valoarea cererii este
sub 50.000 lei, reclamantul va fi ținut să facă dovada cǎ a participat la
sedința de informare cu privire la avantajele medierii. Legea permite ca
efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii sǎ fie realizată
de cǎtre mediator, dar și de cǎtre judecător, procuror, consilier
juridic,avocat, notar, caz în care aceasta se atestǎ în scris. Dovada
participǎrii la şedința de informare privind avantajele medierii se face
printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat
informarea si se depune la dosarul cauzei3)Conform art. 2 alin. (12) din Legea
nr. 192/2006, instanta va respinge cererea de chemare în judecată ca
inadmisibilă în caz de neîndeplinire de cǎtre reclamant a obligației de a
participa la sedința de informare privind medierea. Ulterior, va putea fi
formulatǎ o nouă acțiune, dar e obligatorie parcurgerea procedurii de
informare.
10. Instanta competentǎ:
a) teritorial -
este competentǎ instanța de la domiciliul sau sediul pârâtului,sau, dacǎ
domiciliul sau, dupǎ caz, sediul pârâtului este necunoscut, instanța în a cǎrei
circumscripție se aflǎ resedința sau reprezentanța acestuia, iar dacǎpârâtul nu
are nici resedința ori reprezentanta cunoscutǎ, instanța în a cǎrei
circumscripție reclamantul îşi are domiciliul, sediul, resedința ori
reprezentanța,dupǎ caz, conform art. 107 alin. (1) şi art. 108 C.proc.civ.;
Fiind vorba despre o cerere în materie de asigurare, devin
incidente dispozițiile art. 115 C.proc.civ. (competenta teritorialǎ
alternativǎ), astfel încât cererea privitoare la despǎgubiri se va putea face
și la instanța în circumscripția cǎreia se aflǎ domiciliul sau sediul
asiguratului, bunurile asigurate sau locul unde s-a produs riscul asigurat. În
materia asigurǎrii obligatorii de rǎspundere civilă, terțul prejudiciat poate
introduce acțiune directă și la instanța domiciliului sau, dupǎcaz, a sediului
sǎu.
Alegerea competenței prin convenție este considerată ca
nescrisǎ dacǎ a fost fǎcutǎ înainte de nasterea dreptului la despǎgubire.
Instanta rǎmâne competentă să judece procesul chiar dacǎ,
ulterior sesizării,pârâtul îşi schimbǎ domiciliul sau sediul. În cazul în care
pârâta societate de asigurǎri are dezmembrǎminte, este competentă și instanța
locului unde ea are o sucursalǎ (sau un dezmembrǎmânt fără personalitate
juridică), pentru obligațiile ce urmeazǎ a fi executate în acel loc sau care
izvorǎsc din acte încheiate prin reprezentantul sucursalei (dezmembrǎmântului)
ori din fapte sǎvârsite de acesta (art. 109 C.proc.civ.). Reclamantul are
alegerea între mai multe instante deopotrivǎ competente.
b) material -
instanța competentǎ este judecǎtoria sau tribunalul, după cum valoarea
despǎgubirilor pretinse este de până la 200.000 lei sau peste aceastǎvaloare,
conform art. 94 pct. 1 lit. j) C.proc.civ., indiferent de calitatea
pǎrților,profesionişti sau neprofesionişti.