1.Natura juridicǎ. Este o acțiune personalǎ, cu caracter patrimonial, specificăcontenciosului administrativ, prin care se pune la îndemâna persoanei vǎtǎmate posibilitatea de a solicita despǎgubiri materiale și morale de la autoritatea publicăpretinsǎ a fi adus un prejudiciu prin emiterea unui act nelegal", prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere referitoare la un drept sau prin nesoluționarea în termen legal a cererii formulate de reclamant.
|
Termenul
de
introducere
a
cererii.
Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,când persoana vǎtǎmată a
cerut anularea actului administrativ, fǎrǎ a cere în acelaşi timp şi
despǎgubiri, cererea poate fi formulatǎ în termen de 1 an de la data când
reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.Această
dispoziție se aplică și contractelor administrative.
Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (2), termenul de 1 an
curge, în raport de dispozițiile art.11 alin. (2), de la data comunicǎrii
actului administrativ, de la data luǎrii la cunoștință, data introducerii
cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere (în cazul
contractelor administrative.
Potrivit art. 9 alin. (4), coroborat cu alin. (5) al
aceluiasi articol, în situația în care decizia de declarare a
neconstituționalitǎții este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză,
sesizarea se poate face direct în fata instanței de contencios administrativ,
în termen de 1 an de la publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul
Oficial, inclusiv pentru cererea în despăgubiri.
2. Calitate procesualǎ activǎ (reclamant). Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, orice
persoana fizicǎ sau juridicǎ, care se consideră vătămată1)într-un drept al sǎu
ori într-un interes legitim de către o autoritate publicăprintr-un act
administrativ, prin refuzul soluționării sau prin nesoluționarea în termen
legal a unei cereri se poate adresa instanței de contencios administrativ
pentru repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se poate
adresa instanței de contencios administrativ și
persoana vǎtǎmatǎ într-un drept al sǎu sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual,
adresat altui subiect de drept.
De pildǎ dacă se emite autorizația de construcție pentru un vecin al
reclamantului, dar prin modul de construcție a casei se provoacă prejudicii
reclamantului, acesta are dreptul să ceară instanței de contencios anularea
actului emis cu încǎlcarea drepturilor sale sau interesului sǎu legitim, precum
și daune.În această ipotezǎ, reclamantul s-ar putea îndrepta cu o acțiune în
despăgubiri,de drept comun, împotriva beneficiarului autorizației și a
autoritǎții publice.
3. Calitate procesuală pasivă (pârât) are autoritatea publicǎ2) care a emis actul administrativ prejudiciabil pentru reclamant sau care nu a solutionat în termenul legal cererea reclamantului ori a refuzat nejustificat solutionarea acesteia, precum şi persoana fizică (funcționarul) care a elaborat, a ernis sau a incheiat actul. Persoana actionatǎ astfel în justiție il poate chema in garanție pe superiorul sǎu ierarhic, de la care a primit ordin scris să elaboreze sau sa emita actul respectiv.
|
4. Obiectul actiunii. Reclamantul poate solicita
obligarea páráților la repa-rarea pagubelor materiale şi morale ce i-au fost
cauzate prin emiterea unui actul administrativ care i-a vǎtǎmat un drept ori un
interes legitim ori prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.
Potrivit dispozitiilor art. 9 alin. (5) din Legea nr.
554/2004, partea vǎtámatáprintr-o ordonanțǎ a Guvernului va putea formula o
acțiune în despǎgubiri, care se va intemeia fie pe o decizie a Curții
Constituționale, prin care s-a admis deja exceptia de neconstitutionalitate
pentru anumite prevederi dintr-un act normativ,fie exceptia va fi ridicată în
cursul judecării cauzei, potrivit dispozițiilor Legii nr. 47/1992 privind
organizarea și funcționarea Curții Constituționale republicatǎ,cu modificările
și completările ulterioare.
Acțiunea în despǎgubiri2) poate fi formulatǎ printr-o
cerere
accesorie,
care urmeazǎ soarta cererii principale, odatǎ cu acțiunea principalǎ prin care
se solicită anularea actului administrativ sau cu acțiunea în obligare.
Acțiunea în despǎgubiri3) poate fi formulată și pe
cale
principală
în următoarele cazuri: a) acțiunea în despăgubiri formulată după anularea
actului sau admiterea actiunii în obligare, în termen de 1 an de la cunoasterea
pagubei; b) acțiunilor formulate în baza art. 9 din Legea nr. 554/2004; c) în
urma admiterii acțiunii in constatarea nulitǎții actelor administrative ce nu
mai pot fi revocate; d) în cazul unui act normativ anulat printr-o acțiune
formulată de altă persoană fizică sau juridicǎ; e) în fata instanțelor de drept
comun, cu ridicarea excepției de nelegalitate a actului administrativ
definitivat prin neatacare, a cǎrui acțiune a fost respinsǎ,respectiv a celui
executat; f) în fața instanței de contencios administrativ in cazul intârzierii
la executarea hotărârii de contencios administrativ.
Prin soluția de principiu adoptatǎ în Plenul judecǎtorilor
Secției de contencios administrativ a I.C.C.J. din 19 noiembrie 2012, s-a
stabilit cǎ: Funcționarul public poate solicita, pe cale separatǎ, în temeiul
art. 19 din Legea nr. 554/2004,obligarea autoritǎții publice (emitente a
actului administrativ prin care a fost eliberat din funcția publicǎ, act care a
fost anulat prin hotărâre judecǎtoreascàdefinitivă și irevocabilǎ) la plata
unei despăgubiri egale cu salariile indexate,majorate și recalculate, și cu
celelalte drepturi de care ar fi beneficiat. Termenul de prescripție pentru
introducerea cererii de despǎgubire, prevǎzut de art. 19alin. (2) din Legea nr.
554/2004, curge de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia sǎ
cunoascǎ întinderea pagubei, dată care coincide cu data la care funcționarul
public a cunoscut mǎsura eliberării din funcția publicǎ".
5. Motivele de fapt. Se va menționa:
a) calitatea
reclamantului de persoanǎ vǎtǎmată") prin emiterea unui act administrativ sau prin refuzul emiterii
acestuia;
b) calitatea pârâtului de autoritate publicǎ2);
c) existența pe
rolul instanței a unei acțiuni de anulare a
actului administrativ sau prin
care autoritatea publicǎ este obligată să emită un act, să încheie un contract
sau sǎ adopte o anumită conduită; acest aspect rezultǎ din art. 19alin. (1) din
Legea contenciosului administrativ. Dacǎ s-a pronunțat o hotǎrâre judecǎtorească,
favorabilǎ reclamantului, acțiunea în pretenții va avea drept cauză anularea
actului sau obligarea autorității administrative să adopte o anumită conduită.
Urmează ca reclamantul sǎ probeze existența daunelor și a cuantumului acestora;
d) pentru acțiunea
în despǎgubiri formulatǎ în baza art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, se va mentiona existența unei
decizii pronunțate de Curtea Constituționalǎ, prin care s-a declarat
neconstituționalitatea unei ordonante a Guvernului sau reclamantul poate invoca
excepția de neconstitutionalitate în cursul judecǎrii cauzei, potrivit dispozițiilor
Legii nr. 47/1992;
e) în ce constau
daunele produse prin emiterea actului administrativ, preci-zându-se cuantumul acestora. Aceste daune pot fi atât materiale, cât și morale.
6. Temeiul de drept
îl constituie dispozițiile art. 1 si 19 din Legea nr. 554/2004.
7. Probe:
a) înscrisuri
-certificat de grefǎ privind existența pe rolul instanței a unei acțiuni în
anularea actului administrativ sau în obligarea autorității publice să emitǎ un
înscris, sǎ îndeplineascǎă o anumită obligație. Dacă s-a pronunțat o hotărâre
judecǎtorească, se va depune o copie a acesteia. Se vor folosi înscrisuri
pentru a face dovada daunelor cauzate prin actul emis, precum și orice alte
înscrisuri care susțin pretențiile reclamantului;
b) interogatoriul
pârâtului - pentru recunoasterea de
către acesta a daunelor produse;
c) martori - pe acelasi aspect ca și cel vizat de interogatoriu;
d) expertizǎ tehnicǎ -
pentru a se stabili existența și cuantumul daunelor.
8.Timbrajul. În conformitate cu art. 16 din O.U.G. nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru: ,,în materia contenciosului administrativ, cererile introduse de cei vǎtǎmați în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autoritǎți administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege se taxează după cum urmeazǎ:
|
a) cererile pentru anularea actului sau, dupǎ caz,
recunoasterea dreptului pretins, precum si pentru eliberarea unui certificat, a
unei adeverințe sau a oricǎrui altui înscris - 50 lei;
b) cererile cu caracter patrimonial, prin care se solicitǎ
şirepararea pagubelor suferite printr-un act administrativ - 10% din valoarea
pretinsǎ, dar nu mai mult de 300 lei”.
Potrivit art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013: ,,Sunt
scutite de taxa judiciarǎde timbru acțiunile și cererile, inclusiv cǎile de
atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaților, Presedinția
României, Guvernul României, Curtea Constitutionalǎ, Curtea de Conturi,
Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului,de Ministerul Public și de Ministerul
Finanțelor Publice, indiferent de obiectul acestora, precum și cele formulate
de alte instituții publice, indiferent de calitatea procesualǎ a acestora, când
au ca obiect venituri publice”.
9. Instanța competentǎ:
a) teritorial -
este competentǎ instanța de la domiciliul reclamantului sau cea de la
domiciliul pârâtului, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
Dacǎreclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se mai
poate invoca excepția necompetentei teritoriale;
b) material
-potrivit art. 10 alin. (1), coroborat cu art. 30 din Legea nr.
554/2004,competența în primă instanță este împărțită între tribunal și curte de
apel, dacǎprin lege specialǎ nu se prevede altfel, dupǎ cum urmează:
(i) tribunalul administrativ-fiscal, acolo unde acesta
funcționeazǎ, sau secțiile și completele specializate de la tribunal (acolo
unde instanța specializată nu s-a inființat), are competențǎ sǎ judece în fond:
- litigiile care privesc actele administrative emise sau
încheiate de autoritățile publice locale și județene;
- litigiile care privesc taxe şi impozite, contribuții,
datorii vamale şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 lei.
(ii) curtea de apel,
respectiv secția de contencios administrativ-fiscal sau completele specializate
(acolo unde secțiile specializate nu s-au înființat), are competența sǎ judece,
în fond:
- litigiile care privesc actele administrative emise sau
încheiate de autoritǎțile publice centrale;
- litigiile care privesc taxe și impozite, contribuții,
datorii vamale și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 lei.
De la regula generalǎ stabilitǎ prin art. 10 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004,Potrivit cǎreialitigiile care privesc actele administrative
emise sau încheiate de autoritǎțile publice centrale sunt de competența în
primă instanță a curții de apel,Legea nr. 2/2013 privind unele mǎsuri pentru
degrevarea instanțelor judecǎtoreşti,Precum și pentru pregǎtirea punerii în
aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de Procedurǎ civilă, prin art.
IV-X, a prevǎzut unele derogări în privința competenței de soluționare a
acțiunilor în contencios administrativ întemeiate pe unele acte normative
speciale, respectiv:
- cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al
funcționarului public sunt de competenta secției de contencios administrativ și
fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilitǎ
expres prin lege competența altor instante (prin modificarea art. 109 din Legea
nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici republicată, cu
modificările și completările ulterioare);
- litigiile legate de aplicarea dispozițiilor Legii
recunoştinței față de eroii-mar-tiri și luptǎtorii care au contribuit la
victoria Revoluției române din decembrie 1989, precum și fatǎ de persoanele
care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti
anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987nr.341/2004, cumodificǎrile şi
completǎrile ulterioare, în care acțiunea este formulatăîn contradictoriu cu
Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 sau
Comisia parlamentarǎ a revolutionarilor din decembrie 1989,se soluționeazǎ, în
fond, de secția de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului,iar în
recurs, de secția de contencios administrativ şi fiscal a curții de apel;
- deciziile emise de Comisia superioarǎ, în temeiul Legii
nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap republicatǎ, cu modificǎrile și completǎrile ulterioare pot fi atacate
la secția de contencios admi-nistrativ şi fiscal a tribunalului;
-litigiile privind actele administrative, emise sau
adoptate în aplicarea dispozițiilor Legii cetǎțeniei române nr. 21/1991
republicatǎ cu modificǎrile si completǎrile ulterioare, precum şi litigiile
privind refuzul nejustificat al emiterii acestor acte sunt de competenta
secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.Hotǎrârea
pronunțată de tribunal poate fi atacată cu recurs la secția de contencios
administrativ şi fiscal a curții de apel. Tot astfel, Ordinul de respingere a
cererii de acordare sau redobândire a cetǎțeniei române, precum și ordinul de
respingere a cererii de renunțare la cetǎțenia română pot fi atacate, prin
modificarea art. 19alin. (4), a art. 31 alin. (6)şi a art. 32 alin. (7) în
termen de 15 zile de la data comuni-cǎrii, la Secția de contencios
administrativ și fiscal a Tribunalului Bucureşti;
- competenta de soluționare a acțiunii în contencios
administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de cǎtre Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despǎgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a
emite decizia revine, prin modificarea alin. (1) al art. 20 din titlul VII
,,Regimul stabilirii şi plǎții despägubirilor aferente imobilelor preluate în mod
abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și
justiției, precum și unele mǎsuri adiacente,cu modificǎrile și completǎrile
ulterioare, secției de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în a
cărui rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacăreclamantul domiciliază în
străinătate, cererea se adresează instanței reşedinței sale din tarǎ sau, dupǎ
caz, instanței domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu
are nici reședință în România și nici reprezentant cu domiciliul în România,
cererea se adresează Secției de contencios administrativ şi fiscal a
Tribunalului Bucuresti.