1.Natura juridicǎ.
Rǎspunderea civilă delictuală este o sancțiune specificădreptului civil
aplicată pentru săvârșirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii.
Sediul materiei îl constituie în prezent art. 1349-1395
C.civ., texte care se aplicǎ,potrivit art. 3 şi art. 5 alin. (1) din Legea nr.
71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil,
doar dacǎ fapta ilicitǎ cauzatoare de prejudicii a avut loc după data intrării
în vigoare a Noului Cod civil (1.10.2011). Aşadar, în motivarea în fapt și în
drept se va urmǎri furnizarea unor repere temporale suficiente pentru a
justifica aplicarea, dupǎ caz, a Codului civil din 1864 ori a Noului Cod civil.
Actiunea în rǎspundere civilǎ delictualǎ pentru fapta
proprie este o acțiune personalǎ,în realizare, prin care se urmǎreste repararea
prejudiciului cauzat unei persoane prin încǎlcarea de cǎtre o altă persoană a
unei obligații legale care-i incumbǎ.
2. Calitate procesuală activă (reclamant) are orice persoanǎ care pretinde cǎ i-a fost
cauzat un prejudiciu prin fapta culpabilă a altei persoane.
3.Calitate procesualǎ pasivă (pârât) are persoana cǎreia i se
imputǎ cauzarea unui prejudiciu prin fapta sa culpabilă.
3aUrmeazǎ a se avea în vedere dispozițiile art. 194 lit. a)
C.proc.civ. si ale art. 148 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ.
4.Motivele de fapt. Se vor menționa condițiile
generale ale rǎspunderii civile delictuale și se va argumenta, în fapt,
îndeplinirea acestora2). Astfel, se va arăta:
a) în ce constă prejudiciul
suferit de reclamant, cum ar fi
degradarea unui bun proprietate personală sau sustragerea acestuia, vǎtǎmarea
stării de sănătate sau a integritǎții corporale, cu consecința reducerii sau
pierderii capacității de muncǎ,atingerea unor valori extrapatrimoniale etc.,
precum și cuantificarea bǎneascǎ a prejudiciului pretins;
b) în ce constǎ fapta
pârâtului, de exemplu acțiunea de
sustragere a unor bunuri apartinând reclamantului, comiterea unui accident
având drept rezultat deteriorarea unor bunuri ori vǎtămarea sănătății sau a
integritǎții corporale a reclamantului etc.; fapta imputată trebuie explicată precis
și complet, pentru a permite pârâtului sǎ formuleze apǎrǎri și instanței sǎ
facǎ aprecieri cu privire la caracterul ilicit al faptei și cu1 privire la
probele necesare în cauzǎ;
c) caracterul ilicit al faptei trebuie sǎ facǎ
obiectul unei motivǎri distincte, de vreme ce numai comiterea unei fapte prin
care se încalcă regulile de conduităimpuse de lege sau de obiceiul locului și
prin care se aduce atingere drepturilor sau intereselor legitime ale altei
persoane dă nastere raportului de răspundere civilădelictualǎ [art. 1349 alin.
(1) C.civ.]. Cel care își exercită drepturile într-o manierǎneabuzivă nu este
ținut sǎ repare prejudiciile cauzate prin exercițiul normal al dreptului (art.
1353 C.civ.). Caracterul ilicit al faptei imputate pârâtului nu este o
chestiune de fapt, supusǎ probațiunii, ci una de drept, care face obiectul aprecierii
motivate a instanței. Cel puțin de lege ferenda,
dacǎ nu chiar de lege lata (în acest sens
ar putea fi invocate dispozițiile art. 235 C.proc.civ., conform cǎrora instanța
se pronuntǎ prin încheiere interlocutorie și asupra ,,altor chestiuni
litigioase”, fǎrǎ a le exclude pe cele de drept substanțial din câmpul de
aplicare a textului) ar fi util ca, dacǎ însuși caracterul ilicit al faptei
este controversat, instanța sǎ se pronunte mai întâi, printr-o hotǎrâre
parțială, doar asupra existenței faptei și a caracterului ilicit al acesteia,
urmând ca probele necesare pentru stabilirea celorlalte elemente ale
răspunderii să fie administrate doar după ce s-a reținut caracterul ilicit (în
caz contrar, ele fiind inutile);
d) existența unui
raport de cauzalitate între fapta ilicitǎ a pârâtului și prejudiciul pretins cauzat reclamantului, în
sensul că fapta pârâtului a provocat prejudiciul pretins de reclamant, cum ar
fi raportul dintre fapta persoanei care a furat un lucru și paguba suferitǎ de
persoana al cǎrei lucru a fost furat, raportul dintre fapta de lovire a unei
persoane într-un accident auto și vătămarea corporală suferitǎ de aceasta etc.
Uneori, precum în exemplele imediat anterioare, raportul de cauzalitate
rezultăcu evidențǎ din chiar circumstanțele săvârşirii faptei, alteori trebuie
explicat mai detaliat, ca în cazul unor prejudicii mediate, survenite faptei
propriu-zise (produsul cu defect a pricinuit o pagubǎ altor bunuri, după
accident, starea de sănătate a victimei s-a agravat ca urmare a unor
complicații etc.);
e) existenta unei
forme de vinovǎție a pârâtului în sǎvârsirea faptei ilicite,constând fie în
intenție, fie în neglijentǎ, fie în imprudență, întrucât răspunderea autorului
faptei ilicite se angajeazǎ chiar pentru culpa cea mai ușoară.
5.Temeiul de drept se regǎseste, ca regulǎ generalǎ,
în art. 1349, 1357 și 1381 şi urm. C.civ. În cazul în care pârâtul este o
persoană juridicǎ, temeiul general de drept se întregeste cu dispozițiile
aplicabile persoanei juridice în general -art. 219, art. 221-224 C.civ.,
aplicabile în condițiile art. 18 din Legea nr. 71/2011 şi persoanelor juridice
în ființă la data intrării în vigoare a Noului Cod civil-precum şi cu
dispozițiile cuprinse în legi speciale, astfel cum acestea au fost modificate
la data intrǎrii în vigoare a Noului Cod civil (spre exemplu vor fi avute în
vedere dispozițiile referitoare la organele de conducere ale diferitelor tipuri
de societǎți reglementate prin Legea societǎților nr. 31/1990).
6.Probe:
a) înscrisuri -
orice înscrisuri de natură să dovedească săvârsirea faptei ilicite,producerea
prejudiciului, cuantumul acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicitǎ
și prejudiciu și vinovǎția pârâtului. De exemplu în cazul în care delictul
civil sǎvârşit este un accident de circulație soldat cu vǎtǎmarea sǎnǎtății
reclamantului,acesta va depune la dosar actul constatator al accidentului (și
anume procesul-verbal de constatare afaptei din care rezultă săvârsirea
acesteia, autorul ei și vinovǎția autorului), certificate medico-legale care
atestă vǎtǎmarea stǎrii de sǎnǎtate ori a integritătii corporale suferite de
reclamant de pe urma accidentului și consecințele acestei vǎtǎmǎri în privința
capacității lui de muncǎ, acte privind veniturile realizate de reclamant
înainte și după accident, documente contabile care pot servi la efectuarea unei
expertize de cuantificare a prejudiciului etc.;
b) interogatoriul
pârâtului - pe aspectul săvârșirii
faptei ilicite, al vinovăției lui în sǎvârșirea faptei ilicite, al
prejudiciului produs reclamantului şi al cuantumului acestui prejudiciu, precum
și al legǎturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu;
c) martori - pe aceleasi aspecte vizate și de interogatoriu;
d) expertizǎ de evaluare
a prejudiciului
- dacǎ nu a intervenit recunoasterea pârâtului în privința cuantumului
prejudiciului sau dacă acesta nu a putut fi dovedit cu celelalte mijloace de
probă menționate anterior.
7.Timbrajul. Taxa judiciarǎ de timbru se calculeazǎ la valoarea
pretentiilor solicitate prin actiune, conform art. art. 3 alin. (1) din O.U.G.
nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. În mǎsura în care se formulează
și capete accesorii de cerere, taxa de timbru este datorată pentru fiecare
capăt de cerere în parte [art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013].
8. Instanta competentă:
a) teritorial -
este competentă instanța de la domiciliul sau sediul pârâtului (art. 107
C.proc.civ.) sau, dupǎ caz, cea de la reşedința sau reprezentanța pârâtului din
tară, dacă domiciliul sau sediul nu este cunoscut, iar dacǎ nici resedința sau
reprezentanta nu este cunoscutǎ, cea de la domiciliul, sediul, reşedința sau
reprezentanța reclamantului, conform art. 108 C.proc.civ.; în mǎsura în care
pârâtul domiciliază în străinătate, vor fi avute în vedere dispozițiile art.
1064 şi urm.C.proc.civ. pentru a stabili dacǎ instanțele române sunt
international competente (chestiune care primează față de competența materialǎ
și teritorialǎ). În materia faptelor ilicite cauzatoare de prejudicii,
competența internațională a instantelor române ar putea rezulta din dispozițiile
art. 1080 alin. (1) pct. 3 C.proc.civ., dacǎfapta ilicită a fost săvârșită în
România ori locul unde s-a produs prejudiciul cauzat de aceasta se aflǎ în
România.
În ce priveste competența teritorială, Codul instituie un
caz de competențăallernativă. Astfel, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 8
C.proc.civ., în afarǎ de instantele prevǎzute la art. 107-112, mai este
competentă instanța în a cǎrei circumscripție s-a sǎvârşit fapta ilicitǎ sau
s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o
asemenea faptǎ.
b) material -
instanța competentǎ este judecǎtoria sau tribunalul, dupǎ cum valoarea
obiectului pricinii este depânǎ la 200.000 lei sau peste această
valoare,conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ., respectiv art. 94 pct. 1 lit. j)
C.proc.civ.