1.Natura juridicǎ.
Rezilierea este o sancțiune a neexecutǎrii culpabile a contractului
sinalagmatic cu executare succesivǎ, constând în desființarea pentru viitor a
acestuia, fǎrǎ a avea vreun efect asupra prestațiilor succesive executate
anterior rezilieriil).
Actiunea în reziliere este o
acțiune personalǎ, în realizare.
2.Calitate procesuală activă (reclamant) are partea din
contractul sinalag-matic (bilateral) cu execuție succesivă, care și-a executat
obligațiile sau se declarǎgata să le execute și care pretinde că cealaltǎ parte
contractantǎ nu și-a executat culpabil obligațiile ce-i incumbǎ.
3. Calitate procesualǎ pasivǎ (pârât) are partea contractantă cu privire la care se
pretinde neexecutarea obligatiei asumate prin contract.
4. Obiectul rezilierii. Se poate cere rezilierea
oricǎrui contract sinalagmatic cu execuție succesivă, cu privire lacare se
pretinde neexecutarea obligatiilor la ter-menele stabilite în contract, cum ar
fi contractul de locațiune, contractul de închiriere a unui spațiu locativ,
contractul de arendǎ, contractele de asigurare etc., cu exceptia contractelor
de rentă viageră și de întreținere, care sunt supuse rezoluțiunii1).
5. Motivele de fapt. Se va mentiona:
a) cauza rezilierii, constând, de exemplu, în
neplata locațiunii, a chiriei, a pretului arenzii, pricinuirea de însemnate
stricăciuni locuinței închiriate, clǎdirii în care este situată aceasta,
instalațiilor sau altor bunuri aferente ori înstrǎinarea fǎrǎdrept a unor pǎrți
din acestea, imposibila conviețuire sau împiedicarea folosinței normale a
locuinței, neplata cheltuielilor comune aferente locuintei închiriate,abuzul de
folosință sau schimbarea destinației lucrului arendat etc.;
b) termenele de scadențǎ ale obligației cu executare
succesivă;
c) modalitatea de
punere în întârziere a pârâtului/pârâților, care poate opera de drept sau
la cererea creditorului, potrivit dispozitiilor art. 1521 C.civ.
Punerea în întârziere a debitorului de cǎtre creditor operează
în două modalități:prin notificarea debitorului de cǎtre creditor și prin
cererea de chemare în judecatăformulatǎ de creditor împotriva debitorului.
Notificarea ca modalitate de punere în întârziere a debitorului poate fi
realizată și prin executor judecǎtoresc. Legea prevede în mod expres ca
debitorului trebuie să i se acorde un termen pentru executarea obligației
ținând seama de natura obligației și de împrejurări.
Conditia punerii în întârziere a pârâtului nu se cere,
potrivit art. pentru 1522alin. (2) C.civ., atunci când acesta este de drept în
întârziere, respectiv: în cazurile anume determinate de lege, art. 1523 C.civ.
când s-a stipulat ca simpla stipulare a termenului stabilit pentru executare
produce un asemenea efect; când obligația nu putea fi executată în mod util
decât într-un anumit timp, pe care debitorul l-a lǎsat sǎ treacă sau când nu a
executat-o imediat, deşi exista urgențǎ; când prin fapta sa debitorul a fǎcut
imposibilă executarea în natură a obligației sau a incǎlcat o obligație de a nu
face; când debitorul şi-a manifestat neîndoielnic fatǎ de creditor intenția de
a nu executa obligația sau când fiind vorba despre o obligatie cu execulare
succesivă, refuză sau neglijează sǎ-și execute obligatia în mod repetat; când
nu a fost executată obligația de a plǎti o sumă de bani, asumatǎîn exercițiul
activității unei întreprinderi; când obligația se naște din sǎvârşirea unei
fapte ilicite extracontractuale.
d) refuul
culpabil (nejustificat) al pârâtului de a-și executa obligația și dupǎ ce a fost pus tn
fntârziere, atunci când punerea în
întârziere este necesară, altfel spus cǎ neexecutarea este imputabilă
pârâtului-debitor, spre a nu se pune problema riscului contractului;
e) faptul cǎ
reclamantul şi-a îndeplinit obligația corelativǎ celei neexecutate de cātre
pârât, individualizându-se aceastǎ obligație (de exemplu predarea bunului dat
în locațiune, predarea bunului închiriat, predarea bunului arendat etc.).
De mentionat cǎ pǎrtile pot prevedea în contractul lor
anumite clauze privind rezilierea pentru neexecutare, clauze care urmǎresc să
reducă sau sǎ înlǎture rolul instanței judecǎtoreşti în pronunțarea rezilierii
contractelor. Aceste clauze sunt perfect valabile și poartă denumirea de pacte
comisorii, ele urmând a fi descrise de reclamant în expunerea de motive a
cererii de chemare în judecată, întrucât în acest caz instanța de judecată va
trebui sǎ facă verificǎrile pe care înseși clauzele convenționale de rezoluțiune
le permit. Pentru a produce efecte pactul comisoriu trebuie sǎ prevadǎ in mod expres
obligațiile a cǎror neexecutare atrage rezilierea de drept a contractului1).
6.Temeiul de drept diferă în funcție de cauza
rezilierii. Temeiul de drept comun este art. 1549 C.civ. Pot fiindicate, de
exemplu în materia locațiunii, în cazul în care, fǎră justificare, una dintre
pǎrțile contractului de închiriere nu își executǎ obligațiile nǎscute din acest
contract, cealaltă parte are dreptul la rezilierea contractului - art. 1817 și
1830 C.civ.; dacă locatarul modifică bunul sau îi schimbǎdestinația sau îl
întrebuințează, astfel încât îl prejudiciazǎ pe locator - art. 1800C.civ.;
pentru schimbarea categoriei de folosința a lucrului arendat - art. 1839C.civ.
etc.
7. Probe:
a) înscrisuri -
obligatoriu contractul ce se cere a fi reziliat, precum și orice alte acte care
dovedesc executarea obligației ce-i incumbǎ reclamantului şi punerea în
întârziere a pârâtului, afarǎ de cazul în care acesta este de drept în
întârziere,copia cǎrții de identitate;
b) interogatoriul
pârâtului - pe aspectul
executării/neexecutării obligației asumate prin contract;
c) martori - pe acelaşi aspect vizat și de interogatoriu.
8. Timbrajul.
Taxa judiciarǎ de timbru se calculează la valoare, potrivit art. 3alin. (2) din
O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Acest text prevede cǎ
acțiunea în constatarea rezoluțiunii sau rezilierii unui act juridic
patrimonial se taxeazǎ conform regulilor pentru acțiunile și cererile
evaluabile în bani.
9. Instanța competentǎ:
a) teritorial -
este competentă instanța dela domiciliul pârâtului sau, dupăcaz, cea de la
reşedința pârâtului din țară, dacă el are domiciliul în străinătate ori dacă domiciliul nu este cunoscut, iar dacă nici reședința
nu este cunoscută, cea de la domiciliul sau reşedința reclamantului (art. 107,
108 raportate la art. 1065C.proc.civ.) sau cea de la locul executǎrii
contractului, conform art. 113 alin.(1)pct. 3 C.proc.civ. (competentǎ
teritorialǎ alternativǎ);
b) material - competența în prima instanța aparține judecǎtoriei, dupǎ cum valoarea obiectului pricinii este de pânǎ la 200.000 lei sau tribunalului peste aceastǎvaloare potrivit dispozițiilor art. 94 pct. 1 lit. j) raportat la art. 95 pct.1 C.proc.civ.