1.Natura juridicǎ. Este
o excepție" specificǎ contenciosului administrativ,îndeplinind rolul unui
mijloc de apǎrare al unei pǎrți dintr-un proces, prin care se tinde a se
împiedica producerea efectelor juridice ale unui act2) administrativ
uni-lateral, cu caracter individual încheiat sau emis cu încălcarea
dispozițiilor legale.
Textul de lege nu distinge, astfel încât se poate conchide
că este vorba despre orice fel de proces, inclusiv un proces penal. Cu toate
acestea, în virtutea principiului electa
una via non datur recursus ad alteram examinarea legalitǎții unui act administrativ pe calea excepției de
nelegalitate, în cadrul procesului având ca obiect anularea aceluiasi act, este
inadmisibilǎ, cele douǎ cǎi de examinare a legalitǎții actelor administrative
excluzându-se reciproc3).
În cazul în care a constatat nelegalitatea actului
administrativ cu caracter indivi-dual, instanța în fața căreia a fost invocată
excepția de nelegalitate va solutiona cauza, fǎrǎ a ține seama de actul a cǎrui
nelegalitate a fost constatatǎ.
Termen
de
introducere.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ
unilateral poate fi cercetatǎ, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea
pǎrții interesate, oricând în cadrul unui proces. Textul precizeazǎ în mod
expres faptul cǎ excepția de nelegalitate poate fi ridicată, indiferent de data
emiterii actului administrativ.
Cu toate acestea, prin soluția de principiu adoptatǎ în
Plenul judecǎtorilor Secției de contencios administrativ a I.C.C.J. din 26 mai
2008, soluție de principiu menținutǎ în Plenul judecǎtorilor Secției din 16
martie 2009, cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter
individual emis anterior intrǎrii în vigoare a Legii nr. 554/2004, s-a decis
înlǎturarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 si ale art. II alin. (2) teza
finalǎ din Legea nr. 262/2007, pentru urmǎtoarele considerente:,,În aplicarea
art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituție, prin raportare la
Convenția europeană a drepturilor omului și la Carta drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene, precum si la jurisprudenta CEDO și a Curții de Justitie de la
Luxemburg, se înlǎturǎ aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr.
554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 şi ale art. II
alin. (2) teza finalǎ din Legea nr. 262/2007, cu privire la actul administrativ
unilateral cu caracter individual, emis anterior intrǎrii în vigoare a Legii
nr. 554/2004, a cǎrui legalitate se contestă pe calea excepției de
nelegalitate”.
2.Persoana
care poate formula cererea. Din interpretarea teleologică a art. 4
din Legea nr. 554/2004 rezultǎ cǎ orice persoanǎ, parte într-un litigiu aflat
pe rolul instanțelor de judecatǎ, poate ridica în fața instanței excepția de
nelegalitate a actului administrativ de care depinde soluționarea litigiului.
De asemenea,excepția de nelegalitate poate fi ridicatǎ și de instanțǎ din
oficiu, dobândind caracterul unei excepții procesuale de ordine publicǎ, în
raport de modul de reglementare din art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
De vreme ce textul precizează cǎ excepția poate fi
ridicatǎ oricând în timpul procesului, înseamnă că aceasta poate fi formulatǎ
atât în fata instanței de fond, cât și în faza de apel sau de recurs. În
consecințǎ, pot formula cererea nu numai instanta, din oficiu, dar și
reclamantul, pârâtul, chematul în garanție,intervenientul, apelantul,
recurentul şi intimatul.
3.Obiectul excepției de nelegalitate. Fațǎ de prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, obiectul excepției de nelegalitate poate privi
actul admministrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii
acestuia, act administrativ de care depinde soluționarea cauzei pe fond.
Cu privire la actul administrativ unilateral cu caracter
individual emis anterior intrǎrii în vigoare a Legii nr. 554/2004, prin soluția
de principiu adoptatǎ în Plenul judecǎtorilor Secției de contencios
administrativ a I.C.C.J. din 26 mai 2008, soluție de principiu menținută în
Plenul judecătorilor Secției din 16 martie 2009, s-a decis înlǎturarea
aplicǎrii dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a
fost modificat prin Legea nr. 262/2007 şi ale art. Il alin. (2) teza finalǎ din
Legea nr. 262/2007, pentru urmǎtoarele considerente: ,,în aplicarea art. 20
alin. (2) şi art. 148alin. (2) din Constituție, prin raportare la Conventia
europeană a drepturilor omului şi la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii
Europene, precum și la jurisprudența CEDO și a Curții de Justiție de la
Luxemburg, se înlǎtură aplicarea dispozițiilor art. 4alin. (1) din Legea nr.
554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 şi ale art. Il
alin. (2) teza finalǎ din Legea nr. 262/2007, cu privire la actul administrativ
unilateral cu caracter individual, emis anterior intrǎrii în vigoare a Legii
nr. 554/2004,a cǎrui legalitate se contestă pe calea excepției de
nelegalitate”.
Nu pot face obiectul excepției de nelegalitate actele care
nu pot fi atacate în contenciosul administrative pe cale principală, respectiv
cele prevăzute de art.5din Legea nr. 554/2004: actele administrative ale
autorităților publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul; actele
de comandament cu caracter militar;actele administrative pentru modificarea sau
desființarea cǎrora se prevede, prin lege organică, o altǎ procedurăǎ
judiciarǎ1).
Actele administrative emise pentru aplicarea regimului
stării de rǎzboi, al stǎrii de asediu sau al celei de urgențǎ, cele care
privesc apǎrarea și securitatea națională ori cele emise pentru restabilirea
ordinii publice, precum și pentru înlǎturarea consecințelor calamităților
naturale, epidemiilor și epizootiilor pot fi atacate pe calea excepției de
nelegalitate numai pentru exces de putere.
Prin soluția de principiu adoptatǎ în Plenul judecǎtorilor
Secției de contencios administrativ a I.C.C.J. din 20 mai 2013, cu privire la
domeniul de aplicare a dispozitiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum
au fost modificate prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii
nr. 134/2010 privind Codul de procedurǎ civilă1) s-a stabilit cǎ:
,,Dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004,astfel cum au fost modificate prin
Legea nr. 76/2012, se aplicǎ numai în procesele începute dupǎ data de 15 februarie
2013, când a intrat în vigoare Codul de proce-durǎ civilǎ aprobat prin Legea
nr. 134/2010”.
În funcție de întinderea efectelor juridice pe care le
produc, actele adminis-trative se clasifică în acte normative și acte
individuale.
Potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, ,,actele
administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de
nelegalitate. Controlul judecǎtoresc al actelor administrative cu caracter
normativ se exercită de cǎtre instanța de contencios administrativ în cadrul
acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de prezenta lege”.
În sensul soluției de principiu adoptate în Plenul
judecǎtorilor Secției de contencios administrativ a I.C.C.J. din 22 octombrie
2012, sunt acte cu caracter individual şi actele emmise de conducătorii
autorităților publice centrale prin care se aprobǎ, spre exemplu, structura
organizatoricǎ, statul de funcții sau regulamentul de organizare si funcționare
a instituției, fiind emise în baza delegării atribuite emitentului prin
hotǎrâre a Guvernului, pentru punerea în executare și aplicarea în concret a
dispozițiilor legale cu forță juridică superioară.
4.Motivele de fapt. Partea care a ridicat excepția va
trebui sǎ învedereze instanței:
a) faptul cǎ
de actul administrativ a cǎrui nelegalitate se invocǎ depinde solutionarea litigiului pendinte.
Ipoteza avutǎ în vedere este aceea în care, în cursul unui litigiu, pornit
pentru alte temeiuri2) decât nevalabilitatea actului administrativ, una dintre
pǎrti se foloseste de actul respectiv, astfel încât partea adversă este
interesată ca pe calea excepției de nelegalitate să împiedice luarea în
considerare3) a actului invocat;
b) motivul de
nelegalitate ce afecteazǎ actul atacat, respectiv norma de drept sau principiul încǎlcat de
autoritatea publică la emiterea actului;
c) faptul cǎ
actul la care se face referire este un act administrativ unilateral cu caracter individual, în sensul prevǎzut de art. 2 alin. (1) lit. c) din
Legea nr. 554/2004.
Spre exemplu un act de informare emis de o autoritate
publică, în limitele sale de competențǎ, ca rǎspuns la solicitarea ce i-a fost
adresată de către un petent, nu are caracterul unui act administrativ în sensul
art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, pentru a putea face obiectul
excepției de nelegalitate1).
Menționǎm cǎ legea contenciosului nu mai asimilează
actului administrativ unilateral şi refuzul nejustificat de a soluționa o
cerere sau nesolutionarea în termenul legal al unei cereri, acestea primind un
regim juridic distinct.
Precizǎm cǎ, potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr.
554/2004, nu este necesarǎformularea plângerii prealabile în cazul excepției de
nelegalitate.
5.Temeiul
de drept îl reprezintă dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004.
6.Probe. Acestea consta mai ales în înscrisuri, fiind
obligatorie depunerea copiei actului administrativ atacat prin excepția de
nelegalitate.
7.Timbrajul. Considerǎm cǎ excepția de nelegalitate, fiind o excepție
de fond ce nu modifică valoare taxabilă a acțiunii, nu se timbreazǎ.
8.Instanța competentǎ. Începând cu 15 februarie 2013, art. 4 din Legea nr.
554/2004, astfel cum a fost modificat prin pct. 1 din Legea nr. 76/2012,
prevede cǎ ,,instanța învestită cu fondul litigiului și în fața cǎreia a fost
invocatǎ excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu
caracter individual depinde soluționarea litigiului pefond, este competentă să
se pronunte asupra excepției,fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin
hotǎrârea pe care o va pronunța în cauzǎ”. Prin urmare, instanța competentǎ
poate fi orice instanțǎ, judecǎtorie,tribunal, curte de apel sau chiar
I.C.C.J., după cum litigiul de fond în care este invocatǎ excepția de
nelegalitate poate avea orice natură juridică.
Prin soluția de principiu adoptatǎ în Plenul judecǎtorilor
Secției de contencios administrativ a I.C.C.J. din 20 mai 2013, cu privire la
domeniul de aplicare a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum
au fost modificate prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii
nr. 134/2010 privind Codul de procedurǎ civilǎ s-a stabilit cǎ: ,,Dispozițiile
art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr.
76/2012, se aplicǎ numai în procesele începute după data de 15 februarie 2013,
când a intrat în vigoare Codul de procedură civilăaprobat prin Legea nr.
134/2010”.