1.Natura juridică. Este o
acțiune realǎ, prin care titularul dreptului de proprietate asupra terenului
pe care este edificată o construcție tinde să dobândeascăsi dreptul de
proprietate asupra construcției edificate pe terenul său de cǎtre o altă
persoană (sau cu materialele altei persoane),
Noua reglementare distinge
între lucrări autonome și lucrări adăugate.
Lucrǎrile autonome, adică
construcțiile, plantațiile și orice alte lucrǎri cu caracter de sine stǎtător
realizate asupra unui imobil - aşadar, de regulǎ, construcții noi [art. 578
alin. (2) C.civ.], sunt supuse dispoziților art. 581-582 C.civ., dacǎ au
caracter durabil, sau dispozițiilor art. 588 C.civ., dacǎ lucrarea are caracter
provizoriu.
Lucrǎrile adǎugate nu au caracter
de sine stǎtǎtor, fiind, de regulǎ, asa-numite ,,îmbunǎtǎțiri" aduse unui
teren sau unei construcții existente [art. 578 alin. (2)C.civ.]. Ele sunt
supuse dispozițiilor art. 583-585 C.civ., dacǎ au caracter durabil,sau
dispozițiilor art. 588 C.civ., dacă lucrarea are caracter provizoriu.
2. Calitate procesualǎ activǎ (reclamant) are proprietarul unui teren care pretinde
dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției (ori, dupǎ caz altei
lucrǎri autonome sau adǎugate) edificate pe terenul sǎu.
3.Calitate procesualǎ pasivă (pârât) are, după caz, fie
proprietarul mate-rialelor cu care proprietarul terenului a edificat lucrarea,
fie persoana care a edificat lucrarea pe terenul proprietatea altcuiva.
3a. Urmeazǎ a se avea în vedere dispozițiile art. 194 lit. a)
C.proc.civ. si ale art. 148 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ.
4.Obiectul acțiunii. Prin această
acțiune reclamantul poate solicita instanței să constate dobândirea dreptului
de proprietate asupra unei lucrări pe care acesta a edificat-o pe terenul sǎu,
dar cu materialele pârâtului, sau, după caz, asupra unei lucrǎri edificate de
cǎtre pârât pe terenul proprietatea reclamantului.
Aceastǎ cerere este
consecința exercitării pozitive a dreptului de accesiune,reclamantul având
posibilitatea alternativă ca, în cazul constructorului de rea-cre-dințǎ, sǎ
cearǎ instanței obligarea pârâtului la desființarea construcției, caz în care
temeiul cererii îl constituie atât dispozitiile art. 494 alin. (2) C.civ. din
1864, care conferǎaceastă opțiune, cât și, în cele din urmǎ, dreptul de
proprietate al reclamantului, care a fost lezat prin edificarea de cǎtre un
terț a unei construcții pe terenul sǎu2).
Sub imperiul Codului civil
în vigoare, în cazul în care constructorul este de bunǎ-credințǎ, reclamantul
poate, după caz, să ceară: a) înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al
lucrării, plǎtind, la alegerea sa, valoarea materialului și a manoperei sau la
sporul de valoare adus imobilului prin efectuarea lucrǎrii [art. 581 lit. a)
C.civ.]; b) sǎ cearǎ obligarea pârâtului să cumpere imobilul la valoarea de
circulație pe care acesta ar fi avut-o dacǎ lucrarea nu s-ar fi efectuat [art.
581 lit. b) C.civ.].
Dacǎ constructorul este de
rea-credință, reclamantul poate, după caz, să cearǎ:a) înscrierea sa în cartea
funciarǎ ca proprietar al lucrǎrii, plǎtind, la alegerea sa,jumǎtate din
valoarea materialului şi a manoperei sau jumǎtate din sporul de valoare adus
imobilului prin efectuarea lucrǎrii [art. 582 lit. a) C.civ.]; b) obligarea
autorului lucrǎrii la desființarea acesteia; c) obligarea pârâtului să cumpere
imobilul la valoarea de circulație pe care acesta ar fi avut-o dacă lucrarea nu
s-ar fi efectuat [art. 582 lit. c) C.civ.].
De vreme ce atunci când
invocă accesiunea asupra unei lucrări autonome sau, după caz, asupra unei
lucrări adăugate cu caracter util proprietarul terenului are întotdeauna
optiunea între a plǎti o indemnizație raportatǎ fie la valoarea materialului
sau a manoperei, fie la sporul de valoare (care se va acorda integral sau în
proporție de jumǎtate, în funcție de atitudinea subiectivǎ a pârâtului), este
preferabil ca opțiunea sǎ fie exercitată chiar înainte ca pârâtul să formuleze
o cerere reconvenționalǎ ori o cerere pe cale separatǎ având ca obiect plata
indemnizației,pentru ca atât partea adversǎ, cât și instanța sǎ cunoască
valoarea ce poate fi pretinsǎ, respectiv valoarea ce trebuie determinată prin
probele administrate.
5.Motivele de fapt. Se vor menționa și argumenta
condițiile accesiunii imo-biliare, si anume:
a) calitatea reclamantului de proprietar al terenului pe care s-a
edificat construc-tia şi titlul
pe care se întemeiază această calitate, de exemplu un contract de vânzare, de
donație, de schimb, uzucapiunea etc.; se vor avea în vedere dispozițiile art.
565 C.civ., referitoare la proba dreptului de proprietate asupra imobilelor
inscrise în cartea funciarǎ, extrasul de carte funciară fiind, așadar, apt să
facǎ singur dovada dreptului de proprietate, chiar și în lipsaefectului constitutiv
al înscrierilor in cartea funciarǎ, cel puțin câtǎ vreme pârâtul nu opune un
titlu de proprietate mai bine caracterizat;
b) calitatea pârâtului de proprietar al materialelor cu care
reclamantul a edificat lucrarea pe terenul său ori, după
caz, de constructor al lucrării ridicate pe terenul reclamantului;
c) calitatea pârâtului de constructor de bunǎ sau de rea-credințǎ, dacă acce-siunea se invocǎ împotriva
constructorului. Este de bună-credință cel ce ridică o construcție pe un teren
având convingerea cǎ acel teren se află în proprietatea sa. Aşadar, terenul
este stăpânit de constructor în temeiul unui titlu translativ de proprietate
ori de alt drept real principal, precum superficia, ale cǎrui vicii nu-i sunt
cunoscute. Este de rea-credințǎ cel care construieste pe un teren despre care
știe cǎ nu îi aparține, de exemplu detentorul precar sau cel care îl foloseste fǎrǎ
niciun titlu sau în baza unui titlu ale cărui vicii îi sunt cunoscute ori al
cǎrui caracter litigios îi este cunoscut. Sub imperiul vechii reglementǎri,
dacǎ imobilul era înscris în cartea funciară, trebuia admis cǎ este de
bunǎ-credințǎ doar cel care s-a considerat proprietar în temeiul unui titlu
translativ de proprietate ale cǎrui vicii nu-i erau cunoscute.
Dacǎ este aplicabil noul
Cod civil, buna-credință este definită riguros, fiind de bunǎ-credință doar
autorul lucrării care se întemeiază pe cuprinsul cǎrții funciare în care, la
data realizării lucrǎrii, era înscris ca proprietar al imobilului (sau, dupǎ caz,
ca titular al unui drept de superficie sau al oricărui alt drept care, potrivit
legii, îi permite, realizând o lucrare asupra imobilului altuia, sǎ devinǎ
proprietarul acesteia), fie pe un mod de dobândire nesupus înscrierii în cartea
funciară, dacă,în ambele cazuri, nu rezulta din cartea funciarǎ și nu a
cunoscut pe nicio altǎ cale viciul titlului sǎu, construind totodată cu
respectarea autorizației de construire (art. 586 C.civ.).
6.Temeiul de drept îl reprezintǎ art. 492 C.civ. din
1864, regula generală în materie de accesiune. Acesta se întregește, după caz,
cu dispozițiile art. 493 sau ale art. 494 C.civ. din 1864, după cum se invocă
accesiunea asupra construcției edificate de proprietarul terenului, dar cu
materiale altcuiva, sau asupra construcției edificate de o persoanǎ, cu
materialele ei, pe terenul altcuiva.
Dacǎ rationae temporis sunt
aplicabile dispozitiile Noului Cod civil, vor fi invocate, dupǎ caz,
dispozițiile art. 581-582 C.civ. în cazul lucrǎrilor autonome cu caracter
durabil; art. 583-585 C.civ. în cazul lucrǎrilor adǎugate cu caracter
durabil;art. 588 C.civ., în cazul lucrărilor provizorii, autonome ori adăugate.
7.Probe:
a) înscrisuri - obligatoriu titlul de proprietate al reclamantului
asupra terenului,de exemplu un contract de vânzare-cumpǎrare, de donație, de
schimb, o hotǎrâre de constatare a uzucapiunii, extrasul de carte funciară
etc.;
b) interogatoriul pârâtului
-pe aspectul calității sale de proprietar al materialelor cu care s-a edificat
construcția în litigiu sau, după caz, al calității sale de constructor de bună
ori de rea-credință al acestei construcții;
c) martori-pe aspectul
edificǎrii construcției și al poziției subiective a pârâtului la momentul
edificǎrii construcției;
d) expertizǎ tehnicǎ imobiliarǎ -pentru identificarea
construcției sub aspectul amplasamentului și al componenței, dar și al valorii,
după caz, a materialelor și manoperei sau al sporului de valoare al terenului.
Vor fi avute în vedere dispozițiile art. 595 C.civ., potrivit cǎruia ori de
câte ori, în aplicarea unei dispoziții din prezenta sectiune, instanța este
învestită să stabileascǎ întinderea indemnizației sau despǎgubirii, ea va tine
seama de valoarea de circulație a bunului calculatǎ la data hotǎrârii
judecătorești. Această soluție trebuia reținută și sub imperiul vechii
reglementǎri. Practic,
întrucât expertiza nu poate stabili valoarea bunului la o datǎviitoare,
obiectivul propus va avea în vedere determinarea valorii de circulație actuale,
în conditiile în care de la efectuarea expertizei și până la pronunțarea hotǎrârii
nu ar trebui sǎ treacǎ prea mult timp.
8.Timbrajul. Taxa judiciarǎ de timbru se calculează la valoarea lucrării cu
privire la care se invocǎ accesiunea, conform art. 3 alin. (1) din O.U.G.nr.
80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Taxarea se va face prin raportare
la valoarea impozabilǎ a imobilului [art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013],
scop în care reclamantul va ataça cererii sale certificatul fiscal din care
rezultă valoarea impozabilǎ [art. 194 lit. c) C.proc.civ.]. În lipsa valorii
impozabile ori dacǎ, în urma contestării, instanța apreciază această valoare ca
fiind derizorie, taxarea se va face prin raportare la grilele notariale
cuprinzând valorile orientative ale proprietǎtilor imobiliare [art. 31 alin.
(3) din O.U.G. nr. 80/2013].
9.Instanta competentǎ:
a) teritorial - este competentă instanța în circumscripția căreia se
situeazǎimobilul, potrivit art. 117 C.proc.civ. (competență teritorială
exclusivă);
b) material - instanța competentǎ este judecǎtoria sau tribunalul,
dupǎ cum valoarea obiectului pricinii este de până la 200.000 lei sau peste
această valoare,conform art. 94 pct. 1 lit. j) şi art. 95 pct. 1 C.proc.civ.
Valoarea obiectului cererii va fi determinată, dupǎ caz, în condițiile art. 98
alin. (1) și (3) C.proc.civ. sau ale art. 104 C.proc.civ.