1. Natura juridicǎ. Acțiunea posesorie, sub
ambele sale forme, este o acțiune realǎ, imobiliară sau mobiliarǎ, prin care se
urmǎrește apărarea posesiei, ca simplǎ stare de fapt, împotriva oricǎrei
tulburǎri, ea putând fi folosită fie pentru pǎstrarea posesiei, fie pentru
redobândirea acesteia în cazul în care a fost pierdutǎ,
2.Calitate procesuală
activă (reclamant) are posesorul
care pretinde tulburarea sa de cǎtre o altǎ persoanǎ în exercitarea stăpânirii
de fapt asupra unui bun;și detentorul precar poate folosi acțiunea posesorie,
însă în acest caz, acțiunea nu poate fi formulatǎ împotriva persoanei fată de
care există obligația de restituire a bunului (art. 950 C.civ.).
Practic, acțiunile posesorii pot fi folosite de
proprietar și de titularii altor drepturi reale, cum ar fi titularii
dezmembrǎmintelor dreptului de proprietate - uzufruct,uz, abitație, superficie,
care au un drept de opțiune între acțiunile petitorii și cele posesorii.
3. Calitate procesuală pasivă (pârât) are persoana căreia i se imputăǎ tulbu-rarea
posesiei de care se bucurǎ o altă persoană. Acțiunea posesorie poate fi
introdusă și împotriva proprietarului care încearcă sǎ intre în posesia bunului
pe cǎi de fapt, întrucât nimeni nu-și poate face dreptate singur. Dacă însǎ
detentorul precar cere proprietarului sǎ respecte folosința pe care i-a
acordat-o prin contract,el nu are la dispoziție acțiunea posesorie, ci o
acțiune personală, născută din contract2) (art. 950 C.civ.).
3a.Urmeazǎ a se avea în vedere dispozițiile art. 194 lit.
a) C.proc.civ. si ale art. 148 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ.
4.Obiectul acțiunii.
Pe calea acțiunii posesorii reclamantul poate solicita instanței obligarea
pârâtului fie la încetarea actelor de tulburare a posesiei asupra imobilului
sǎu, fie la restituirea posesiei bunului mobil sau imobil de care a fost
deposedat. Spre deosebire de vechea reglementare, în care se susținea cǎ
acțiunea posesorie priveste numai bunurile imobile, în prezent se admite cǎ
acțiunea poate sǎ priveascǎ si un bun mobil3).
În condițiile art. 949 alin. (1) teza a II-a C.civ.,
posesorul este îndreptǎțit sǎpretindǎ despǎgubiri pentru prejudiciile cauzate,
în condițiile dreptului comun al rǎspunderii civile delictuale, cerere care
poate fi formulată pe cale accesorie,odatǎ cu acțiunea posesorie.
5.Motivele de fapt. Se vor menționa si argumenta
condițiile acțiunii posesorii generale:
a) faptul cǎ
pârâtul a sǎvârsit acte de tulburare sau de deposedare a recla-mantului de
bunul stǎpânit în fapt de acesta. Tulburarea și deposedarea pot
fi de fapt sau de drept.
Tulburarea de fapt se realizează prin executarea unor
lucrări pe terenul posedat de o altă persoană, prin însusirea fructelor, prin
ocuparea unei porțiuni din acest teren, prin executarea unor îngrǎdiri etc.,
iar tulburarea de drept se
realizeazǎprin acte juridice de contestare a posesiei, cum ar fi notificarea
prin care pârâtul solicită chiriașului sǎ-i fie lui plătită chiria bunului și
nu locatorului (posesorul cu care contractul a fost încheiat) etc.2)
Deposedarea înseamnă pierderea completă a posesiei, la
care se ajunge prin utilizarea unor mijloace de fapt, dar și de drept de cǎtre
uzurpator; deposedarea este de fapt atunci când, de exemplu, în lipsa
proprietarului, pârâtul se instaleazǎîn locuința acestuia, pretinzându-se în
drept de a o stǎpâni ca proprietar, sau când pârâtul culege de pe câmp recolta
posesorului, comportându-se ca posesor al terenului, iar deposedarea este de
drept atunci când, de exemplu, s-a pus în executare o hotărâre judecǎtorească
pronunțatǎ într-un proces în care posesorul nu a fost parte sau un contract de
vânzare la care posesorul nu a fost parte etc.3),desigur în mǎsura în care n-ar
fi aplicabile prevederile art. 897 C.proc.civ. Dacǎ se pune în executare o
hotǎrâre judecǎtoreascǎ pronunțatǎ într-un proces în care posesorul nu a fost
parte, iar acesta deține un titlu opozabil creditorului urmǎritor,acesta poate
formula contestație la executare.
b) faptul cǎ
nu a trecut un an de la tulburarea sau deposedarea reclamantului de cǎtre
pârât (termenul de un an este un termen de prescripție a dreptului material la
acțiune4));
c) faptul cǎ,
înainte de data tulburǎrii sau deposedǎrii, reclamantul a posedat bunul cel puțin un an;
în cazul în care reclamantul nu a posedat un an întreg,el poate să unească
posesia sa cu posesia autorului sǎu, invocând joncțiunea posesiilor pe temeiul
art. 933 alin. (2) C.civ.5); acest termen de 1 an se deosebeste esential de
termenul de prescripție de 1 an înăuntrul căruia trebuie introdusăacțiunea
posesorie, în cazul termenului prevǎzut de art. 949 alin. (1) C.civ. find vorba
despre o condiție de admisibilitate a cererii posesorii în complângere;
d) posesiunea
exercitatǎ de reclamant a fost utilǎ, adică neviciatǎ. În acest sens se va arǎta cǎ reclamantul a posedat bunul în mod
continuu,fǎrǎ intermitente anormale, în mod paşnic, public și sub nume de
proprietar, adică pentru sine şi nu pentru altul, altfel spus cǎ posesiunea sa
nu a fost afectată de viciile discontinuității,tulburǎrii sau clandestinității
[art. 922 și art. 951 alin. (2) C.civ., a
contrario].
e) în mǎsura în care se cere obligarea pârâtului la
plata de despăgubiri pentru tulburǎrile aduse posesiei reclamantului, vor fi
expuse elementele de fapt din care rezultǎ îndeplinirea condițiilor rǎspunderii
civile delictuale.
6.Temeiul de drept este dat de dispozițiile art.
1002 şi urm. C.proc.civ. raportat la art. 949 şi art. 951 alin. (2) C.civ.
7.Probe:
a) înscrisuri
- dacǎ este cazul, se vor depune înscrisurile care atestǎ, indirect,data
începerii posesiei, respectiv exercitiul acesteia; în raport de dispozițiile
art. 194 lit. c) C.proc.civ., odatǎ cu cererea de chemare în judecată se vor
depune în mod obligatoriu certificatul fiscal atestând valoarea de impunere
ori, dupǎ caz,adeverință din care rezultă inexistența valorii de impunere; în
acest din urmǎcaz, vor fi ataşate înscrisuri din care rezultǎ valoarea
imobilului în conformitate cu grilele notariale cuprinzând valorile orientative
ale proprietǎților imobiliare;extrasul de carte funciarǎ ori, dacă este cazul,
un certificat eliberat de biroul de cadastru și publicitate imobiliarǎ din care
rezultă că imobilul nu este înscris în nicio carte funciarǎ;
b) interogatoriul
pârâtului - pe aspectul actelor
exercitate asupra posesiunii reclamantului (acte de tulburare sau de
deposedare), ca și pe aspectul prejudiciilor cauzate (dacă se cer și
despăgubiri);
b) martori -
pe aspectul posesiei exercitate de reclamant și al tulburării sau deposedǎrii
sale de bun, respectiv pe aspectul prejudiciilor cauzate (dacǎ se cer şi
despǎgubiri).
8.Timbrajul. Taxa judiciarǎ de timbru este de 20% din valoarea
bunului a cǎrui posesie este protejată ori solicitată, conform art. 4 alin. (1)
din O.U.G.nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Taxarea se va face
prin raportare la valoarea impozabilă a imobilului [art. 31 alin. (1) din
O.U.G. nr. 80/2013], scop în care reclamantul va atasa cererii sale
certificatul fiscal din care rezultǎ valoarea impozabilă [art. 194 lit. c)
C.proc.civ.]. În lipsa valorii impozabile ori dacǎ, în urma contestării, instanța
apreciază aceastǎ valoare ca fiind derizorie, taxarea se va face prin raportare
la grilele notariale cuprinzând valorile orientative ale proprietǎților
imobiliare [art. 31 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013].
În cazul în care se cere obligarea pârâtului la plata
despǎgubirilor pentru atingerile aduse posesiei reclamantului, taxa de timbru
se va calcula la valoarea pretinsǎ, potrivit art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr.
80/2013.
9. Instanta competentǎ:
a) teritorial
- este competentǎ instanța în circumscripția cǎreia se situeazǎimobilul,
potrivit art. 117 alin. (3) C.proc.civ. (competentǎ teritorială absolutǎ);
b) material
- instanta competentă este judecătoria, conform art. 94 pct. 1lit. g)
C.proc.civ.