1.Natura juridicǎ.Uzucapiunea,
cunoscută în terminologia juridică de specialitate și sub denumirea alternativă
de prescripție achizitivă, reprezintă un mod originar și distinct de dobândire
a dreptului de proprietate privată sau publică ori a unui alt drept real
principal, cum ar fi oricare dintre dezmembrămintele dreptului de proprietate,
prin intermediul exercitării unei posesii utile, utile însemnând neafectată de vicii,
și complet neîntrerupte asupra unui anumit lucru determinat pe întreaga durată
de timp care este fixată în mod expres de prevederile legale în vigoare.
Întrucât această instituție de drept civil este calificată juridic ca fiind un
mod originar de dobândire a proprietății, uzucapiunea îndeplinește în cadrul
raporturilor de drept nu doar o funcție pur achizitivă de drepturi, ci și o
funcție probatorie extrem de importantă, având prin ea însăși natura juridică
intrinsecă a unei prezumții legale absolute cu privire la existența dreptului
de proprietate în patrimoniul posesorului. Cu alte cuvinte și într-o exprimare
mai accesibilă, eventuala dovadă contrară pe care o poate opune o terță
persoană în cadrul unui litigiu poate să privească în mod exclusiv doar neîndeplinirea
sau nerespectarea condițiilor stricte cerute pentru intervenirea uzucapiunii,
însă, odată ce au fost probate cu certitudine toate condițiile cumulative
necesare pentru funcționarea eficientă a prezumției legale întemeiate pe
această prescripție achizitivă, această prezumție absolută nu mai poate fi sub
nicio formă răsturnată prin încercarea de dovedire a unui alt mod juridic
diferit de dobândire a dreptului de proprietate respectiv.
În ceea ce privește natura sa procedurală,
acțiunea în justiție prin care se solicită constatarea uzucapiunii este
calificată ca fiind o acțiune reală imobiliară sau mobilă, după caz, direct
legată de bunul în cauză.
2.Calitate procesualǎ
activǎ (reclamant) are orice
persoanǎ care pretinde posedarea cu bunǎ-credință a unui imobil, în temeiul
unui just titlu.
3.Calitate procesuală
pasivă (pârât) are adevăratul
proprietar al imobilului cu privire la care se invocǎ uzucapiunea.
3a Urmeazǎ a se avea în vedere dispozițiile art. 194 lit. a) și ale
art. 148alin. (1) teza a II-a C.proc.civ.
4.Motivele de fapt. Se va mentiona îndeplinirea în
persoana reclamantului a condițiilor uzucapiunii de scurtă duratǎ1), și anume:
a) posesia
sǎ se întemeieze pe un just titlu sau pe o justǎ cauzǎ, adicǎ pe
un titlu translativ de proprietate (cum ar fi un contract de
vânzare-cumpărare, de schimb, tranzacție, hotǎrâre judecǎtorească ce constată o
convenție translativădintre pǎrțile procesului, act de adjudecare etc.) care
provine de la altcineva decât adevǎratul proprietar;
Un titlu
nul absolut nu poate servi ca bazǎ a uzucapiunii de 10-20 de ani [art.
1897 alin. (2) C.civ. din 1864], pe când un titlu
anulabil (lovit de nulitate
relativă)poate fi invocat drept just titlu împotriva oricǎror persoane, cu
excepția celor care au dreptul sǎ invoce nulitatea relativǎ [art. 1897 alin.
(3) C.civ. din 1864]; chiar și împotriva acestora din urmǎ, titlul anulabil
poate fi invocat drept just titlu după expirarea termenului de prescripție de 3
ani pentru exercitarea actiunii în nulitate relativǎ. x
Întrucât justul titlu este un titlu translativ
de proprietate, în practica judiciară s-a decis cǎ nu au o asemenea valoare:
convențiile de locațiune, depozit, comodat;hotǎrârile judecǎtoreşti
declarative, cu excepția hotărârii prin care s-a luat act de tranzacția
pǎrților, a hotărârii care constată o convenție translativă dintre părțile
procesului și a hotărârii care să țină loc de act de vânzare-cumpǎrare (aceste
trei categorii de hotărâri pot, deci, să servească drept just titlu);
convențiile de împǎrțealǎ; certificatul de mostenitor etc.
b) posesia
sǎ fie de bunǎ-credințǎ, ceea ce înseamnă cǎ
posesorul a avut, la momentul dobândirii, credința că a dobândit de la
adevăratul proprietar (art 1898C.ciy. din 1864). Potrivit art. 1899,
buna-credințǎ se prezumǎ;
c))posesia sǎ se fi exercitat în tot timpul prevǎzut de lege, și anume: cel puțin 10 ani dacǎ
adevǎratul proprietar locuieste în circumscripția teritorială a aceluiaşi
tribunal județean unde se aflǎ bunul imobil cu privire la care se invocă
uzucapiunea,respectiv cel puțin 20 de ani dacă adevăratul proprietar locuieste
în circumscríplia teritorialǎ a altui tribunal judetean decât cel în
circumscripția căruia se află bunul (art. 1895 C.civ. din 1864).
În cazul în care
adevăratul proprietar a locuit un timp în raza aceluiaşi tribunal unde este
situat imobilul şi un timp în raza altui tribunal, termenul uzucapiunii scurte
se calculeazǎ dupǎ regula stabilită de art. 1896 C.civ. din 1864, în sensul cǎ
la numǎrul anilor cât proprietarul a locuit în raza aceluiaşi tribunal în care
se aflǎ imobilul (ani de prezențǎ) se adaugă un număr dublu de ani din ceea ce
rǎmǎsese la anii de prezență ca sǎ fie zece, cât el locuieste în circumscripția
altui tribunal. Pentru calcularea cu uşurință a termenului uzucapiunii scurte
în cazul în care adevǎratul proprietar a locuit un timp în raza aceluiasi
tribunal unde este situat imobilul şi un timp în raza altui tribunal se poate
folosi urmǎtoarea formulǎmatematicǎ:n+2X(10-n),unde
reprezintǎ numǎrul anilor de prezențǎ a
adevǎratului proprietar în raza aceluiași tribunal unde este situat imobilul.
De exemplu dacǎ adevǎratul proprietar a locuit 5 ani în raza tribunalului de la
locul situǎrii imobilului şi apoi s-a mutat în raza altui tribunal, termenul
uzucapiunii scurte va fi de 15 ani[5+2x(10-5)]
5.Temeiul de drept îl constituie dispozițiile art.
1895-1899 C.civ. din 1864,aplicabil rationae
temporis în temeiul art. 82 alin. (1)
din Legea nr. 71/2011.
6.Mijloace de probă administrative și
judiciare.
a) Proba cu înscrisuri doveditoare - în
cadrul acestei categorii juridice, se vor depune la dosarul cauzei toate acele
documente scrise sau acte oficiale ori sub semnătură privată care au
aptitudinea de a atesta, fie și într-o manieră indirectă, momentul cronologic
exact al începerii posesiei efective, precum și modalitatea concretă de
exercitare a acesteia în timp, cum ar fi, spre exemplu: eventualul act juridic
sub semnătură privată, chiar și cel lovit de nulitate absolută din cauza lipsei
formei autentice ad validitatem, în temeiul căruia reclamantul a intrat în
posesia materială a bunului respectiv (cunoscut în limbajul comun sub denumirea
de chitanță); extrasele de rol fiscal emise de autoritățile locale și
procesul-verbal de impunere; chitanțele periodice care atestă plata efectivă a
impozitului datorat pentru teren și clădiri; în strânsă legătură și prin
raportare directă la dispozițiile imperative cuprinse în articolul 194 litera
c) din Codul de procedură civilă, odată cu depunerea cererii de chemare în
judecată se vor depune în mod obligatoriu certificatul fiscal oficial care
atestă valoarea de impunere a bunului sau, după caz, o adeverință oficială din
care să rezulte în mod clar inexistența unei asemenea valori de impunere; în
această ultimă ipoteză specială, la dosar vor fi atașate obligatoriu înscrisuri
din care să poată fi dedusă valoarea reală a bunului imobil în conformitate cu
expertizele și grilele notariale actualizate ce cuprind valorile orientative
ale proprietăților imobiliare din zona de amplasament; de asemenea, se va anexa
extrasul de carte funciară la zi ori, dacă situația juridică o impune, un
certificat eliberat de biroul teritorial de cadastru și publicitate imobiliară
din care să rezulte cu certitudine că imobilul în cauză nu este înscris în
nicio carte funciară până la momentul introducerii cererii. În măsura în care
procedura specială și derogatorie prevăzută în mod expres de articolul 1049 și
următoarele din Codul de procedură civilă este considerată a fi pe deplin
aplicabilă în speța respectivă, vor fi depuse odată cu cererea de chemare în
judecată și înscrisurile specifice la care face referire articolul 1050
alineatul (3) din Codul de procedură civilă ori, după caz, răspunsurile
oficiale scrise comunicate de autoritățile publice competente din care rezultă
refuzul explicit de comunicare a unor acte administrative, cum ar fi
certificatele de rol fiscal, către o persoană care nu deține încă un titlu
formal de proprietate asupra imobilului, acest refuz având rolul de a justifica
pe deplin diligența deosebită depusă de către reclamant în vederea respectării
stricte a tuturor dispozițiilor legale în vigoare;
b) Interogatoriul
civil al pârâtului - această probă va fi solicitată și administrată în mod
special pe aspectul determinării momentului exact al desesizării sale de bunul
imobil și al intrării corelative a acestuia în posesiunea efectivă a
reclamantului, precum și pe aspectul legat de contestarea sau recunoașterea
dreptului invocat de reclamant;
c) Proba cu martori -
această probă testimonială este esențială pentru a dovedi faptul material al
posesiunii utile pe întreaga durată de timp care este prevăzută de lege pentru
a opera prescripția; în acest sens, se va ține seama într-o manieră obligatorie
de prezumția legală de continuitate a posesiei instituită de vechiul articol
1850 din Codul civil din 1864, potrivit căruia acea persoană care a probat în
mod cert că a stăpânit bunul la un moment dat în trecut este presupusă de lege
că a posedat în tot timpul intermediar, fără ca această prezumție să împiedice
însă administrarea probei contrarii de către partea interesată. În măsura în
care procedura specială reglementată de articolul 1049 și următoarele din Codul
de procedură civilă este considerată aplicabilă în cauză, reclamantul are
obligația legală de a indica în mod expres în cuprinsul cererii numele,
prenumele și domiciliul stabil al unui număr de cel puțin 2 martori propuși
spre audiere, conform prevederilor exprese de la articolul 1050 alineatul (3)
litera h) din Codul de procedură civilă;
d) Expertiza tehnică
de specialitate, în varianta sa topografică și, dacă situația de fapt o impune,
expertiza tehnică în construcții - acest mijloc de probă este indispensabil
pentru identificarea exactă a terenului și a construcțiilor sub aspectul amplasamentului
geografic, al componenței structurale interne, al lungimii laturilor, al
suprafeței totale și al vecinătăților existente;
e) Cercetarea la fața
locului - se poate propune în mod subsidiar și o deplasare a instanței de
judecată pentru o cercetare directă la fața locului, în măsura în care, din
restul probelor administrate în cauză, completul de judecată nu ar fi pe deplin
edificat sau lămurit asupra existenței, întinderii și caracterului public al
posesiei exercitate de reclamant.
În mod suplimentar și
ca o cerință specială de admisibilitate în cadrul probei cu înscrisuri, în
ipoteza uzucapiunii scurte, va fi depus în mod obligatoriu la dosar justul
titlu, reprezentat de acel act juridic translativ de proprietate valabil
încheiat de către reclamant cu o altă persoană diferită de adevăratul
proprietar al bunului.
7.Timbrajul. Taxa judiciară de timbru aferentă acestei
proceduri speciale se calculează în mod direct prin raportare la valoarea reală
a bunului imobil cu privire la care poartă acțiunea în justiție, în deplină
conformitate cu dispozițiile legale cuprinse la articolul 3 alineatul (1) și
alineatul (2) litera b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013
privind taxele judiciare de timbru. Din punct de vedere administrativ și
procedural, această taxare se va efectua în primă instanță prin raportare directă
la valoarea impozabilă oficială a imobilului respectiv, așa cum este prevăzut
la articolul 31 alineatul (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
80/2013, scop în care reclamantul are obligația legală de a atașa la cererea sa
de chemare în judecată certificatul fiscal emis de organele competente din care
rezultă cu exactitate valoarea impozabilă a bunului, respectând astfel
cerințele imperative din articolul 194 litera c) din Codul de procedură civilă.
În ipoteza în care valoarea impozabilă lipsește cu desăvârșire din evidențele
fiscale ori dacă, în urma unei contestări formale, instanța de judecată
apreciază motivat această valoare stabilită de autorități ca fiind una
derizorie ori vădit disproporționată, stabilirea taxei datorate se va realiza prin
raportare directă la expertizele și grilele notariale oficiale care cuprind
valorile orientative ale proprietăților imobiliare din acea zonă, potrivit
normelor clare înscrise la articolul 31 alineatul (3) din Ordonanța de Urgență
a Guvernului nr. 80/2013.
8. Instanta competentǎ.
a) Din punct de vedere al competenței
teritoriale – instanța de judecată competentă din punct de vedere
jurisdicțional să soluționeze litigiul este exclusiv aceea în a cărei
circumscripție teritorială sau rază geografică se află situat bunul imobil care
face obiectul disputei juridice dintre părți, în deplină conformitate cu
dispozițiile imperative înscrise la articolul 117 din Codul de procedură
civilă, o asemenea atribuire de competență având un caracter de ordine publică
și instituind o normă de competență teritorială exclusivă;
b) Din punct de vedere al competenței materiale
– organul jurisdicțional în fața căruia se va introduce cererea se determină în
mod direct în funcție de criteriul valoric, astfel încât instanța competentă
din punct de vedere material este fie judecătoria, fie tribunalul, după cum
valoarea estimată a obiectului pricinii este de până la pragul legal de 200.000
lei inclusiv sau, dimpotrivă, depășește această valoare patrimonială stabilită
de legiuitor, potrivit normelor de drept comun înscrise la articolul 94 punctul
1 litera j) și respectiv articolul 95 punctul 1 din Codul de procedură civilă.