1.Natura juridicǎ. În ceea ce privește natura acțiunii în anulare, opiniile au fost diferite.

Într-o opinie, s-a apreciat cǎ acțiunea în anulare este o ,,cale de atac civilă,autonomǎ și extraordinară", de ,,control judecǎtoresc" și de reformare.

Într-o altǎ opinie, acțiunea în anulare are natura juridicǎ a unui recurs, chiar dacă motivele de casare nu sunt identice.

S-a apreciat și că acțiunea în anulare are natură juridicǎ mixtǎ - jurisdicționalǎși contractualǎ.

Sau cǎ suntem în prezența unui control judecătoresc care se exercită pe cale de acțiune1).

Fatǎ de noua reglementare a Codului de procedură civilǎ, respectiv a art. 613 alin (1) C.proc.civ., care prevede cǎ acțiunea în anulare formulată potrivit art. 608 C.proc.civ. se judecă în completul prevăzut pentru judecata în primǎinstanțǎ, apreciem cǎ acțiunea în anulare este un mijloc procedural specific de desființare a hotǎrârii arbitrale, realizatǎ în cadrul unui control judecǎtoresc,pe cale de acțiune, și apreciem cǎ, în raport de noua reglementare, Decizia nr. 5/25.06.2001, pronunțatǎ de Curtea Supremǎ de Justiție, Secțiile Unite, a cǎzut în desuetudine.

Mentionǎm cǎ, în cadrul cererii, se poate solicita și suspendarea executării hotǎrârii arbitrale atacate.

Termenul de introducere. Potrivit art. 611 C.proc.civ., acțiunea în anulare se intro-duce în termen de o lunǎ de la data comunicării hotǎrârii arbitrale. Dacă s-a formulat o cerere de lǎmurire, completare și îndreptare a hotǎrârii, termenul curge de la data comunicǎrii hotǎrârii sau, dupǎ caz, a încheierii prin care a fost soluționatǎcererea. Pentru motivul prevǎzut la art. 608 alin. (1) lit. i) C.proc.civ., respectiv situatia admiterii excepției de neconstitutionalitate invocate în acea cauzǎ, dupăpronuntarea hotărârii arbitrale, termenul este de 3 luni de la publicarea Deciziei Curtii Constitutionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

2.Calitate procesualǎ activǎ (petent) are partea din procesul arbitral nemulțumită de soluția (hotărârea arbitrală) pronuntatǎ.

3.Calitate procesuală pasivă (intimat) are partea din procesul arbitral care nu a formulat acțiune în anularea hotǎrârii arbitrale.

4. Motivele de fapt. Se va arǎta incidența unuia sau a unora dintre motivele expres și limitativ prevǎzute de art. 608 C.proc.civ. Aceste motive sancționeazāîncǎlcarea regulilor stabilite prin convențía arbitrală sau a unor reguli sau dispo-zitii de ordin procedural ori a unor reguli imperative. Se constată, în acest sens,preponderenta temeiurilor care, în dreptul comun, conduc la reformarea sau retractarea hotărârilor judecătoresti.

Astfel, hotǎrârea arbitralǎ poate fi desființată pentru unul din urmǎtoarele motive:

a) litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului;

b) tribunalul arbitral a soluționat litigiul fǎră să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule ori inoperante;

c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitralǎ;

d) partea a lipsit la termenul la care au avut loc dezbaterile și procedura de citare nu a fost legal îndeplinitǎ;

e) hotǎrârea a fost pronunțatǎ după expirarea termenului arbitrajului prevăzut la art. 567, desi cel puțin una dintre pǎrți a declarat că înțelege să invoce caduci-tatea, iar părțile nu au fost de acord cu continuarea judecății, potrivit art. 568alin. (1) şi (2);

f) tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut;

g) hotǎrârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu aratǎ data și locul pronunțǎrii ori nu este semnată de arbitri;

h) hotǎrârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuıri ori dispoziții imperative ale legii;

i) dacǎ, duupă pronunțarea hotărârii arbitrale, Curtea Constituționalǎ s-a pronuntat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituționalălegea, ordonanta ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a fǎcut obiectul acelei excepții ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.

Potrivit art. 608 alin. (2) C.proc.civ., nu pot fi invocate ca motive pentru anu-larea hotǎrârii arbitrale neregularitäțile privind existența și validitatea convenției arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele însǎrcinării arbitrilor și desfǎ-surarea procedurii până la primul termen de judecatǎ, care nu au fost ridicate,potrivit art. 592 alin. (1) C.proc.civ., cel mai târziu la acest termen, operând sancțiunea decǎderii. De asemenea, nu va mai putea fi invocată, pe calea acțiunii in anulare, neregularitatea actelor de procedurǎ, dacă aceasta nu a fost invocatăde cel interesat la termenul la care s-a produs ori, dacă a lipsit la acel termen, la primul termen de judecată la care a fost prezent ori legal citat după producerea neregularitǎții şi înainte de se pune concluzii în fond, întrucât, potrivit art. 592alín. (3) C.proc.civ., aceasta se acoperǎ.

În sfârsit, nu pot fi invocate pe calea acțiunii în anulare neregularitățile care pot fi remediate pe calea prevǎzută la art. 604, respectiv lǎmurirea, completarea şi îndreptarea hotǎrârii.

5.Temeiul de drept îl reprezintǎ dispozițiile art. 608 C.proc.civ. și art. 612 C.proc.civ. în cazul în care se solicitǎ și suspendarea executării hotărârii arbitrale.

6.Probe. Se vor anexa înscrisuri, la care se ataseazǎ, în mod obligatoriu, din dispozitía instanței, dosarul arbitral.

Potrivit art. 608 alin. (3) C.proc.civ., pentru dovedirea motivelor de anulare nu pot fi aduse ca probe noi decât înscrisuri. În cazul în care instanța admile acțiunea și anulează hotărárea arbitrală, dar pentru a hotāri în fond este necesarǎ


administrarea de noi probe, instanta competentǎ va proceda la administrarea lor, pronunțându-se, apoi, în fond, potrivit art. 613 alin. (3) lit. b) C.proc.civ.; în aceastǎ situație se pot solicita, alǎturi de înscrisuri, orice fel de probe, precum interogatoriul pǎrții adverse sau expertiza judiciarǎ.

7.Timbrajul. Fatǎ de noile reglementǎri în ceea ce privește natura juridicăa acțiunii în anulare1), considerǎm cǎ taxa judiciară de timbru se calculează la valoarea obiectului pricinii, potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

8.Instanta competentǎ:

a) teritorial - este competentă instanța situată în circumscripția teritorială în care a avut loc arbitrajul, potrivit art. 610 C.proc.civ.;

b) material - competența de a soluționa în primǎ instanță acțiunea în anulare revine curții de apel, potrivit art. 610 C.proc.civ.

Inapoi