1.Natura juridicǎ.
Ordonanța de plată reprezintă o procedură simplificată,la îndemâna
creditorului, posesor al unei creante certe, lichide și exigibile ce reprezintă
obligația de plată a unei sume de bani, ce rezultǎ dintr-un contract civil,
inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate
contractantǎ,constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut,
regulament sau altui înscris, însușit de pǎrți prin semnǎturǎ ori în alt mod
admis de lege, în vederea realizǎrii acesteia.
2.Calitate procesuală activă (creditor) are orice persoană
fizică sau juridicǎ,titulară a unei creanțe certe, lichide și exigibile.
3.Calitate procesualǎ pasivă (debitor) are persoana fizică
sau juridică care are obligația de plată a sumei de bani către creditor.
4.Motivele de fapt. Se va preciza neplata de cǎtre
debitor, la scadențǎ, a sumei de bani reprezentând contravaloarea serviciilor,
lucrǎrilor sau a oricǎror alte prestații efectuate de creditor, la care se
adaugă dobânzile și/sau penalitățile și majorǎrile datorate, cu precizarea
temeiului de fapt și de drept, determinarea perioadei la care se referă
obligațiile de plată și termenul la care trebuia făcutǎplata.
Se va arǎta cǎ suma de bani rezultă dintr-un contract
civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist si o autoritate
contractantǎ, constatat printr-un înscris ori a fost determinată potrivit unui
statut, regulament sau altui înscris,însuşit de pǎrți prin semnǎturǎ ori în alt
mod admis de lege.
Intrǎ în domeniul de aplicare al ordonanței de platǎ orice
contract civil, indife-rent de calitatea pǎrților contractante, profesionisti
sau neprofesionişti, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o
autoritatecontractantă. Prin autoritate contractantă se întelege:
a) orice autoritate publicǎ a statului român sau a unui
stat membru al Uniunii Europene, care acționează la nivel central, regional sau
local;
b) orice organism de drept public, altul decât cele
prevǎzute la lit. a), cu perso-nalitate juridică, care a fost înființat pentru
a satisface nevoi de interes general,fǎrǎ scop lucrativ, și care se află în cel
puțin una dintre următoarele situații:
- este finantat, în majoritate, de cǎtre o autoritate
contractantă, astfel cum este definitǎ la lit. a);
- se aflǎ în subordinea sau este supus controlului unei
autoritǎți contractante,astfel cum este definită la lit. a);
- în componenta consiliului de administrație ori, după
caz, a consiliului de supraveghere şi directoratului, mai mult de jumătate din
numărul membrilor sunt numiți de cǎtre o autoritate contractantă, astfel cum
este definită la lit. a);
c) orice asociere formată de una sau mai multe autoritǎți
contractante dintre cele prevǎzute la lit. a) sau b).
Intrǎ, de asemenea, în domeniul de aplicare al ordonanței
de platǎ, sumele determinate potrivit unui statut, regulament sau altui
înscris, însuşit de pǎrți prin semnǎturǎ ori în alt mod admis de lege, cum ar
fi sumele solicitate de asociațiile de proprietari împotriva locatarului legate
de cotele de contribuție la cheltuielile asociatiei în condițiile Legii nr.
230/2007 privind înființarea, organizarea și funcțio-narea asociațiilor de
proprietari.
În ceea ce priveste forma, contractul trebuie sǎ fie
constatat printr-un înscris,însușit de pǎrți prin semnǎturǎ ori în alt mod
admis de lege, ordonanța de platănefiind admisibilǎ în situația în care, deși
creanța pretinsǎ derivǎ dintr-un raport contractual, proba contractului nu se
poate face printr-un înscris sau, desi înscrisul existǎ, el nu este însusit
prin semnǎturǎ ori în alt mod admis de lege (spre exemplu semnătură
electronicǎ).
Nu sunt incluse în sfera de aplicare a ordonanței de platǎ
creantele înscrise la masa credalǎ în cadrul unei proceduri de insolvențǎ.
Se va motiva cǎ datoria este
certǎ, lichidǎ și exigibilǎ.
Astfel:
a) creanța certǎ
este acea creanță a cǎrei existență rezultă din însuși actul de creanțǎ sau/și
din alte acte, chiar neautentice, care emanǎ de la debitor sau recunoscute de
acesta. Nu sunt aplicabile dispozitiile art. 662 alin. (2) C.proc.civ.,potrivit
cǎrora creanța este certǎ când existența ei neîndoielnicǎ rezultǎ din însuși
titlul executoriu, întrucât aceste dispoziții sunt incidente doar în materia
executării silite. Or, procedura ordonanței de plată tinde tocmai la obținerea
unui titlu executoriu, ea fiind lipsită de interes în măsura în care acest
titlu ar exista;
b) creanta este lichidǎ
atunci când câtimea ei este determinatǎ prin însuşi actul de creanță sau când
este determinabilă cu ajutorul actului de creanțǎ sau/și a altor acte
neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de acesta, fie
opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în
actul de creanțǎ. Nu sunt aplicabile dispozițiile art. 662 alin. (3)
C.proc.civ., întrucât aceste dispoziții sunt incidente doar în materia
executǎrii silite;
c) creanța este exigibilǎ
dacă obligația debitorului este ajunsă la scadențǎ sau acesta este decǎzut din
beneficiul termenuluui de platǎ.
Creditorul poate solicita, de asemenea, plata dobânzii
sau1 a penalitǎților de întârziere stabilite prin contract.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 72/2013, în raporturile
dintre profesionisti, creanta constând în pretul bunurilor livrate sau tariful
serviciilor prestate produce dobânzi penalizatoare în cazul în care: a)
creditorul, inclusiv subcontractații acestuia, şi-au îndeplinit obligațiile
contractuale; b) creditorul nu a primit suma datorată la scadență, cu excepția
cazului în care debitorului nu îi este imputabilă întârzierea.
Dobânda penalizatoare curge de la scadență până la
momentul plǎții, in conditiile dispozițiilor art. 1535 C.civ. Dacǎ termenul de
platǎ nu a fost prevǎzut in contract, dobânda penalizatoare curge de la
urmǎtoarele termene: a) dupǎ 30de zile calendaristice de la data primirii de
cǎtre debitor a facturii sau a oricărei altei asemenea cereri echivalente de
platǎ; b) dacă data primirii facturii ori a unei cereri echivalente de plată
este incertă sau anterioară primirii bunurilor sau prestǎrii serviciilor, dupǎ 30
de zile calendaristice de la recepția mǎrfurilor sau prestarea serviciilor; c)
dacǎ legea sau contractul stabileste o procedurǎde recepție ori de verificare,
permițând certificarea conformității mărfurilor sau serviciilor, iar debitorul
a primit factura ori cererea echivalentă de plată la data recepției sau
verificǎrii ori anterior acestei date, după 30 de zile calendaristice de la
această datǎ. Procedura de recepție sau verificare nu poate depǎși 30 de zile
calendaristice de la data recepției bunurilor sau prestǎrii serviciilor. Prin
exceptie,pǎrțile pot stipula în contract un termen mai mare de 30 de zile
calendaristice,sub rezerva ca această clauză sǎ nu fie abuzivǎ, potrivit art.
12, adicǎ stabilitǎ în mod vǎdit inechitabil, în raport cu creditorul.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 72/2013, în raporturile
dintre profesionişti, termenul de platǎ nu poate fi mai mare de 60 de zile
calendaristice. Prin excepție, pǎrțile pot stipula în contract un termen de
platǎ mai mare, sub rezerva ca aceastǎclauzǎ sǎ nu fie abuzivǎ, potrivit art.
12. Pǎrțile pot conveni efectuarea plǎții în mod esalonat, în acest caz,
dobânzile penalizatoare se calculează prin raportare la suma scadentă. Părțile
nu pot conveni cu privire la data emiterii/primirii facturii.Orice clauză prin
care se stipulează un termen de emitere/primire a facturii este lovitǎ de
nulitate absolutǎ.
În ceea ce priveste determinarea dobânzii, potrivit art.
1017 alin. (1)C.proc.civ., dacǎ pǎrțile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru
plata cu întârziere,se va aplica rata dobânzii de referință stabilită de Banca
Națională a României.Rata de referintǎ în vigoare în prima zi calendaristică a
semestrului se aplică pe întregul semestru.
Potrivit art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 72/2013,
sunt calificate de lege ca fiind clauze abuzive, nefiind necesarǎ verificarea
existenței circumstanțelor prevǎzute la art. 13 din acelaşi act normativ sau a
altor circumstante specifice cauzei,clauzele contractuale care exclud
posibilitatea aplicǎrii de dobânzi penalizatoare sau stabilesc dobânzi
penalizatoare inferioare dobânzii legale penalizatoare şi cele care elimină
posibilitatea plǎții de daune-interese suplimentare.
Creanța produce dobânzi de la data la care debitorul a
fost pus sau este de drept în întârziere, potrivit legii. Astfel, momentul de
la care dobânda legalăsau penalitătile fixate de părți prin intermediul unei
clauze penale vor curge se stabileste potrivit regulilor stabilite de art.
1522, respectiv art. 1523 C.civ. Dacǎnu a fost executată obligația de a plǎti o
sumă de bani, asumatǎ în exercițiul activității unei întreprinderi, potrivit
art. 1523 alin. (2) lit. d), debitorul este de drept în íntârziere.
Potrivit art. 14 lit. b)-f) din Legea nr. 72/2013, dacă
este vorba despre un contract ce intrǎ în domeniul de aplicare al art. 1 din
acest act normativ, sunt calificatede lege ca fiind clauze abuzive, nefiind
necesarǎ verificarea existenței circumstantelor prevǎzute la art. 13 din
acelasi act normativ sau a altor circumstante specifice cauzei, clauzele
contractuale care: fixează o obligație de punere în întârziere pentru a opera
curgerea dobânzilor; prevǎd un termenmai mare de la care creanta produce dobânzi
decât cel prevăzut la art. 3alin. (3) sau, dupǎ caz, la art. 6 și art. 7 alin.
(1) din acelaşi act normnativ; fixeazǎ, în contractele dintre profesioniști și
autorități contractante, un termen de platǎ mai mare decât cel prevǎzut la art.
7 alin. (1); stabilesc un termen pentru emiterea/primirea facturii. Art. 6,
respectiv art. 7 din acest act normativ stabilesc termenul contractual,
respectiv termenul legal de platǎ.
Dacǎ pǎrtile au convenit asupra cuantumului despăgubirilor
datorate de debitor fie după producerea prejudiciului, fie înainte de
producerea prejudiciuluf,prin inserarea unei clauze exprese în contract (clauză
penală), se vor solicita penalitǎți, conform clauzei. Potrivit art. 1538 alin.
(1) C.civ., clauza penalǎ este aceea prin care pǎrțile stipulează că debitorul
se obligă la o anumită prestatíe în cazul neexecutării obligației principale.
Alin. (2) al art. 1538 C.civ. dǎ creditorului un drept de
opțiune între clauza penalǎ și executarea silită în natură, în vreme ce art.
1539 interzice expres cumulul celor două. Excepția o constituie cazul în care
penalitatea a fost stipulată pentru neexecutarea obligațiilor la timp sau în
locul stabilit. În acest caz, creditorul va avea dreptul atât la executarea
silită în natură, cât și la despǎgubirea pentru prejudiciul încercat prin
întârzierea în executarea obligației sau prin neexecutarea ei la locul stabilit,
despǎgubire evaluatǎ convențional sub forma clauzei penale.
Sub incidenta vechiului Cod civil, prin Decizia nr.
XI/24.10.2005, Înalta Curte de Casatie și Justitie, în Secțiile Unite,
deliberând asupra recursului în interesul legii declarat de Procurorul general
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, cu privire la
aplicarea dispozițiilor art. 1, 2 și ale art. 3 alin. (1) și (2) din O.G. nr.
9/2000 aprobatǎ prin Legea nr. 356/2002 (în prezent abrogatǎ), a stabilit cǎ
,,orice clauză penalǎ prin care se stabileste obligatia restituirii la scadența
sume împrumutate, sub sancțiunea penalitǎților de întârziere, pe lângă dobânda
contractuală convenită sau pelângă dobânda legalǎ, contravine prevederilor
legii”. În motivarea acestei decizii s-a arătat cǎ prin Legea nr. 313/1879, ale
cǎrei dispozitii sunt în vigoare si constituționale, potrivit DCC nr.
524/02.12.1997, s-a prevǎzut la art. 1 cǎ este nulă clauza penală din
contractele de împrumut sau prestațiuni în naturǎ și cǎ ,,judecǎtorul, în caz
de împrumut, va putea condamna numai la plata dobânzii prevǎzutǎ în art. 1589
C.civ. din 1864, sau în caz de alte obligatiuni, la daune interese, conform
art. 1084 C.civ. din 1864”.
Considerǎm cǎ soluția interdicției cumulului penalităților
de întârziere cu dobânda legalǎ în materie contractualǎ rǎmâne, însǎ, valabilă
și sub incidența noului Cod, dat fiind cǎ ambele îndeplinesc aceeasi funcție de
cuantificare predeterminată a prejudiciului cauzat prin întârzierea la platǎ,
evaluarea fiind convențională în cazul penalităților de întârziere și legală,
în cazul dobânzii legale.De altfel, art. 1535 C.civ. abordeazǎ expres relația
daune moratorii-dobândălegală. Referindu-se la daunele moratorii în cazul
obligațiilor bǎneşti, art. 1535C.civ. se referă la ,,cuantumul convenit de
pǎrți sau, în lipsăǎ, cel prevǎzut de lege".Prin urmare, dobânda legală se
aplică doar în lipsa clauzei penale. În acelasi sens sunt și dispozițiile art.
1536 C.civ., potrivit cǎruia: ,,În cazul altor obligații decât cele având ca
obiect plata unei sume de bani, executarea cu întârziere dǎ întotdeauna dreptul
la ddaune-interese egale cu dobânda legală, calculată de la data la care
debitorul este în întârziere asupra echivalentului în bani al obligației, cu
excepția cazului în care s-a stipulat o clauză penalǎ (...)”. Rezultǎ cǎ, în
cazul stipulǎrii unei clauze penale, este datorată suma prevăzută în clauză, nu
și dobânda legală.
În sfârsit, creditorul poate sǎ pretindǎ daune-interese
suplimentare pentru toate cheltuielile fǎcute pentru recuperarea sumelor, ca
urmare a neexecutǎrii la timp a obligațiilor de cǎtre debitor.
5.Temeiul
de drept îl constituie dispozițiile art. 1013 şi urm. C.proc.civ.
Ca temei de drept material se vor invoca dispozițiile
legale ce constituie temeiul juridic al obligațiilor de platǎ.
6.Probe. La cerere se anexeazǎ înscrisurile ce atestă cuantumul
sumei datorate și orice alte înscrisuri doveditoare ale acesteia. Cererea și
actele anexate la aceasta se depun în copie în atâtea exemplare câte părți
sunt, plus unul pentru instanțǎ, ca o consecințǎ a caracterului contencios al
cererii.
Singurul mijloc de probǎ admis în aceastǎ procedurǎ este
proba cu înscrisuri,respectiv contracte, statute, regulamente, precum şi orice
alte înscrisuri însusite de pǎrti prin semnǎturǎ ori în alt mod admis de lege
și care atestǎ drepturi și obligatii privind executarea anumitor servicii,
lucrǎri sau orice alte prestații,precum facturi acceptate, avize de însoțire a
mǎrfii, comenzi, corespondențǎelectronică. Potrivit art. 1020 alin. (2) şi (3)
C.proc.civ., dacǎ apǎrǎrile de fond formulate de debitor presupun administrarea
altor probe decât înscrisurile, iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii,
în procedura de drept comun, instanta va respinge cererea creditorului privind
ordonanța de platǎ prin încheiere, creditorul putând introduce cerere de
chemare în judecată potrivit dreptului comun.Considerǎm că în acest caz cererea
privind ordonanța de platǎ se va respinge ca neintemeiată, iar nu ca
inadmisibilă, întrucât, deși pretențiile creditorului ar intra in domeniul de
aplicare al ordonanțeide platǎ, verificarea temeiniciei acestora in raport de
apărările formulate de debitoare nu se poate face în condițiile restrictive in
materie probatorie ale acestei proceduri speciale.
De menționat cǎ nu ar fi suficient ca debitorul să invoce,
formal, necesitatea administrarii aItor probe decât înscrisurile în susținerea
apărǎrilor sale pentru ca instanța sā respingă cererea de ordonanță. În toate
cazurile, instanta va aprecia asupra admisibilitáții, pertinenței, concludenței
și utilității probelor, iar în măsura in care acestea nu ar fi admisibile nici
in procedura de drept comun sau nu ar fi utile, pertinente si concludente le va
respinge si va solutiona cererea de ordonanțǎ.
Se va atasa, de asemenea, dovada comunicării somației
prevăzute la art. 1014 alin. (1), sub sanctiunea respingerii acesteia ca
inadmisibilǎ. Astfel, potrivit art. 1014 alin. (1) C.proc.civ., creditorul li
va comunica debitorului, prin intermediul executorului judecǎtoresc sau prin
scrisoare recomandată, cu conținut declarat şi confirmare de primire, o
somație, prin care li va pune în vedere să plǎtească suma datoratǎ în termen de
15 zile de la primirea acesteia. Neîndeplinirea procedurii prealabile a somației
nu poate fi invocată, însă, decât în condițiile art. 193C.proc.civ., respectiv
de cǎtre pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii.
7.Timbrajul. Potrivit art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind
taxele judiciare de timbru, cererile privind ordonanța de platǎ, prevǎzutǎ de
Titlul IX al Cǎrții a VI-a din Codul de procedură civilǎ, se taxează cu 200
lei.
8.Instanta competentǎ.
Potrivit art. 1015 C.proc.civ., cererile privind somatia de platǎ se depun la
instanța competentǎ pentru judecarea fondului cauzei în primǎ instanțǎ. Astfel:
a) teritorial -
este competentă instanța de la domiciliul sau sediul pârâtului sau, dacă
domiciliul sau, după caz, sediul pârâtului este necunoscut, instanța în a cǎrei
circumscripție se află resedința sau reprezentanța acestuia, iar dacǎpârâtul nu
are nici resedința ori reprezentanța cunoscută, instanța în a cǎrei
circumscriptie reclamantul îşi are domiciliul, sediul, reşedința ori
reprezentanta,dupǎ caz, conform art. 107 alin. (1) și art. 108 C.proc.civ.
Fiind vorba despre o cerere privind executarea unui contract, este competentă
și instanța locului prevǎzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte,
a obligației [competenta teritorialǎ alternativă prevǎzută de art. 113 alin.
(1) pct. 3 C.proc.civ.]. Instanța rǎmâne competentă sǎ judece procesul chiar
dacǎ, ulterior sesizării, pârâtul își schimbǎ domiciliul sau sediul. În cazul
unei pârâte persoane juridice de drept privat care are dezmembrǎminte, este
competentǎ şi instanța locului unde ea are un dezmembrǎmânt fǎrǎ personalitate
juridică, pentru obligațiile ce urmeazăa fi executate în acel loc sau care
izvorǎsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrǎmântului ori din fapte
săvârsite de acesta (art. 109 C.proc.civ.).Cererea de chemare în judecatǎ
îndreptată împotriva unei asociații, societăți sau altei entități fără
personalitate juridică, constituite potrivit legii, se poate introduce la
instanța competentǎ pentru persoana cǎreia, potrivit înțelegerii dintre
membri,i s-a încredintat conducerea sau administrarea acesteia. În cazul lipsei
unei asemenea persoane, cererea se va putea introduce la instanța
competentǎpentru oricare dintre membrii entitǎtii respective (art. 110
C.proc.civ.). În sfârsit,pentru cererile îndreptate împotriva statului,
autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane
juridice de drept public, competentă este ori instanța de la domiciliul sau
sediul reclamantului ori instanța de la sediul pârâtului (art. 111
C.proc.civ.). Dacă daunele solicitate provin dintr-un contract de asigurare,
competentă este și instanța în circumscripția cǎreia se aflǎ: domiciliul sau
sediul asiguratului; bunurile asigurate; locul unde s-a produs riscul
asigurat,după regulile prevăzute la art. 115 C.proc.civ. Reclamantul are
alegerea între mai multe instante deopotrivǎ competente;
b) material -
instanța competentă este judecătoria sau tribunalul, dupǎ cum valoarea
despǎgubirilor pretinse este de până la 200.000 lei sau peste aceastǎvaloare,
conform art. 94 pct. 1 lit. j) C.proc.civ., indiferent de calitatea
pǎrților,profesionisti sau neprofesionişti.