1.Natura juridică. Îmbogățirea fără justă cauză
este un fapt juridic licit care constǎ în sporirea activului și micsorarea
pasivului patrimoniului unei persoane în dauna unei alte persoane care suferǎ o
micçorare corespunzǎtoare a patrimoniului sǎu, în lipsa oricărui temei juridic
(legal sau contractual) care sǎ o justifice.
Sediul materiei îl constituie în prezent art. 1345-1348
C.civ., texte care se aplicǎ,potrivit art. 3 și art. 5 alin. (1) din Legea nr.
71/2011, doar dacǎ îmbogǎțirea fǎrăjustǎ cauză a avut loc după data intrǎrii în
vigoare a Noului Cod civil (1.10.2011).Aşadar, în motivarea în fapt și în drept
se va urmări furnizarea unor repere temporale suficiente pentru a justifica
aplicarea, după caz, a Codului civil din 1864 ori a Noului Cod civil.
Acțiune întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză (actio de in rem verso) este o acțiune personalǎ, în
realizare, prin care se urmǎreste recuperarea pierderii suferite pe seama
îmbogǎțirii corespunzǎtoare de cǎtre o altă persoanǎ, în mǎsura îmbogǎțirii
acesteia, dar nu mai mult decât valoarea sărăcirii.
2. Calitate procesualǎ activǎ (reclamant) are orice persoanǎ care pretinde micsorarea
patrimoniului sǎu pe seama măririi nelegitime a patrimoniului altei persoane.
3.Calitate procesualǎ pasivǎ (pârât) are persoana căreia i se
imputămajorarea nelegitimǎ a patrimoniului pe seama micşorǎrii patrimoniului
altei persoane.
3aUrmeazǎ a se avea în vedere dispozițiile art. 194 lit. a)
şi ale art. 148alin. (1) teza a II-a C.proc.civ.
4.Obiectul acțiunii. Se
va menționa pretenția concretă formulată prin aceastǎacțiune, spre exemplu, în
raport de dispozițiile Codului civil: în mǎsura în care unul dintre soți a
participat la activitățile profesionale ale celuilalt sot, participare care a
depǎşit limitele obligației de sprijin material și ale obligației de a
contribui la cheltuielile cǎsǎtoriei, obligarea soțului pârât la plata unei
compensații, în mǎsura îmbogǎtirii sale (art. 328 C.civ.); dacǎ o întreținere
care a fost prestatǎ benevol sau în temeiul unei hotǎrâri judecătoreşti nu era
în realitate datoratǎ, obligarea adevǎratului debitor la restituirea
întreținerii prestate, în mǎsura îmbogățirii sale (art. 534 C.civ.); obligarea
proprietarului la restituirea cheltuielilor efectuate de cel care, fǎrǎ acordul
proprietarului, a avansat cheltuielile necesare pentru producerea şi perceperea
fructelor sau productelor [art. 550 alin. (4) C.civ.]; în cazul stǎrii de
necesitate, obligarea celui care a fost salvat de un pericol iminent prin
folosirea sau distrugerea unui bun la plata unei indemnizații echitabile cǎtre
proprietarul bunului [art. 624 alin. (1) C.civ.]; obligarea geratului la plata
cheltuielilor necesare și utile fǎcute în folosul său de cel care a lucrat în
interesul său, fără să cunoască acest lucru [art. 1330 alin. (2) C.civ.] ori la
plata cheltuielilor care, fǎrǎ a-i fi necesare sau utile, i-au procurat un
avantaj (art. 1339 C.civ.)1).
5.Motivele de fapt. Se vor mentiona si argumenta în
fapt condițiile îmbogățirii fǎră justă cauzǎ2), și anume:
a) mǎrirea patrimoniului pârâtului prin dobândirea unui bun, a unei sume de bani, a unei
creante sau folosirea unui bun apartinând altuia;
b) micşorarea
patrimoniului reclamantului cu aceeași valoare cu care s-a
mǎrit patrimoniul pârâtului;
c) existența unei
legǎturi între mǎrirea patrimoniului pârâtului şi micşorarea patrimoniului reclamantului, în sensul că ambele modificări patrimoniale sunt
efectul aceleiasi cauze;
d) inexistenta unei
cauze legitime pentru mǎrirea patrimoniului pârâtului în detrimentul patrimoniului reclamantului, ceea ce
înseamnǎ cǎ dezechilibrul patri-monial
produs între pǎrțile litigante nu are un temei legal, cum ar fi un contract o
dispoziție legală, o hotărâre judecătoreascǎ;
e) inexistenta
oricǎrui alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite de cǎtre
reclamant, ceea ce înseamnǎ cǎ
acțiunea în restituire întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauzǎ are un
caracter subsidiar, neputând fi folosită dacăexistǎ vreo altǎ acțiune pentru
realizarea dreptului sǎu la restituire. De exemplu,proprietarul unui bun
individual determinat nu are deschisă acțiunea întemeiatăpe îmbogǎțirea fǎrǎ
justǎ cauzǎ pentru1 restituirea acestui bun, deoarece el îsi poate valorifica
dreptul la restituire pe calea acțiunii în revendicare etc.
6. Temeiul de drept:
este dat de dispozițiile art. 1345-1348 C.civ. În ce priveste regulile potrivit
cǎrora se va face restituirea plǎții nedatorate, urmează a fi avute în vedere
prevederile art. 1639 şi urm. C.civ.
7. Probe:
a) înscrisuri -
orice înscrisuri de naturǎ să dovedească condițiile îmbogățirii fǎră justǎ
cauzǎ;
b) interogatoriul
pârâtului - pe aspectul
dezechilibrului patrimonial pretins de reclamant şi al cuantumului pagubei,
atunci când restituirea s-a cerut prin echivalent, întrucât nu mai este
posibilă restituirea în naturǎ;
c) martori-pe
aspectul îndeplinirii condițiilor îmbogățirii fără justă cauză, care vizeazǎ,
în principiu, fapte juridice, ce pot fi dovedite cu orice mijloc de probǎ;
d) expertizǎ de
evaluare a despǎgubirilor - atunci când
restituirea s-a cerut prin echivalent, dacǎ cuantumul
diminuării patrimoniale suportate de reclamant nu a fost recunoscut de pârât
sau probat cu celelalte mijloace de probá sus-mentionate.
8.Timbrajul. Taxa judiciarǎ de timbru se calculează la valoarea pretențiilor
solicitate prin actiune, conform art. art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013
privind taxele judiciare de timbru. În mǎsura în care se formulează și capete
de cerere accesorii, taxa de timbru este datoratǎ pentru fiecare capǎt de
cerere în parte [art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013].
9. Instanta competentǎ:
a) teritorial -
este competentǎ instanța de la domiciliul sau sediul pârâtului (art. 107
C.proc.civ.) sau, dupǎ caz, cea de la resedința sau reprezentanța pârâtului din
țarǎ, dacă domiciliul sau sediul nu este cunoscut, iar dacă nici reședința sau
reprezentanța nu este cunoscutǎ, cea de la domiciliul, sediul, reşedința sau
reprezentanta reclamantului, conform art. 108 C.proc.civ.; în mǎsura în care
pârâtul domiciliazǎ în strǎinǎtate, vor fi avute în vedere dispozițiile art.
1064 şi urm.C.proc.civ. pentru1 a stabili dacă instanțele române sunt
internațional competente (chestiune care primează fațǎ de competența materială
și teritorialǎ). În materia îmbogățirii fără justă cauzǎ, competența
internațională a instanțelor române ar putea rezulta din dispozițiile art. 1080
alin. (1) pct. 3 C.proc.civ., dacă locul îmbogǎțirii ori unde se produc
efectele acesteia se aflǎ în România;
b) material -
instanta competentă este judecătoria sau tribunalul, după cum valoarea
obiectului pricinii este de până la 200.000 lei sau peste această
valoare,conform art. 95 pct. 1 C.proc.civ.,respectiv art. 94 pct. 1 lit. j)
C.proc.civ.