1. Natura juridicǎ. Este o
acțiune în realizare, patrimonialǎ, personalǎ, prin care reclamantul-vânzǎtor
solicită de la pârâtul-cumpărǎtor plata unei sume de bani reprezentând prețul
mǎrfii vândute.
2.Calitate procesualǎ activǎ (reclamant) are vânzǎtorul din
contractul de vânzare-cumpǎrare.
3.Calitate procesualǎ pasivǎ (pârât) are cumpărătorul din
contractul de vânzare-cumpǎrare.
4. Obiectul actiunii. Se va solicita plata prețului
prevǎzut în contract, precum şi dobânda pentru întârzierea în plata prețului
(cea convenită de părți la încheierea contractului sau, dacǎ nu a fost
stabilită, dobânda legalǎ penalizatoare, potrivit art. 3 din O.G. nr. 13/2011).
În raporturile dintre profesionişti, potrivit art. 3 alin.
(21) din acest act normativ,introdus prin Legea nr. 72/2013, dobânda legală
penalizatoare se stabileste la nivelul ratei dobânzii de referință (care este
rata dobânzii de politicǎ monetarǎstabilitǎ prin hotǎrâre a Consiliului de
administrație al Bǎncii Nationale a României) plus 8 puncte procentuale.
Nivelul ratei dobânzii de referință a Bǎncii Nationale a României se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija Bǎncii Naționale a României,
ori de câte ori nivelul ratei dobânzii de politicămonetară se modificǎ.
Dobânzile curg de la data scadenței, întrucât cumpărătorul
se află de drept în întârziere. Astfel, potrivit art. 1523 alin. (2) lit. d)
C.civ., debitorul se aflǎ de drept în întârziere atunci când nu a fost
executată obligația de a plǎti o sumă de bani,asumatǎ în exercițiul activității
unei întreprinderi.
De asemenea, potrivit art. 1725 alin. (1) C.civ., în cazul
vânzǎrii bunurilor mobile,cumpărǎtorul este de drept în întârziere cu privire
la îndeplinirea obligațiilor sale dacă, la scadență, nici nu a plǎtit prețul și
nici nu a preluat bunul.
În situația în care pǎrțile au încheiat un contract scris
și au inserat clauza penalǎ privind plata penalităților de întârziere, se va solicita
plata penalităților, în conformitate cu această clauză. Potrivit art. 1538
alin. (1) C.civ., clauza penalǎ este aceea prin care părțile stipulează că
debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației
principale. Deși art. 1538 alin. (1) se referǎ doar la neexecutarea obligației
principale, din interpretarea sistematică a acestui text în corelație cu art.
1539 rezultǎ cǎ o clauză penală se poate stipula și pentru cazul în care
obligatia nu a fost executată la timp sau la locul stabilit.
Potrivit art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 72/2013,
sunt calificate de lege ca fiind clauze abuzive, nefiind necesarǎ verificarea
existenței circumstanțelor prevǎzute la art. 13 din acelaşi act normativ sau a
altor circumstante specifice cauzei,clauzele contractuale care exclud
posibilitatea aplicării de dobânzi penalizatoare sau stabilesc dobânzi
penalizatoare inferioare dobânzii legale penalizatoare şi cele care elimină
posibilitatea plății de daune-interese suplimentare.
Clauza penalǎ, fiind o convenție accesorie, urmează
regulile de aplicare în timp statuate la art. 102 din Legea nr. 71/2011,
potrivit cǎrora ,,contractul este supus dispozitiilor legii în vigoare la data
când a fost încheiat în tot ceea ce priveste încheierea, interpretarea,
efectele, executarea și încetarea sa”, astfel încât dispozitiile art. 1538-1543
C.civ. nu sunt aplicabile pentru clauza penalǎstipulatǎ anterior intrǎrii în
vigoare a Codului civil. Cu toate acestea, potrivit art. 115 din Legea nr. 71/2011,
clauza penalǎ convenită după intrarea în vigoare a Codului civil produce
efectele prevǎzute de acesta, indiferent de data naşterii obligației
principale.
Potrivit art. 1538 alin. (2) C.civ., în caz de
neexecutare, creditorul poate cere fie executarea silită în natură a obligației
principale, fie clauza penală. Alin. (2) al art. 1538 trebuie citit împreunǎ cu
art. 1539, care nu permite creditorului, ca regulǎ, cumulul penalitǎții cu
executarea silită în naturǎ, cu excepția cazului în care penalitatea a fost
stipulatǎ pentru neexecutarea obligatiilor la timp sau în locul stabilit.
Astfel, potrivit art. 1539 C.civ., ,,creditorul nu poate cere atât executarea
în naturǎ a obligației principale, cât și plata penalității, afară de cazul în
care penalitatea a fost stipulată pentru neexecutarea obligațiilor la timp sau
în locul stabilit. În acest din urmǎ caz, creditorul poate cere atât executarea
obligației principale, cât și a penalității, dacă nu renunță la acest drept sau
dacă nu acceptǎ, fǎrǎ rezerve, executarea obligației”. Prin urmare, alin. (2)
al art. 1538 dǎcreditorului un drept de opțiune între clauza penalǎ și
executarea silitǎ în naturǎ,în vreme ce art. 1539 interzice expres cumulul
celor două. Excepția o constituie cazul în care penalitatea a fost stipulatǎ
pentru neexecutarea obligatiilor la timp sau în locul stabilit. În acest caz,
creditorul va avea dreptul atât la executarea silitǎ în naturǎ, cât și la
despǎgubirea pentru prejudiciul încercat prin întârzierea în executarea
obligației sau prin neexecutarea ei la locul stabilit, despăgubire evaluată
convențional sub forma clauzei penale.
Momentul de la care penalitǎțile fixate de pǎrți prin
intermediul unei clauze penale vor curge se stabileşte potrivit regulilor
stabilite de art. 1523, respectiv art. 1725 C.civ.
În ceea ce priveste cumulul penalităților de întârziere cu
dobânda legală,sub incidenta vechiului Cod civil, prin Decizia nr.
XI/24.10.2005, Înalta Curte de Casatie și Justitie, în Secții Unite, deliberând
asupra recursului în interesul legii declarat de Procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, cu privire la
aplicarea dispozițiilor art. 1, 2 și ale art. 3 alin. (1) și (2) din O.G. nr.
9/2000 aprobatǎ prin Legea nr. 356/2002 (în prezent abrogatǎ), a stabilit cǎ ,orice
clauză penală prin care se stabileste obligația restituirii la scadentǎsume
împrumutate, sub sancțiunea penalităților de întârziere, pe lângă dobânda
contractuală convenită sau pe lângă dobânda legală, contravine prevederilor
legii”. În motivarea acestei decizii s-a arǎtat cǎ prin Legea nr. 313/1879 ale
cǎrei dispozitii sunt în vigoare si constitutionale, potrivit DCC nr.
524/02.12.1997 s-a prevǎzut la art. 1 cǎ este nulă clauza penalǎ din
contractele de împrumut sau prestațiuni în natură și că ,judecătorul, în caz de
împrumut,va putea condamna numai la plata dobânzii prevǎzutǎ în art. 1589
C.civ. sau în caz de alte obligațiuni,la daune-interese, conform art. 1084
C.civ.”
Considerǎm cǎ soluția interdicției cumulului penalităților
de întârziere cu dobânda legalǎ în materie contractuală rǎmâne, însǎ, valabilǎ
și sub incidenta noului Cod, dat fiind cǎ ambele îndeplinesc aceeasi funcție de
cuantificare predeterminată a prejudiciului cauzat prin întârzierea la platǎ,
evaluarea fiind convențională în cazul penalitǎților de întârziere și legală,
în cazul dobânzii legale.De altfel, art. 1535 C.civ. abordeazǎ expres relația
daune moratorii-dobândǎlegalǎ. Referindu-se la daunele moratorii în cazul
obligațiilor bǎneşti, art. 1535C.civ. se referǎ la ,,cuantumul convenit de
pǎrți sau, în lipsǎ, cel prevǎzut de lege”.Prin urmare, dobânda legalǎ se
aplicǎ doar în lipsa clauzei penale. În același sens sunt şi dispozițiile art.
1536 C.civ., potrivit cǎruia: ,,În cazul altor obligații decât cele având ca
obiect plata unei sume de bani, executarea cu întârziere dǎ întotdeauna dreptul
la daune-interese egale cu dobânda legală, calculatăǎ de la data la care
debitorul este în întârziere asupra echivalentului în bani al obligației, cu
excepția cazului în care s-a stipulat o clauză penalǎ (...)". Rezultǎ cǎ,
în cazul stipulǎrii unei clauze penale, este datorată suma prevǎzută în clauzǎ,
nu și dobânda legalǎ.
În privința condițiilor de platǎ a prețului, potrivit
reglementǎrilor privind efectuarea operațiunilor valutare pe teritoriul
României, plǎțile între rezidenți se fac în moneda naționalǎ, cu excepțiile
prevǎzute de lege [art. 3 alin. (1) din Regulamentul B.N.R. nr. 4/2005 privind
regimul valutar, republicat].
5.Motivele de fapt. Se va arǎta că între pǎrți s-a
încheiat un contract de vânzare-cumpǎrare între prezenți, sau potrivit
regulilor specifice reglementǎrii încheierii contractelor între absenți (art.
1182-1200 C.civ.). Astfel, contractul se încheie în momentul şi în locul în
care acceptarea ajunge la ofertant, chiar dacǎ acesta nu ia cunostință de ea
din motive care nu îi sunt imputabile (teoria recepțiunii). De asemenea,
contractul se considerǎ încheiat în momentul în care destinatarul ofertei
săvârşeste un act sau un fapt concludent, fǎrǎ a-l înştiința pe ofertant, dacǎ,
în temeiul ofertei, al practicilor statornicite între pǎrti, al uzantelor sau
potrivit naturii afacerii acceptarea se poate face în acest mod.
Se va mentiona cǎ, desi bunul a fost predat, cumpărǎtorul
nu a respectat obligația de plată a prețului, motiv pentru care solicită și
obligarea pârâtului la plata dobânzii pretului.
De asemenea, se va arǎta cǎ s-a parcurs procedura
participării la ședința de informare cu privire la avantajele medierii.
6.Temeiul de drept îl reprezintǎ dispozițiile art.
1719, 1724 si 1721 C.civ.raportat la dispozițiile O.G. nr. 13/2011 - pentru
capătul de cerere privind dobânda;ale art. 1538 C.civ. - în situația
solicitǎrii penalitǎților de întârziere.
7. Probe. Sunt
aplicabile normele de drept comun, respectiv dovada contractului se poate face
prin toate mijloacele de probǎ aflate la îndemâna pǎrților în cadrul procesului
civil pe care le enumerǎ art. 250 C.proc.civ. Astfel,reclamantul are
posibilitatea să folosească următoarele mijloace de probațiune:înscrisurile
(art. 265-308 C.proc.civ.); martorii (art. 309-326 C.proc.civ.); prezumțiile
(art. 327-329 C.proc.civ.); expertiza (art. 330-340 C.proc.civ.); mijloacele materiale de probǎ (art.
341-344 C.proc.civ.); cercetarea la fata
locului (art. 345-347C.proc.civ.); mǎrturisirea (art. 348-350 C.proc.civ.);
interogatoriul (art.
351-358C.proc.civ.) sau prin orice alte mijloace prevǎzute de lege.
Sunt, de asemenea, aplicabile dispozițiile art. 277
C.proc.civ. cu privire la înscrisurile întocmite de profesioniști, cele privind
înscrisul sub formǎ electronicǎ,reglementat de Legea nr. 455/2001 privind
semnǎtura electronicǎ, care are valoarea unui înscris sub semnǎtura privatǎ,
cele privind înscrisurile pe suport informatic (art. 282-284 C.proc.civ.) și
alte categorii de înscrisuri (art. 289-291 C.proc.civ.) și cele ale art. 280
C.proc.civ. cu privire la registrele profesionistilor. În raporturile dintre
profesionisti nu sunt aplicabile formalitatea multiplului exemplar (art.
274C.proc.civ.) şi formalitatea ,,bun şi aprobat" (art. 275 C.proc.civ.).
De asemenea,în raporturile dintre profesionisti, înscrisul nesemnat, dar
utilizat în mod obisnuit în exercițiul activitǎții unei întreprinderi pentru a
constata un act juridic, face dovada cuprinsului său, cu excepția cazului în
care legea impune forma scrisǎpentru însǎși dovedirea actului juridic. În ceea
ce priveste proba datei înscrisului,înscrisul sub semnǎtură privată întocmit în
exercițiul activității unei întreprinderi este prezumat a fi fost fǎcut la data
consemnată în cuprinsul sǎu, prezumție care poate fi combǎtută cu orice mijloc
de probă, iar dacă înscrisul nu contine nicio datǎ, aceasta poate fi stabilită
în raporturile dintre părți cu orice mijloc de probǎ. Registrele
profesionistilor constituie și ele mijloace de probǎ, potrivit urmǎtoarelor
distincții: cele întocmite și ținute cu respectarea dispozițiilor legale pot
face între aceștia deplină dovadă în justiție, pentru faptele și chestiunile
legate de activitatea lor profesionalǎ; cele neținute cu respectarea
dispozițiilor legale,fac dovadă contra celor care le-au ținut, fǎrǎ, însǎ, ca
partea care se prevaleazǎde ele să poată scinda conținutul lor. În toate
cazurile, instanta este în drept a aprecia dacǎ se poate atribui conținutului
registrelor unui profesionist o altǎputere doveditoare, dacă trebuie să se
renunțe la această probă în cazul în care registrele pǎrților nu concordă sau
dacă trebuie să atribuie o credibilitate mai mare registrelor uneia dintre
pǎrți.
Potrivit art. 309 alin. (2) C.proc.civ., contra unui profesionist
se poate face dovada cu martori a oricǎrui act juridic, indiferent de valoarea
lui, dacǎ a fost fǎcut de acesta în exercițiul activității sale profesionale,
în afară de cazul în care legea specială cere probă scrisǎ.
Spre exemplu se vor depune contractul de vânzare-cumpǎrare
încheiat între pǎrți, comenzi, avize de expediție, facturi fiscale etc.
Referitor la capǎtul de cerere
privind dobânda legalǎ, reclamantul va întocmi un calcul detaliat al acesteia,
cu arǎtarea datei scadenței, a cuantumului dobânzii (prin raportare la dobânda
de referință a B.N.R.) și a sumei totale solicitate cu acest titlu, iar în
cazul penalităților de întârziere se va arăta procentul calculat asupra sumei
datorate, defalcat pe fiecare zi de întârziere, și valoarea totalǎ a acestora.
Se anexeazǎ, obligatoriu, dovada participării la sedința
de informare cu privire la avantajele medierii. Dovada participării la sedința
de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de
informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea și se depune la
dosarul cauzei1).
8. Timbrajul.
Taxa judiciarǎ de timbru se calculează la valoare, conform art. 3 din O.U.G.
nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru2).
9. Dovada
participǎrii la şedința de informare cu privire la avantajele medierii.
Potrivit art. 601 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea
profesiei de mediator, astfel cum a fost modificat prin art. II din Legea nr.
115/2012şi prin art. VIII din O.U.G. nr. 4/2013, partea interesată este ținută
să facă dovada cǎ a participat la sedința de informare cu privire la avantajele
medierii, în litigiile civile a cǎror valoare este sub 50.000 lei, cu excepția
litigiilor în care s-a pronuntat o hotǎrâre judecǎtorească executorie de
deschidere a procedurii de insolventǎ,a actiunilor referitoare la Registrul
Comerțului și a cazurilor în care pǎrțile aleg sǎ recurgă la procedurile
prevǎzute la art. 999-1018 C.proc.civ. Prin urmare,dacǎ valoarea cererii este
sub 50.000 lei, reclamantul va fi ținut să facă dovada cǎ a participat la
sedința de informare cu privire la avantajele medierii. Legea permite ca
efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii sǎ fie realizatǎ
de cǎtre mediator, dar și de cǎtre judecǎtor, procuror, consilier
juridic,avocat, notar, caz în care aceasta se atestă în scris. Dovada
participării la ședința de informare privind avantajele medierii se face
printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat
informarea și se depune la dosarul cauzei3).Conform art. 2 alin. (12) din Legea
nr. 192/2006, instanta va respinge cererea de chemare în judecată ca
inadmisibilă în caz de neîndeplinire de cǎtre reclamant a obligației de a
participa la sedința de informare privind medierea. Ulterior, va putea fi
formulatǎ o nouǎ acțiune, dar este obligatorie parcurgerea procedurii de
informare.
10. Instanta competentǎ:
a) teritorial -
este competentǎ instanța de la domiciliul sau sediul cumpǎră-torului sau, dacǎ
domiciliul sau, după caz, sediul cumpărătorului este necunoscut,instanta în a
cǎrei circumscripție se aflǎ reseddința sau reprezentanța acestuia, iar dacǎ
acesta nu are nici reşedinta ori reprezentanta cunoscutǎ, instanța în a cǎrei
circumscripție vânzǎtorul își are domiciliul, sediul, resedința ori
reprezentanta,dupǎ caz, conform art. 107 alin. (1) şi art. 108 C.proc.civ.
Fiind vorba despre o cerere privind executarea unui contract, este competentă
și instanța locului prevǎzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte,
a obligației [competenta teritorialǎ alternativǎ prevǎzutǎ de art. 113 alin.
(1) pct. 3C.proc.civ.]. Instanta rǎmâne competentă să judece procesul chiar
dacă, ulterior sesizǎrii, pârâtul-cumpărător îsi schimbă domiciliul sau sediul.
În cazul unei societăți pârâte care are dezmembrǎminte, este competentǎă și
instanța locului unde ea are un dezmembrǎmânt fǎrǎ personalitate juridică,
pentru obligațiile ce urmeazǎ a fi executate în acel loc sau care izvorǎsc din
acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârşite de
acesta (art. 109 C.proc.civ.). Recla-mantul vânzǎtor are alegerea întremai
multe instante deopotrivă competente;
b) material -
instanța competentă este judecătoria sau tribuunalul, dupǎ cum valoarea
despǎgubirilor pretinse este de până la 200.000 lei sau peste aceastăvaloare,
conform art. 94 pct. 1 lit. j) C.proc.civ., indiferent de calitatea
pǎrților,profesionişti sau neprofesionişti.