1. Natura juridicǎ. Acțiunea oblică este acea acțiune în justiție pe care creditorul o exercită pentru valorificarea unui drept care aparține debitorului său, conducând la același rezultat ca și în cazul în care debitorul însuși şi-ar fi valorificat acel drept.

Natura acțiunii diferǎ în funcție de obiectul acesteia: realǎ, dacǎ se revendicăun imobil sau se cere rezoluțiunea vânzǎrii în numele debitorului-vânzǎtor;personalǎ, dacǎ se pretind despǎgubiri pentru prejudiciul cauzat printr-un fapt ilicit sau pentru neexecutarea ori executarea cu întârziere a unui contract; mixtǎ,dacǎ se cere rezoluțiunea unui contract prin care se transmite sau se constituie un drept real imobiliar, cu condiția ca debitorul reclamantului sǎ nu fie vânzǎtorul din contractul ce se cere a firezolvit.

2.Calitate procesualǎ activǎ (reclamant) are creditorul prejudiciat prin nevalorificarea de cǎtre debitorul său a drepturilor sale subiective, cu excepția celor strict personale. Codul nu distinge între categoriile de creditori, cu consecința cǎacțiunea poate fi intentată de orice creditor, indiferent cǎ este chirografar, ipotecar sau privilegiat.

3.Calitate procesualǎ pasivǎ (pârâți) au subiectul pasiv al drepturilor subiective ce se tind a se valorifica prin actiune (de exemplu cel cǎruia i se imputǎîncǎlcarea dreptului de proprietate al debitorului reclamantului, autorul faptei ilicite cauzatoare de prejudicii etc.), precum și debitorul în numele cǎruia se porneste acțiunea, spre a-i fi opozabilă hotărârea2).

4.Obiectul actiunii. Pe calea acțiunii oblice creditorul poate valorifica orice drept care aparține debitorului sǎu, cu exceptia celor strict personale,fie nepatrimoniale (drepturile pǎrintesti, dreptul la stabilirea filiației, drepturile decurgând din starea civilǎ), fie patrimoniale, dar a cǎror exercitare implicǎ o apreciere subiectivă din partea titularului lor (cum ar fi dreptul de a cere revocarea unei donații pentru ingratitudine) sau care au un obiect neurmǎribil (cum ar fi dreptul la pensie de întreținere, dreptul de abitație etc.)3). Astfel, reclamantul va putea cere obligarea pârâtului sǎ lase debitorului său (celălalt pârât în cauză)în deplină proprietate și linistită posesie un imobil al acestuia sau, dupǎ caz,rezoluțiunea unui contract de vânzare-cumpǎrare încheiat între pârâți, rezilierea unui contract de închiriere încheiat între pârâți, plata de despăgubiri cǎtre debitorul sǎu constând în repararea prejudiciului pe care debitorul debitorului său l-a cauzat acestuia prin fapta sa culpabilă etc.

5.Cheltuielile de judecatǎ. Apreciem că ambii pârâți trebuie să suporte cheltuielile de judecatǎ în cazul admiterii acțiunii oblice, deoarece la baza acordǎrii cheltuielilor de judecată stǎ culpa procesuală a pǎrții care a provocat procesul, ori nu numai pârâtul în sarcina căruia se stabilește obligația reclamată prin acțiune este în culpǎ procesuală, ci în aceeași situație se află și celǎlalt pârât, respectiv debitorul reclamantului, care, prin atitudinea sa pasivă, în sensul cǎ nu a acționat el însuşi pentru protejarea drepturilor sale, l-a determinat pe reclamant sǎ acționeze în numele sǎu.

6.Motivele de fapt ale acțiunii diferă în funcție de obiectul acesteia, fiind dupǎ caz, cele proprii acțiunii în revendicare imobiliară, ale acțiunii în răspundere civilă delictualǎ sau contractuală, ale acțiunii în rezoluțiunea sau în rezilierea unui contract etc.

Distinct de acestea, se va face mentiune despre îndeplinirea condițiilor proprii intentǎrii acțiunii oblice și anume:

a) debitorul refuzǎ sau neglijeazǎ sǎ exercite drepturile, astfel încât nu a intentat el însuși acțiunea pe care o putea intenta; dupǎ pornirea acțiunii de cǎtre creditor, debitorul o poate prelua, astfel cǎ el devine titularul acțiunii, caz în care creditorul poate totuși sǎ rǎmână în proces, alǎturi de debitor, pentru apărarea propriilor interese;

b) neexercitarea de cǎtre debitor a drepturilor sale este în prejudiciul creditorului.Nu este suficientă dovedirea unui interes serios și legitim, ci trebuie dovedit faptul cǎneexercitarea de cǎtre debitor a drepturilor sale este în prejudiciul creditorului;

c) creanța creditorului trebuie sǎ fie certǎ, lichidǎ, adicǎ existența ei sǎ fie neîndoielnicǎ, iar cuantumul determinat. Considerăm că nu sunt aplicabile, pentru definirea caracterului cert al creanței, dispozițiile art. 662 alin. (2) C.proc.civ.,potrivit cǎrora ,, creanța este certǎ când existența ei neîndoielnică rezultǎ din însuşi titlul executoriu”, întrucât această definiție se circumscrie domeniului executǎrii silite. Prin urmare, este indiferent dacă acea creanță este sau nu constată prin titlu executoriu, deoarece acțiunea oblicǎ nu este un act de executare, ci doar un mijloc de conservare a drepturilor debitorului. Codul civil nu prevede nici condiția exigibilitǎtii creanței, în considerarea naturii juridice a acțiunii oblice, care este o mǎsurǎ conservatorie a drepturilor debitorului, astfel încât creditorul nu trebuie sǎ aştepte scadența obligației sale pentru a valorifica aceste drepturi.

7.Temeiul de drept este dat de art. 1560-1565 C.civ. - regulile cadru - care se întregesc cu dispozițiile speciale din materia cǎreia i se circumscrie obiectul acțiunii, de exemplu art. 563 C.civ. pentru actiunea în revendicare, art. 1549 C.civ.pentru rezoluțiune şi reziliere etc.

8. Probe. Probatoriul diferă în funcție de obiectul acțiunii, fiind, după caz, cel propriu acțiunii în revendicare imobiliarǎ, acțiunii în rǎspundere civilă delictualăsau contractuală, acțiunii în rezoluțiune sau reziliere etc.

9.Timbrajul. Taxa judiciară de timbru diferă în funcție de obiectul acțiunii -dacǎ acesta este evaluabil în bani, taxa judiciarǎ de timbru se calculează la valoare,conform art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, iar dacăacesta nu este evaluabil în bani se datorează taxa judiciară de timbru fixă stabilitǎde aceeași lege pentru categoria respectivă de acțiuni.

10. Dovada participǎrii la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii. Potrivit art. 601 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, astfel cum a fost modificat prin art. II din Legea nr. 115/2012şi prin art. VIII din O.U.G. nr. 4/2013, partea interesată este ținută să facă dovada cǎ a participat la sedința de informare cu privire la avantajele medierii, în litigiile civile a cǎror valoare este sub 50.000 lei, cu excepția litigiilor în care s-a pronuntat o hotǎrâre judecǎtorească executorie de deschidere a procedurii de insolvențǎ,a acțiunilor referitoare la Registrul Comertului și a cazurilor în care pǎrțile aleg să recurgă la procedurile prevǎzute la art. 999-1018 C.proc.civ. Prin urmare, dacǎvaloarea cererii este sub 50.000 lei, reclamantul va fi ținut să facă dovada cǎ a participat la sedința de informare cu privire la avantajele medierii. Legea permite ca efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii să fie realizatăde cǎtre mediator, dar și de cǎtre judecător, procuror, consilier juridic, avocat,notar, caz în care aceasta se atestǎ în scris. Conform art. 2 alin. (12) din Legea nr. 192/2006, instanta va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilăîn caz de neîndeplinire de cǎtre reclamant a obligației de a participa la sedința de informare privind medierea. Ulterior va putea fi formulată o nouă acțiune, dar e obligatorie parcurgerea procedurii de informare.

11. Instanta competentǎ:

a) teritorial - instanța competentă diferă în funcție de natura acțiunii. De exemplu dacă acțiunea este reală (în revendicare imobiliară sau în rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpǎrare cerută în numele debitorului-vânzător) instanța competentă se determină prin aplicarea regulii de competență teritorială absolutăprevǎzutǎ de art. 117 C.proc.civ., iar dacă acțiunea este personalǎ sau mixtǎ (în rǎspundere civilă delictuală sau contractuală, în anularea unui contract cu titlu oneros etc.) instanța competentă se determină prin aplicarea regulii generale de competență teritorială prevǎzute de art. 107 C.proc.civ., a celor speciale de la art. 108-111 C.proc.civ. și, dupǎ caz, a regulilor de competență teritorială alternativăprevǎzute de art. 113 C.proc.civ.;

b) material - instanța competentă diferă dupǎ cum acțiunea este sau nu evaluabilă în bani. Dacă acțiunea nu este evaluabilă în bani, competența materialăaparține de regulă judecătoriei, conform regulii prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. h)C.proc.civ., iar dacǎ acțiunea este evaluabilă în bani competența materială se împarte între judecǎtorie și tribunal, după cum valoarea obiectului litigiului este de până la 200.000 lei sau peste această valoare, conform art. 94 pct. 1 lit. j) şi art. 95 C.proc.civ.

Inapoi