1.Natura juridicǎ. Este
o acțiune personalǎ, prin care se antreneazărǎspunderea proprietarului (sau,
după caz, superficiarului) edificiului prin a cǎrui ruină s-a cauzat un
prejudiciu unei alte persoane, răspundere fundamentată pe o prezumție absolută
de culpă a acestuia.
2.Calitate procesualǎ activǎ (reclamant) are orice persoanǎ
care pretinde cǎ i-a fost cauzat un prejudiciu prin ruina edificiului altei
persoane.
3. Calitate procesualǎ pasivă (pârât)
are proprietarul sau, dupǎ caz, super-ficiarul edificiului prin a cǎrui ruină
s-a cauzat un prejudiciu altei persoane.
4.Motivele de fapt. Se vor mentiona
și argumenta în fapt condițiile rǎspunderii pentru ruina edificiului, prin
indicarea:
a) prejudiciului
suferit de reclamant, constând,
de exemplu, în distrugerea sau degradarea unui lucru, în vǎtǎmarea stării lui
de sănătate etc.;
b) existenței
raportului de cauzalitate dintre ruina edificiului şi prejudiciu,în sensul
cǎ prejudiciul reclamat a fost cauzat prin ruina unui edificiu, adicǎprin
dǎrâmarea completǎ sau prin dezagregarea materialului dintr-o casǎ, gard
încorporat solului, baraj, pod, canal, pivnițǎ sau altǎ asemenea constructie
subteranǎ;
c) faptului cǎruina edificiului a fost involuntarǎ și
s-a datorat lipsei de întreținere (în care este asimilată și vechimea
edificiului) ori unui viciu de construcție.
5.Temeiul
de drept îl reprezintă dispozițiile art. 1378 C.civ.
De menționat cǎ rǎspunderea întemeiată pe art. 1378 C.civ.
este o rǎspundere specială în raport cu rǎspunderea întemeiată pe art. 1376
alin. (1) C.civ., astfel cǎreclamantul nu are drept de opțiune între cele douǎ
temeiuri de drept dacǎ sunt îndeplinite condițiile prevǎzute de art. 1378
C.civ.
6.Probe:
a) înscrisuri -
orice înscrisuri de natură a dovedi îndeplinirea conditiilor rǎspunderii pentru
ruina edificiului, cum ar fi, procesul-verbal de constatare a pagubei (dacǎ un
asemenea act s-a încheiat) spre a dovedi producerea pagubei și cauzele
acesteia, titlul de proprietate al pârâtului asupra edificiului prin a cǎrui
ruinare s-a cauzat prejudiciul reclamat prin acțiune, precum și orice alte
înscrisuri care atestă cuantumul prejudiciului suferit de reclamant;
b) interogatoriul
pârâtului - pe aspectul calității
acestuia de proprietar al edificiului, al stării de întreținere a edificiului
la momentul producerii prejudiciului şi al cuantumului prejudiciului;
c) martori - pe
aspectul producerii prejudiciului, al cuantumului și al cauzelor acestuía;
d) expertiza tehnicǎ - pentru determinarea stării
tehnice a edificiului la momentul la care s-a produs dărâmarea lui completă sau
parțială, precum și a cauzelor care au generat această dărâmare.
7.Timbrajul. A se vedea supra nr. 70a -Acțiunea în rǎspundere
civilǎdelictualǎ pentru fapta proprie, pct. 7.
8.Instanta competentǎ. A
se vedea supra nr. 70a - Acțiunea în rǎspundere civilǎ delictualǎ pentru fapta proprie, pct. 8.