1.Natura juridică. Este o acțiune realǎ, prin care titularul dreptului de proprietate asupra terenului pe care este edificată o construcție tinde să dobândeascăsi dreptul de proprietate asupra construcției edificate pe terenul său de cǎtre o altă persoană (sau cu materialele altei persoane), cu asistența juridică a unui avocat specializat în drept civil din Brașov.

Noua reglementare distinge între lucrări autonome și lucrări adăugate.

Lucrǎrile autonome, adică construcțiile, plantațiile și orice alte lucrǎri cu caracter de sine stǎtător realizate asupra unui imobil - aşadar, de regulǎ, construcții noi [art. 578 alin. (2) C.civ.], sunt supuse dispoziților art. 581-582 C.civ., dacǎ au caracter durabil, sau dispozițiilor art. 588 C.civ., dacǎ lucrarea are caracter provizoriu.

Lucrǎrile adǎugate nu au caracter de sine stǎtǎtor, fiind, de regulǎ, asa-numite ,,îmbunǎtǎțiri" aduse unui teren sau unei construcții existente [art. 578 alin. (2)C.civ.]. Ele sunt supuse dispozițiilor art. 583-585 C.civ., dacǎ au caracter durabil,sau dispozițiilor art. 588 C.civ., dacă lucrarea are caracter provizoriu.

2. Calitate procesualǎ activǎ (reclamant) are proprietarul unui teren care pretinde dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției (ori, dupǎ caz altei lucrǎri autonome sau adǎugate) edificate pe terenul sǎu.

3.Calitate procesualǎ pasivă (pârât) are, după caz, fie proprietarul mate-rialelor cu care proprietarul terenului a edificat lucrarea, fie persoana care a edificat lucrarea pe terenul proprietatea altcuiva.

3a. Urmeazǎ a se avea în vedere dispozițiile art. 194 lit. a) C.proc.civ. si ale art. 148 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ.

4.Obiectul acțiunii. Prin această acțiune reclamantul poate solicita instanței să constate dobândirea dreptului de proprietate asupra unei lucrări pe care acesta a edificat-o pe terenul sǎu, dar cu materialele pârâtului, sau, după caz, asupra unei lucrǎri edificate de cǎtre pârât pe terenul proprietatea reclamantului.

Aceastǎ cerere este consecința exercitării pozitive a dreptului de accesiune,reclamantul având posibilitatea alternativă ca, în cazul constructorului de rea-cre-dințǎ, sǎ cearǎ instanței obligarea pârâtului la desființarea construcției, caz în care temeiul cererii îl constituie atât dispozitiile art. 494 alin. (2) C.civ. din 1864, care conferǎaceastă opțiune, cât și, în cele din urmǎ, dreptul de proprietate al reclamantului, care a fost lezat prin edificarea de cǎtre un terț a unei construcții pe terenul sǎu2).

 

Sub imperiul Codului civil în vigoare, în cazul în care constructorul este de bunǎ-credințǎ, reclamantul poate, după caz, să ceară: a) înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al lucrării, plǎtind, la alegerea sa, valoarea materialului și a manoperei sau la sporul de valoare adus imobilului prin efectuarea lucrǎrii [art. 581 lit. a) C.civ.]; b) sǎ cearǎ obligarea pârâtului să cumpere imobilul la valoarea de circulație pe care acesta ar fi avut-o dacǎ lucrarea nu s-ar fi efectuat [art. 581 lit. b) C.civ.].

Dacǎ constructorul este de rea-credință, reclamantul poate, după caz, să cearǎ:a) înscrierea sa în cartea funciarǎ ca proprietar al lucrǎrii, plǎtind, la alegerea sa,jumǎtate din valoarea materialului şi a manoperei sau jumǎtate din sporul de valoare adus imobilului prin efectuarea lucrǎrii [art. 582 lit. a) C.civ.]; b) obligarea autorului lucrǎrii la desființarea acesteia; c) obligarea pârâtului să cumpere imobilul la valoarea de circulație pe care acesta ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat [art. 582 lit. c) C.civ.].

De vreme ce atunci când invocă accesiunea asupra unei lucrări autonome sau, după caz, asupra unei lucrări adăugate cu caracter util proprietarul terenului are întotdeauna optiunea între a plǎti o indemnizație raportatǎ fie la valoarea materialului sau a manoperei, fie la sporul de valoare (care se va acorda integral sau în proporție de jumǎtate, în funcție de atitudinea subiectivǎ a pârâtului), este preferabil ca opțiunea sǎ fie exercitată chiar înainte ca pârâtul să formuleze o cerere reconvenționalǎ ori o cerere pe cale separatǎ având ca obiect plata indemnizației,pentru ca atât partea adversǎ, cât și instanța sǎ cunoască valoarea ce poate fi pretinsǎ, respectiv valoarea ce trebuie determinată prin probele administrate.

5.Motivele de fapt. Se vor menționa și argumenta condițiile accesiunii imo-biliare, si anume:

a) calitatea reclamantului de proprietar al terenului pe care s-a edificat construc-tia şi titlul pe care se întemeiază această calitate, de exemplu un contract de vânzare, de donație, de schimb, uzucapiunea etc.; se vor avea în vedere dispozițiile art. 565 C.civ., referitoare la proba dreptului de proprietate asupra imobilelor inscrise în cartea funciarǎ, extrasul de carte funciară fiind, așadar, apt să facǎ singur dovada dreptului de proprietate, chiar și în lipsaefectului constitutiv al înscrierilor in cartea funciarǎ, cel puțin câtǎ vreme pârâtul nu opune un titlu de proprietate mai bine caracterizat;

b) calitatea pârâtului de proprietar al materialelor cu care reclamantul a edificat lucrarea pe terenul său ori, după caz, de constructor al lucrării ridicate pe terenul reclamantului;

c) calitatea pârâtului de constructor de bunǎ sau de rea-credințǎ, dacă acce-siunea se invocǎ împotriva constructorului. Este de bună-credință cel ce ridică o construcție pe un teren având convingerea cǎ acel teren se află în proprietatea sa. Aşadar, terenul este stăpânit de constructor în temeiul unui titlu translativ de proprietate ori de alt drept real principal, precum superficia, ale cǎrui vicii nu-i sunt cunoscute. Este de rea-credințǎ cel care construieste pe un teren despre care știe cǎ nu îi aparține, de exemplu detentorul precar sau cel care îl foloseste fǎrǎ niciun titlu sau în baza unui titlu ale cărui vicii îi sunt cunoscute ori al cǎrui caracter litigios îi este cunoscut. Sub imperiul vechii reglementǎri, dacǎ imobilul era înscris în cartea funciară, trebuia admis cǎ este de bunǎ-credințǎ doar cel care s-a considerat proprietar în temeiul unui titlu translativ de proprietate ale cǎrui vicii nu-i erau cunoscute.

Dacǎ este aplicabil noul Cod civil, buna-credință este definită riguros, fiind de bunǎ-credință doar autorul lucrării care se întemeiază pe cuprinsul cǎrții funciare în care, la data realizării lucrǎrii, era înscris ca proprietar al imobilului (sau, dupǎ caz, ca titular al unui drept de superficie sau al oricărui alt drept care, potrivit legii, îi permite, realizând o lucrare asupra imobilului altuia, sǎ devinǎ proprietarul acesteia), fie pe un mod de dobândire nesupus înscrierii în cartea funciară, dacă,în ambele cazuri, nu rezulta din cartea funciarǎ și nu a cunoscut pe nicio altǎ cale viciul titlului sǎu, construind totodată cu respectarea autorizației de construire (art. 586 C.civ.).

6.Temeiul de drept îl reprezintǎ art. 492 C.civ. din 1864, regula generală în materie de accesiune. Acesta se întregește, după caz, cu dispozițiile art. 493 sau ale art. 494 C.civ. din 1864, după cum se invocă accesiunea asupra construcției edificate de proprietarul terenului, dar cu materiale altcuiva, sau asupra construcției edificate de o persoanǎ, cu materialele ei, pe terenul altcuiva.

Dacǎ rationae temporis sunt aplicabile dispozitiile Noului Cod civil, vor fi invocate, dupǎ caz, dispozițiile art. 581-582 C.civ. în cazul lucrǎrilor autonome cu caracter durabil; art. 583-585 C.civ. în cazul lucrǎrilor adǎugate cu caracter durabil;art. 588 C.civ., în cazul lucrărilor provizorii, autonome ori adăugate.

7.Probe:

a) înscrisuri - obligatoriu titlul de proprietate al reclamantului asupra terenului,de exemplu un contract de vânzare-cumpǎrare, de donație, de schimb, o hotǎrâre de constatare a uzucapiunii, extrasul de carte funciară etc.;

b) interogatoriul pârâtului -pe aspectul calității sale de proprietar al materialelor cu care s-a edificat construcția în litigiu sau, după caz, al calității sale de constructor de bună ori de rea-credință al acestei construcții;

c) martori-pe aspectul edificǎrii construcției și al poziției subiective a pârâtului la momentul edificǎrii construcției;

d) expertizǎ tehnicǎ imobiliarǎ -pentru identificarea construcției sub aspectul amplasamentului și al componenței, dar și al valorii, după caz, a materialelor și manoperei sau al sporului de valoare al terenului. Vor fi avute în vedere dispozițiile art. 595 C.civ., potrivit cǎruia ori de câte ori, în aplicarea unei dispoziții din prezenta sectiune, instanța este învestită să stabileascǎ întinderea indemnizației sau despǎgubirii, ea va tine seama de valoarea de circulație a bunului calculatǎ la data hotǎrârii judecătorești. Această soluție trebuia reținută și sub imperiul vechii

reglementǎri. Practic, întrucât expertiza nu poate stabili valoarea bunului la o datǎviitoare, obiectivul propus va avea în vedere determinarea valorii de circulație actuale, în conditiile în care de la efectuarea expertizei și până la pronunțarea hotǎrârii nu ar trebui sǎ treacǎ prea mult timp.

8.Timbrajul. Taxa judiciarǎ de timbru se calculează la valoarea lucrării cu privire la care se invocǎ accesiunea, conform art. 3 alin. (1) din O.U.G.nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Taxarea se va face prin raportare la valoarea impozabilǎ a imobilului [art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013], scop în care reclamantul va ataça cererii sale certificatul fiscal din care rezultă valoarea impozabilǎ [art. 194 lit. c) C.proc.civ.]. În lipsa valorii impozabile ori dacǎ, în urma contestării, instanța apreciază această valoare ca fiind derizorie, taxarea se va face prin raportare la grilele notariale cuprinzând valorile orientative ale proprietǎtilor imobiliare [art. 31 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013].

9.Instanta competentǎ:

a) teritorial - este competentă instanța în circumscripția căreia se situeazǎimobilul, potrivit art. 117 C.proc.civ. (competență teritorială exclusivă);

b) material - instanța competentǎ este judecǎtoria sau tribunalul, dupǎ cum valoarea obiectului pricinii este de până la 200.000 lei sau peste această valoare,conform art. 94 pct. 1 lit. j) şi art. 95 pct. 1 C.proc.civ. Valoarea obiectului cererii va fi determinată, dupǎ caz, în condițiile art. 98 alin. (1) și (3) C.proc.civ. sau ale art. 104 C.proc.civ.

Inapoi